Editura Evenimentul si Capital

Ce se va întâmpla cu TRANSPORTUL în COMUN după REFERENDUM. ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 2526 Vizualizari

Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR a declarat că transportul rutier de persoane va fi oprit în întreaga ţară după Referendumul din 6 şi 7 octombrie şi vor fi proteste la Guvern în cazul în care modificările privind transporturile rutiere vor fi adoptate în forma actuală.

Ștefănescu a precizat că autorităţile abilitate pot stabili dacă organizaţia pe care o reprezintă, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, deţine monopolul de care vorbeşte ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

„Înţeleg că domnul ministru Şova a insistat asupra faptului că noi deţinem un monopol. Ce înseamnă monopol dacă sunt organe abilitate care pot constata dacă este vorba despre monopol, dacă firme care au respectat caietul de sarcini şi atribuire şi punctaj s-au înscris şi au câştigat înseamnă monopol, atunci domnia sa trebuie să sesizeze organele abilitate ale statului. În acelaşi timp, acest nou program de transport se vrea făcut şi pentru transportatorii români, trebuie să avem timpul necesar de a achiziţiona aceste noi autobuze. Altfel, nu avem cum. Nimeni nu ne va produce în momentul de faţă, în 4 - 5 luni de zile 1.000 - 1.500 de autobuze. Deci, pentru a putea participa şi câştiga această atribuire trebuie să avem autobuze noi. Nu avem nimic împotrivă, dar daţi-ne timpul necesar. Sau haideţi să discutăm”, a spus Ştefănescu, potrivit Agerpres.

Liderul COTAR a precizat că se va ajunge la blocarea totală a transportului rutier de persoane în întreaga ţară.

„Noi am stat două zile în faţa ministrului şi nu s-a întâmplat nimic. Nu ne rămâne decât, dacă domnia sa va încerca totuşi să dea acest Ordin, peste două săptămâni, după referendum, să fim în faţa Guvernului şi concomitent să oprim transportul în toată ţara”, a spus Ștefănescu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Referendumul pentru familie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI