Transilvania, locul discret de refugiu al regelui Carol III al Marii Britanii. Cu ce l-a atras România pe fostul prinț de Wales

Transilvania, locul discret de refugiu al regelui Carol III al Marii Britanii. Cu ce l-a atras România pe fostul prinț de Wales Sursa foto: commons.wikimedia.org

Actualul rege Carol al III-lea, al Marii Britanii are o legătură specială cu România, dat fiind că este un mare admirator al Transilvaniei. An de an, pe vremea când era doar prințul Charles, a vizitat această regiune românescă unde și-a găsit liniștea pe care supușii săi britanici i-au refuzat-o, de multe ori. Actualul rege prefera aceste escapade, dat fiind că scăpa de protocoalele stricte de securitate, dar și de atenția pe care i-o dădeau tabloidele britanice.

Prinţul Charles, acum rege al Marii Britanii, a vizitat în fiecare an Transilvania, un teritoriu bucolic, presărat cu clădiri medieval. Era, cel puțin până acum, destinația sa favorite, dat fiind că suveranul se bucura de toată liniștea de care avea nevoie și pe care supuşii săi i-au refuzat-o uneori.

„Când venea în România, îşi lăsa grijile la graniţă”, a povestit Aura Woodward.

Aceasta s-a ocupat mulți ani de numeroasele proiecte de dezvoltare pe care fundaţia Prințului le-a pus pe picioare în Transilvania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit spuselor sale, eliberat de protocoalele de securitate, de atenţia obsesivă a tabloidelor britanice şi de alte rigori de acasă, Charles a făcut din Transilvania un refugiu. Aici și-a permis să socializeze cu oamenii obişnuiţi, fără fastul asociat rangului său.

„În România era relaxat şi fericit; se plimba zeci de kilometri prin păduri şi sate, vorbea cu oamenii şi îi întreba despre familiile lor, despre viaţa lor, despre agricultură”, a mai povestit Woodward.

Sursa foto: captura video

Prințul Charles a cumpărat două vaci pentru o femeie

Aura Woodward și-a amintit cum a reacţionat noul rege britanic atunci când a aflat de la o femeie că un urs i-a omorât două vaci.

„Erau foarte importante pentru ea pentru că îi dădeau lapte şi primea subvenţii pentru ele, iar ea nu avea bani să cumpere altele. Primul lucru pe care prinţul l-a făcut la întoarcerea sa la Londra a fost să comande cumpărarea a două vaci pentru Eva, cum o chema pe femeie”, a explicat Woodward.

Sursa foto: Lumea Satului

Odată cu venirea sa în Transilvania, pe lângă atenţia mediatică şi promovarea turistică, acesta a vrut să contribuie și la dezvoltarea zonei rurale, propunând o multitudine de proiecte de conservare a patrimoniului arhitectural al zonei. Prin finanţare, dezvoltarea turismului şi mobilizarea arhitecţilor şi a altor specialişti în conservare, Charles a contribuit la conservarea vechilor clădiri, implicându-se în acelaşi timp în documentarea şi conservarea florei sălbatice, unică în Europa, din Transilvania.

Prin intermediul propriei fundaţii şi prin patronajul şi colaborarea cu alte organizaţii, a lansat, de asemenea, iniţiative de sprijinire a fermierilor şi crescătorilor de animale din regiune şi a copiilor orfani din diferite zone ale României.

Sursa foto: Lumea Satului

Proiectul de la Viscri

Centrul nevralgic al activităţii lui Charles al III-lea în Transilvania este satul medieval idilic Viscri, în sudul regiunii. Aici s-au stabilit coloniştii saşi, iar fundația actualului monarh britanic a pregătit sute de meşteşugari pentru a menţine în viaţă meşteşugurile tradiţionale din zonă.

Tot aici a cumpărat o casă care a fost folosită ca pensiune şi care a fost deschisă publicului ca exemplu de conservare a arhitecturii medievale săseşti. De asemenea, a fost un loc de desfăşurare a unor expoziţii şi evenimente legate de proiectele proprietarului său în Transilvania.

Între zidurile sale exterioare vopsite în culoarea albastră originală, casa l-a găzduit ani de zile pe actualul rege al Marii Britanii şi turişti din întreaga lume, la fel de fascinaţi ca şi el de magia acestui ţinut din sud-estul Europei, a relatat agenția EFE, într-o corespondenţă de la Bucureşti.