Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Trăiască România dodoloață! Adunarea de la Alba Iulia, văzută de Lucian Blaga. Istoria secretă
Trăiască România dodoloață! Adunarea de la Alba Iulia, văzută de Lucian Blaga. Istoria secretă

Trăiască România dodoloață! Adunarea de la Alba Iulia, văzută de Lucian Blaga. Istoria secretă

Apropiata aniversare a Zilei Marii Uniri ne îndeamnă să căutăm și câteva mărturii inedite despre evenimentele de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

În cartea ”Hronicul și cântecul vârstelor”, Lucian Blaga mărturisește că a fost prezent la celebra adunare națională.

Blaga a ajuns în Sebeș, după ce a terminat studiile la Viena, la începutul lui noiembrie 1918. Imperiul austro-ungar se destrăma și acest lucru se vedea în comportamentul românilor din Ardeal. Blaga descrie atmosfera din tren: ”În vagon ne sufocam în înghesuiala ce nu voia să cedeze. Soldaţii fixaţi locului, urinau pe ferestre, făcând glume dedomeniul balisticei.

Călătoria s-a prelungit toată noaptea. Dimineaţa am sosit la Vinţul de Jos.Trebuia să cobor. Dar cum? Era cu neputinţă să te mişti. Am spart geamul, ce se întărâtase în încheieturile sale, izbind din răsputeri cu geamantanul, şi am ieşit pe fereastră, însoţit dechiotele soldaţilor. Era o zi senină, moale de 1 noiembrie. O răcoare vegetală şi un aer de ţinuturi natale mă adia în obraji.”

Ajuns la Sebeș, Blaga participă la o întrunire a românilor la care fratele său, Lionel, ofițer în armata austro-ungară este ales primar pe o perioadă determinate de timp.

În această calitate, Lionel Blaga este delegat să plece la Alba Iulia. Lucian îl însoțește și cei doi ajung în Bălgrad, cum numeau Alba, într-o căruță.

”Pentru marea, istorica adunare naţională de la Alba -Iulia, unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă, n-a fostnevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba-Iulia (spre Bălgrad, cum îi spuneam noi, cu vechiul nume), pe jos şi cu căruţele. Fratele meu, şi cu mine, luarăm şi noi o trăsură. Am renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba-Iulia nu erau decât 16 Km.

Era o dimineaţă rece de iarnă. Respiraţia se întrupa în invizibile cristale. Pe de parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti,b uchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur şir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşidirecţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii.Soldaţii germani fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre mai grăbite. Ei îşi luau răgaz. Nu s-a produs niciun incident.”

”Tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor”

În sală intră doar Lionel Blaga, fratele său așteptându-l afară.

Descrierea drumului de întoarcere este și ea interesantă: ”Seara în timp ce ne întorceam, cu aceeaşi trăsură în Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu, ne simţeam purtaţi de conştiinţa că „pusesem” temeiurile unui alt Timp, cu toate că n-am făcut decât să „participăm”, tăcuţi şi insignifianţi la un act ce se realiza prin puterea destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică. Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, Tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor.

Zgomotul roţilor pătrundea desigur până la el  şi-i cutremura oasele. „Ah, dacă ar şti Tata, ce s-a întâmplat!” zic eu fratelui meu, întorcând capul spre crucea din cimitir. Şi cât a ţinut drumul prin sat n-am mai scos un cuvânt, nici eu, nici Lionel. O emoţie ne strânse gâtul ca o mână, care încetul cu încetul se înmuia, după ce voise aproape să ne sufoce. În sat era întuneric şi linişte. Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România dodoloaţă!” (acest „dodoloţ” era în Lancrăm cuvântul curent pentru „rotund”)”.