Băsescu, avertisment pentru cabinetul Boc: La 30 iunie tragem linie și vedem cine mai rămâne
- Antoaneta Etves
- 8 iunie 2011, 18:45
Președintele Băsescu i-a avertizat pe miniștrii cabinetului Boc că activitatea lor va fi evaluată în funcție de absorbția fondurilor europene. "Urmăresc evoluția banilor alocați pentru investiții. Este măsura capacității dumneavoastră", le-a spus Traian Băsescu miniștrilor, precizând că "la 30 iunie se va trage linie" și se va decide cine va rămâne. Șeful statului a făcut aceste afirmații chiar la ședința de guvern la care a participat timp de o oră. Traian Băsescu le-a mai vorbit miniștrilor despre obiectivele reorganizării administrative: debirocratizarea și desființarea clanurilor și a clientelei politice instaurate la conducerea județelor. În opinia lui Traian Băsescu, din cele 41 de județe ar trebui făcute opt,care să corepundă actualelor regiuni de dezvoltare europeană.
Președintele Băsescu le-a vorbit miniștrilor despre două probleme pe care le consideră prioritare: reorganizarea administrativă și absorbția fondurilor europene. Iată cele mai importante declarații ale șefului statului
- DESPRE FONDURILE EUROPENE. Urmăresc evoluţia banilor alocaţi pentru investiţii. Domnilor miniştri, vreau să ne înţelegem foarte bine: este măsura capacităţii dvs. Anul acesta nu puteţi spune că nu am putut face investiţii că mi-a pus banii în trimestrul patru, când tocmai venea zăpada. Aţi avut banii din ianuarie. Modul cum se realizează investiţiile cred eu că ar trebui să fie principalul reper de a considera că poţi face parte dintr-un Guvern, pentru că banii pe care nu-i cheltuiţi eventual, sunt bani care n-au creat locuri de muncă şi discutăm de o perioadă de criză economică.
- Am discutat cu Finanţele înainte să vin la dvs. Niciun ministru nu va avea vreun blocaj în utilizarea sumei alocate. Nu discutăm de miniştri noi, sunteţi deja un cabinet rodat, nu aveţi nicio justificare să spuneţi: nu am putut să cheltuiesc bani. Niciuna! Doar dacă nu aţi stat cu ochii, cu atenţia, cu efortul principal pe structurile din ministerele dvs care trebuiau să aprobe proiectele, să dea drumul la bani. Dacă aţi avut această lipsă de inspiraţie, va trebui, după 30 iunie, când se trage linia şi vedem cum am realizat investiţiile pe semestrul unu, să vă gândiţi dacă mai puteţi face parte din Cabinet. Eu sper să nu fim în situaţia asta, deşi execuţia nu este bună în momentul de faţă. Discutăm foarte deschis.
- DESPRE REORGANZIAREA ADMINISTRATIVĂ. Reducerea birocrației este un motiv pentru desființarea județelor și reducerea la un număr de opt. Sute de birocrați fac viața amară oamenilor.
- S-au creat nişte familii veşnice, interpartinice, se schimbă, se rotesc, clienţii rămân aceiaşi.
- Ştiu sensibilitatea partidelor politice. Tuturor partidelor li se pare ca a avea preşedinte de CJ înseamnă a stăpâni judeţul. Cred că a venit momentul să ne ridicăm deasupra intereselor de partid, dacă vrem să facem lucruri utile pentru ţară. Eu voi susţine orice propunere care ar veni pe o reorganizare. Asta va implica o foarte puternică descentralizare. Asta este proba de foc a clasei politice: vrea în mod real descentralizare? Avem sau nu avem curaj să descentralizăm, să lăsăm comunităţile să trăiască aşa cum cred ele că trăiesc mai bine?Obiectivul trebuie să fie debirocratizarea și spargerea relațiilor de familie care s-au creat la conducerea județelor.
- Nu se poate privi la o dezvoltare raţională a României cu unităţi administrative atât de mici. Modul cum se utilizează bani europeni pe proiecte foarte mici în interiorul unui judeţ nu este nimic altceva decât ineficienţa utilizării banilor europeni.
- Avem 41 de inspectorate de poliţie, în loc să avem şapte sau opt, avem 41 de direcţii agricole, 41 de direcţii sanitare, 41 de direcţii de finanţe publice, bine încărcate. Tot din 41 în 41 numărăm sutele de birocraţi care fac amară viaţa şi a populaţiei şi a primarilor.
- DESPRE REGIILE AUTONOME. M-ar interesa în ce stadiu se află obligaţia asumată în Acordul cu FMI legat de privatizarea managementului regiilor, pentru că, dacă-şi face cineva iluzii că poate rămâne o simplă declaraţie politică, se înşeal
- De mare interes pentru mine este dacă ne încadrăm în obiectivul de deficit bugetar
Potrivit biroului de presă al Guvernului, premierul Emil Boc l-a invitat azi pe șeful statului la ședința de Guvern. Miniștrii ar putea citi azi, în primă lectură, și un draft al proiectului care prevede desfințarea granițelor județelor și comasarea lor în regiuni. În timp ce liderii PDL susțin înfințarea a opt regiuni, liderii UDMR vor ca România să fie împărțită în 16 regiuni. Dacă se va aproba varianta cu opt regiuni, vor fi comasate câte cinci județe, iar dacă se va acepta varianta UDMR-ului se vor comasa câte trei județe.
- Vezi AICI ce va conține proiectul de reorganizare administrativ-teritorială
Vom revenit cu amănunte