Traian Băsescu face dezvăluirea momentului! Vladimir Putin va fi lovit crunt: „Efectele vor fi teribile pentru Rusia”
- Sabina Popescu
- 23 februarie 2022, 15:17
Traian Băsescu a comentat, miercuri, 23 februarie, decizia Berlinului de a suspenda acordarea proiectului de autorizare a gazoductului mult îndrăgit de Kremlin. Indiferent de situația de pe scena politică internațională, Nord Stream 2 trebuie să fie oprit, a subliniat fostul președinte al României, precizând totodată că acțiunile lui Vladimir Putin din această perioadă nu reprezintă decât un exercițiu mediatic.
Începând cu Statele Unite ale Americii, continuând cu Uniunea Europeană și trecând prin NATO, decizia Rusiei de a recunoaște independența regiunilor Doneţk şi Lugansk, care luptă cu forţele Kievului din 2014, a fost larg condamnată de tabăra occidentală.
Confruntat cu amputarea teritoriului său, președintele ucrainean Zelenski a cerut mai mult decât vorbe, pedepsirea acestui „nou act de agresiune” rusească, mai ales prin „oprirea totală” a proiectului de gazoduct Nord Stream 2 care trebuie să aducă gaz rusesc în Germania.
La scurt timp după ieșirea șefului Ucrainei, cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat „suspendarea” procesului de autorizare a gazoductului, adăugând că ar putea urma și alte sancțiuni împotriva Moscovei.
Gazoductul Nord Stream 2 „trebuie oprit”
Solicitat de jurnaliști să comenteze situația în cauză, Traian Băsescu a transmis că, suspendarea procesului de autorizare a funcționării Nord Stream 2 reprezintă o atenționare, o „măsură de prevenție”.
„Deocamdată, nimeni n-a spus ca nu va fi utilizat Nord Stream 2, ceea ce, după părerea mea, este o greșeală”, a declarat fostul președinte al României, într-o intervenție televizată la Digi24, susținând că gazoductul va menține dependența energetică a Europei de Rusia.
Mai mult decât atât, „banii pe care îi vom plăti pe gaze vor merge în consolidarea armatei lui Vladimir Putin”, a arătat Traian Băsescu, „deci, cred că indiferent de evoluțiile din Ucraina, Nord Stream 2 trebuie oprit”.
Surse de aprovizionare cu gaze pentru Europa
„Avem alternative de aprovizionare și din Katar, și din Israel, Turcia. Avem SUA, care sunt un mare furnizor de gaze lichefiate. Totul este să ieșim din comoditate.
Argumentul de până acum - gazele rusești sunt mai ieftine - nu mai funcționează. În momentul de față, gazele rusești sunt la fel de scumpe precum gazele de pe toată piața”, a afirmat Traian Băsescu.
În opinia europarlamentarului, blocajul actual în criza ucraineană va mai dura câteva săptămâni, însă Vladimir Putin nu va invada Ucraina. Trupele de la frontierele statului condus de Zeleski sunt doar forțe de intervenție, „în cazul în care armata ucraineană ar trece linia de demarcație”.
Traian Băsescu susține că Putin nu va invada Ucraina
„Nu cred într-o invadare a Ucrainei, dintr-un motiv simplu. În primul rând, (efectele - n.r.) vor fi teribile pentru Rusia.
În al doilea rând, Putin nu-și poate lua pe spinare să hrănească încă 40 de milioane de cetățeni, că atunci când ocupi o țară, trebuie să administrezi toate comunitățile. Ori cu 150-170.000 de soldați nici nu poți ocupa Ucraina, nici nu poți administra, nici nu poți da hrană populației. (...)
Slavă Domnului că nu sunt un politician de decizie în România sau altundeva, deci îmi pot permite să îmi exprim liber punctele de vedere. Nu cred într-o invazie generalizată a Ucrainei”, s-a exprimat Traian Băsescu.