Tragica poveste a lui Surcouf, singurul submarin-crucișător din al II-lea Război Mondial

Tragica poveste a lui Surcouf, singurul submarin-crucișător din al II-lea Război Mondial

Submarinul Surcouf, botezat după numele unui mare corsar francez de la începutul secolului XIX, a fost primul și ultimul submersibil din clasa „Corsair”, proiect 100% franțuzesc.

Sintagma submarin-crucișător era cât se poate de potrivită pentru „balena” cu cuirasă construită de de francezi. Proiect ambițios, Surcouf a fost mai degrabă doar un motiv de falsă mândrie pentru francezi întrucât nava, deși cea mai mare la vremea sa și dotată cu un armament demn de un bastiment de suprafață, n-a intrat niciodată în luptă.Și, dacă ar fi făcut-o, ar fi fost o victimă sigură. Englezii cochetaseră prima oară cu conceptul de submarine-crucișător reușind chiar construcția a trei astfel de nave, în 1916, cunoscute drept Clasa M. Toate trei au fost urmărite de ghinion, fiind scufundate fără o confruntare directă cu inamicul.

O idee ca să se dea mari francezii în fața englezilor

Cum Franța pretindea, în grandomania ei, că este la nivelul flotei britanice, Parisul a luat decizia construirii unui submarine care să de ape spate toate flotele lumii. Zis și făcut. Atâta doar că eșecul a fost pe măsura reclamei. SURCOUF, botezat astfel dupa numele celebrului corsar francez, Robert Surcouf, a reprezentat un proiect inovator si impresionant in perioada interbelica. Mai mult decat atat, SURCOUF a fost mult timp cel mai mare submarin din lume, fiind depasit doar de catre fantasticul proiect japonez, submarinul-portavion I-400, aparut in 1944, aproape de finalul celui de-al II-lea Război Mondial. Cel mai probabil ideea realizarii unui submarin de mari dimensiuni, bine înarmat și capabil să patruleze timp îndelungat pe mările și oceanele lumii, le-a venit francezilor în anul 1919, unele voci susținând c-au avut drept „inspirație” noua clasa de submarine mamut britanice, sus-menționata „M”.

Caracteristici și armament

La data intrarii sale în serviciu, în 1934,  SURCOUF avea următoarele caracteristici, potrivit rumaniamilitary.ro: greutate: 3250/3300 tone, la suprafață/4304/4373 tone, în imersiune; lungime 110 m; pescaj 9 m și înălțimea 7,25 m. Avea două motoare Diesel Sulzer, capabile să genereze 7600 CP/5700 kW, navigând la suprafață, având rezerva internă de 306 tone de motorina/2 motoare electrice Sulzer, capabile să genereze 3400 CP/2500 kW, navigând în imersiune și două elice de tip surub. Atingea viteza maximă de 34,3 km/h, navigând la suprafață și 19 km/h, navigând în imersiune. Autonomia la suprafață era de 18.500 km cu viteza de 19 km/h/ și de 12.600 km cu viteza de 25 km/h/ navigând în imersiune. Echipajul era de opt ofițeri și 110 marinari. Nava putea opera autonom pe o perioada de cel puțin 90 de zile, la adâncimea operațională de 80 de metri.. Asta pe hârtie că, în mare liberă, realitatea a arătat că francezi sunt buni designeri și prost executanți. Piesa de rezistență era, însă, armamentul compus din tunuri gemene în turela etanșă, de calibrul 203 mm, cu o rezervă internă de 60 de proiectile, ce erau alimentate cu ajutorul unui mic lift, focul fiind direcționat prin cinci telemetre speciale, foarte performante, capabile să localizeze ținte aflate la 11.000 m departare, în condiții optime de vreme.

O super-navă făcută degeaba

SURCOUF n-a facut altceva decat voiaje lungi,  de reprezentare, în marea lor majoritate navigând la suprafață, purtând cu mândrie drapelul francez prin porturile lumii, aratând tuturor mareția Franței, dar…cam atât. Pe timpul războiului, submarinul era considerat încă o mândrie pentru Fortele Navale ale Franței Libere, chiar și de catre  generalul De Gaulle, însă britanicii il considerau nimic mai mult decat o „glumă proastă”, inutilă. Ceea ce și era! Surcouf a avut o viață scurtă, de șapte ani, plină de incidente. Mereu i se stricau motoarele, iar peiesele de schimb erau ori greu de adus în porturile unde ajungea, ori nu erau deloc! Nava, aflată la Plymouth la momentul preluării puterii în Frața de guvernul colaboraționist de la Vichy, a fost predată Marii britanii cu prețul morții unui marinar francez și a trei englezi.  Ulterior a intrat în componența așa-numitei Forțe Navale a Franței Libere.

Scufundată, din greșeală de un biet cargou

Inacapabili să o repare, francezii au trimis-o în Canada unde a stat în șantier o perioadă lungă. Apo, S-a luat decizia implicării ei în războiul cu japonezii, din Pacific. Loc în care n-a mai ajuns niciodată, ea fiind scufundataă, din greșeală, în februarie 1942, de un cargou american, în Golful Mexic. Niciunul din cei 130 de membrii ai echipajului, din care trei britanici, n-a supraviețuit. Epava a fost localizată cu ajutorul sonarului de către o expediție condusă de catre celebrul explorator Jacques Cousteau în anul 1967, epava zăcând la adancimea de 3000 e metri.