Tragedie la metrou. Un bărbat a murit după ce a căzut în fața trenului la Piața Unirii. Se ia în calcul sinuciderea

Un incident înfiorător a avut loc la metrou. Un bărbat a fost strivit de trenul care intra în stație după ce acesta a căzut pe şinele de la Piaţa Unirii 1. Oamenii legii au precizat că ar fi vorba despre o tentativă de suicid.

Un bărbat a fost strivit de trenul care intra în stație după ce acesta a căzut pe şinele de la Piaţa Unirii 1. Metrorex a precizat că ar fi vorba despre o tentativă de suicid. Ambulanța a ajuns la fața locului, dar a fost prea târziu.

Circulația trenurilor a fost reorganizată la linia 1 şi se circulă în sistem pendulă între staţiile Mihai Bravu şi Eroilor 1 şi Eroilor 1 – Crângaşi.

„Metrorex informează că astăzi, 07.08.2022, la ora 14:39, în staţia de metrou Piața Unirii 1, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 2, posibilă tentativă de suicid. Circulația trenurilor a fost reorganizată la linia 1 şi se circulă în sistem pendulă intre staţiile Mihai Bravu şi Eroilor 1 şi Eroilor 1 – Crângaşi. Echipajul SMURD a sosit imediat la faţa locului şi a intervenit pentru a acorda primul ajutor. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurarile în care s-a produs evenimentul.

Vom reveni cu detalii când circulaţia va fi reluată în condiţii normale.”, se arată în comunicatul Metrorex.

Sursa: EVZ

O femeie s-a aruncat în fața metroului

În urmă cu o lună, o femeie a căzut pe șinele metroului la Piața Victoriei 1. Smurdul a găsit-o inconștientă sub tren, dar în viață. La scurt timp, însă, aceasta a intrat în stop cardio-respiratoriu. Medicii au încercat să o resusciteze minute în șir, dar a fost prea târziu.

Metrorex informează că astăzi, 10.07.2022, la ora 15:03, în stația de metrou Piața Victoriei 1, o călătoare a căzut în calea de rulare, pe firul 2, posibilă tentativă de suicid.

Circulația trenurilor a fost reorganizată și se circulă în sistem pendulă între stațiile Pipera și Aviatorilor pe firul 2. Echipajul SMURD a sosit imediat la fața locului și a intervenit pentru a acorda primul ajutor. Până la preluarea victimei de către echipajul medical, stația de metrou Piața Victoriei 1 este închisă pentru publicul călător și trenurile nu circulă prin această stație.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii când circulația va fi reluată în condiții normale”, a anunțat Metrorex.