Lumea fotbalului românesc este din nou în doliu, după ce un fotbalist important a încetat din viață. În vârstă de 61 de ani, Ion Voicu, jucător la echipa FC Argeș, din Pitești, s-a stins subit, lăsându-și familia și prietenii într-o mare suferință.
Marți, 15 martie, fostul jucător și antrenor Ion Voicu, cunoscut de prieteni drept „Ață”, a încetat din viață. El avea doar 61 de ani. Acest deces i-a provocat multă suferință celor care l-au cunoscut. Într-un mesaj de condoleanțe, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a evocat, pe scurt, câteva momente din biografia jucătorului de fotbal.
„Din păcate, echipa îngerilor alb-violet este mult mai numeroasă…Ion «Ață» Voicu, fost jucător important al echipei noastre s-a stins din viață! Acesta a făcut primii pași în fotbal îndrumat de antrenorul Mihai Ianovschi, în 1974. După un rodaj în Divizia C, la Muscelul Câmpulung, a fost luat la FC Argeș în 1983și la 26 martie debuta în Divizia A. «Ață» a jucat la FC Argeș timp de opt ani. A bifat 200 de meciuri în prima divizie și a înscris 4 goluri. Condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Despre cauzele care au dus la decesul fostului jucător al lui FC Argeș, nu au fost dezvăluite prea multe informații. Se știe doar că acesta avea 61 de ani la momentul în care a încetat din viață.
Pe scurt despre cariera lui Ion Voicu
Despre Ion „Ață” Voicu se știe că s-a născut în comuna Suseni, în județul Argeș. El s-a apucat de fotbal în 1974, la vârsta de 14 ani. A fost descoperit de un mare antrenor al Piteștiului, Mihai Ianovschi. Profesorul Mihai Ianovschi este același antrenor care i-a descoperit printre alţii pe foștii internaționali Adrian Mutu şi Rică Neaga.
Ion Voicu a evoluat câţiva ani în Divizia C, la Muscelul Câmpulung, iar în 1983 a fost cooptat în lotul lui FC Argeș. Pentru acest club, a jucat vreme de opt ani, timp în care a bifat 200 de prezenţe în prima divizie. Considerat unul dintre cei mai valoroși fundași dreapta din România, din perioada 1980 – 1990, el a înscris de patru pentru echipa sa de club.
Se poate spune că Ion Voicu, „Ață”, cum l-au alintat suporterii, a făcut istorie în clubul FC Argeș și a fost unul dintre fotbaliștii care au adus glorie în tricoul alb-violet. La FC Argeș, Ion Voicu a fost coleg cu jucători foarte valoroşi precum Eduard Augustin şi Constantin Gâlcă.
După Revoluţia din 1989, fotbalistul Ion Voicu s-a transferat pentru mai mulţi ani la C.S. Olt ’90. de la această echipă s-a și retras din activitatea de jucător. El a devenit antrenor și, o perioadă a antrenat inclusiv în China, la o echipă din oraşul Wuhan.