Tragedie în curtea şcolii. Moartea fulgerătoare a unei fetiţe de 7 ani

Tragedie în curtea şcolii. Moartea fulgerătoare a unei fetiţe de 7 ani Sursa foto: EVZ

O fetiţă, în vârstă de 7 ani a murit, miercuri seară,în jurul orei 19:00, în curtea şcolii din satul Crânceşti, comuna Dobreşti, judeţul Bihor.

Potrivit anchetatorilor, moarte copilei a survenit după ce o poartă de fotbal din curtea școlii din localitate s-a prăbuşit peste ea, în timp ce se juca, şi a lovit-o direct în cap.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa se legăna pe poarta metalică, iar aceasta i-a căzut peste cap, rănind-o foarte grav.

Fetiţa a primit primul ajutor chiar de mătuşa ei, care este asistentă medicală şi care a găsit-o acolo. Tot aceasta a dat telefon la 112 pentru a cere ajutor. Medicii chemaţi de urgenţă nu au reuşit să o salveze pe micuță, declarându-i decesul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trupul fetei a fost transportat la morgă, pentru efectuarea autopsiei.

„Poliţiştii Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuş continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment", a declarat joi comisarul şef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a început o anchetă pentru ucidere din culpă

„În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de articolul 192 aliniatul 1 Cod Penal, cercetările urmând a fi continuate în vederea clarificării împrejurărilor în care s-a produs decesul, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş", se arată în informarea Parchetului, potrivit ebihoreanul.ro