Tragedie absolută în fotbalul românesc! S-a prăbușit pe teren, secerat de un atac cerebral

Tragedie absolută în fotbalul românesc! S-a prăbușit pe teren, secerat de un atac cerebral

Momentul a rămas în conștiința fanilor și a șocat pe toată lumea la vremea respectivă.

Se împlinesc astăzi două decenii de la o mare tragedie care a lovit și clubul Dinamo, și fotbalul românesc. La data de 5 octombrie 2000, echipa din Ștefan cel Mare disputa un meci amical cu echipa locală din Oltenția. „Roș-albii” conduceau la pauză cu 5-0, iar „secundul” Cornel Țălnar i-a spus „principalului” Cornel Dinu că ar trebui ca mijocașul Cătălin Hîldan să nu mai intre pe teren și în partea a doua, pentru a se odihni.

Însă, fotbalistul a insistat să joace, afirmând că se simte în regulă fizic. În minutul 74, Cătălin Hîldan a căzut la pământ și i-ar fi zis coechipierului său, Bogdan Onuț: „Băi, simt că mor!” Cu câteva secunde înainte, el îi spuse aceluiași fotbalist: „Bogdane, am amețeli, sunt moale, mi-e foarte rău!”

La 24 de ani, Hîldan a fost răpus de un atac cerebral. El nu a mai putut fi salvat de medici. „Când a ajuns la noi, era fără puls, fără tensiune, vânăt la extremități. Pleoapele de la ochi îi erau lărgite la maximum. Acesta este un simptom de suferință a creierului. L-am intubat și i-am administrat oxigen pe sondă.

I-am efectuat masaj cardiac extern, apoi l-am supus șocurilor electrice. L-am cuplat la un monitor EKG, pentru a vedea activitatea inimii, insă am constatat o leziune izoelectrică, ceea ce înseamnă absența activității inimii”, a declarat la vremea respectivă doctorul George Gearavela, șeful Reanimării Spitalului Municipal Oltenița.

Simbol pentru fanii „câinilor”

„E posibil ca, din naștere, Hîldan să fi avut un vas la creier mai subțire, care a cedat în timp. M-a surprins că a fost o moarte atât de violentă, mai ales că nu era nimeni lângă el în clipa în care s-a prăbușit. Nu am mai putut face nimic”, mai afirma doctorul.

Ulterior s-a vorbit și despre medicamente dubioase care le erau administrate jucătorilor dinamoviști pentru îmbunătățirea performanțelor fizice. Numărul 11 cu care juca Hîldan a fost retras de la Dinamo.

Mijlocașul a devenit un simbol al suporterilor „câinilor”, iar una dintre peluze poartă astăzi numele fostului internațional. Hîldan a debutat la echipa mare a dinamoviștilor în 1994. A fost împrumutat în 1995-1996 la Oțelul Târgoviște. La națională a jucat de opt ori și a marcat o dată.