Tragedia momentului în România! S-a stins din viața o mare personalitate. A marcat generaţii întregi de studenţi

Tragedia momentului în România! S-a stins din viața o mare personalitate. A marcat generaţii întregi de studenţi Sursa Foto: Arhiva EVZ

Medicul Adrian Restian s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 83 de ani. A fost unul dintre cei mai cunoscți specialiști ai României, care și-a dedicat viața medicinei de familie. A fost un cercetător de renume, profesor universitar și autorul multor volume în domeniul medical.

Adrian Restian a fost președintele Societății Academice de Medicină a Familiei (SAMF) și membru titular al Academiei de Științe Medicale.  S-a născut la Brașov în anul 1936, oraș în care a și activat ca medic în primii ani de carieră. Ulterior s-a mutat în Capitală. A fost cercetător principal la Institutul de Sănătate Publică, din 1995, dar și director al Institutul de Formare Postuniversitară din București în perioada 1990—1995. De asemenea, începând cu anul 1998 a fost conferențiar universitat la Universitatea de Medicină din București.

Titan în lumea medicală

Anunțul decesului său a fost făcut de medicul Marinela Olăroiu, fondator al Revistei Române de Medicină Familiei, pe pagina de Facebook a publicației. „Cu profundă mâhnire am luat cunoștință de dispariția dintre noi a domnului Academician Profesor Doctor Adrian Restian, Președinte Societatea Academică de Medicină a Familiei (SAMF) și Membru titular al Academiei de Științe Medicale.

Contribuția remarcabilă a domniei sale de-a lungul anilor – cercetări, publicații, cărți, interviuri, prezentări, prima curriculă de pregătire pentru rezidenți în specialitatea medicină de familie a contribuit la dezvoltarea medicinei generale și de familie din România. Exprim pe această cale condoleanțe familiei și îi urez un drum lin către lumea de dincolo”, a scris dr. Marinela Olăroiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Facebook

O altă personalitate a plecat la îngeri

O altă mare personalitate a României a trecut la cele veșnice luna aceasta. Academicianul Grigore Brâncuș s-a stins din viață la 93 de ani. A contribuit semnificativ la istoria Limbii Române și a fost una dintre cele mai mari personalități ale lingvisticii românești. Mentorul său a fost Alexandru Rosetti. Grigore Brâncuş are contribuţii ştiinţifice deosebite în istoria limbii române, lingvistică balcanică şi filologie, dezvoltând o serie de cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, între care „Limba română contemporană. Morfologia verbului”, „Vocabularul autohton al limbii române”, „Introducere în istoria limbii române”, „Concordanţe lingvistice româno-albaneze”, şi în importante reviste de specialitate. A colaborat la alcătuirea Dicţionarului limbii române al Academiei Române.

În 1976 a fost distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române. Din 2006 este membru corespondent al celui mai înalt for de consacrare din România, iar în 2011 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost și director onorific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, potrivit sursei citate.