O problemă rămasă încă fără răspuns și care alimentează disensiuni între susținătorii diferitelor teorii despre cele petrecute este identitatea teroriștilor care au deschis focul asupra civililor și a militarilor după fuga dictatorului.

Autorii analizează rolul jucat de instituțiile de forță ale țării înainte și după căderea regimului comunist, reconstituind momentele-cheie pe baza unor mărturii ale celor care s-au aflat în mijlocul Revoluției și a unor documente de arhivă recent descoperite.

Un plan bine pus la punct

Cu ajutorul acestora se aduc noi dovezi care, coroborate, susțin ideea că împușcarea revoluționarilor după 22 decembrie nu a fost „foc fratricid” cauzat de panica și haosul acelor zile, ci urmarea unui scenariu dintr-un plan pus la punct cu câțiva ani înainte.

„La trei decenii după căderea comunismului, „Trăgători și mistificatori” aruncă o nouă lumină asupra acelor evenimente sângeroase și face un pas important către aflarea adevăraților vinovați de rănirea și uciderea unor oameni în lupta pentru libertate a românilor.

Fragment în premieră

Mișcările contestatare din țară se înmulțeau. Cea mai semnificativă, la acea dată, se pregătea la Iași. Un grup de oponenți ai dictaturii, între care Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Vasile Vicol, Aurel Ştefanachi, Valentin Odobescu și Ionel Săcăleanu, au încercat să organizeze pe 14 decembrie 1989 o manifestație anticomunistă. […]

Pentru Securitate, acțiunea temerară a ieșenilor a avut o dublă semnificație, care se va vedea în reacțiile din zilele următoare, când scânteia Revoluției s a aprins la Timișoara. […]
În dimineața de 16 decembrie, Iulian Vlad le reproșa subordonaților săi că „au scăpat cazul Tőkés László din mână”. Lucru care s ar fi putut petrece și la Iași, dacă nu s ar fi intervenit în forță: „La Iași dacă nu se prelua cu toată seriozitatea era o treabă deosebită”. […]

Iași, Timișoara, București

Zeci de mii de timișoreni ies în această zi în stradă și țin piept în mod eroic unui aparat represiv din ce în ce mai numeros și violent. La ordinul dictatorului, forțele Ministerului de Interne (Securitatea, Miliția, trupele de grăniceri, pompierii) și Armata declară practic război populației civile răsculate împotriva tiraniei. […]

La București, unitățile centrale ale Securității intrau în alertă. Documentele Securității consultate până acum la CNSAS arată că Securitatea lua în calcul o posibilă propagare a revoltei la București și, în acest caz, necesitatea de a se trage în populația capitalei.

Astfel, la Direcția a V a șefii instituiau „exerciții practice mai dese în tragerile cu armamentul” și se preconiza că „ordinele de tragere vor fi date cu o zi înainte”. Pe lângă înmulțirea gărzilor la „reședința” lui Nicolae Ceaușescu, CC, Consiliul de Stat și alte obiective principale, se organiza „permanență la Casa Republicii și noaptea” prin „patrule și controale”.

Ordinele Elenei Ceaușescu

În aceeași zi se anunță „situația II până joi ora 8 dacă nu se prelungește” și se suplimentează personalul care face de permanență pe timp de noapte. Doar o treime din personal poate pleca noaptea la domiciliu, dar și aceștia trebuie „să poate fi aduși la nev[oie]”. Alte ordine stipulează: „Un număr de șoferi să doarmă la garaj”; „Se întăresc dispozitivele și se intensifică activitățile operative”; „Nu se mai pleacă în per[misii] c[oncediu de] o[dihnă]. M[ilitarii în] Termen nu pleacă în permisii. La treabă”. […]

„Agenturile” străine

Însă ce caracterizează îndeosebi această zi este solidarizarea din ce în ce mai mare cu demonstranții a muncitorilor și lucrătorilor din întreprinderile și instituțiile timișorene. Se propagă un apel al protestatarilor la grevă generală.

Din ordinele Elenei Ceaușescu, oficiali de partid sunt trimiși în diferite fabrici din oraș să „clarifice” muncitorilor ce nu se întâmplase în oraș în zilele precedente. […]

Este indubitabil că Securitatea a știut, pe toată durata represiunii de la Timișoara, că nu străinii i au incitat sau „manipulat” pe protestatari. Dimensiunea manifestațiilor era în sine un argument care nu mai lăsa loc de suspiciuni. Informațiile privind lipsa „agenturilor” au fost de fapt transmise pe cale ierarhică de cei care se aflau la fața locului.

„Trăgători și mistificatori”
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor (Polirom, 2019, prefață de Dennis Deletant)