23 de copii, la spital în stare CRITICĂ. Elevii au făcut toxiinfecţie alimentară la şcoală
- Georgeta Petrovici
- 15 octombrie 2012, 10:08
Toţi copiii rămaşi la internatul unei şcoli speciale din Arad au ajuns la spital în stare critică, după ce s-au intoxicat din cauza mâncării servite în weekend. Bucătarii de la cantina instituţiei le-au servit macaroane cu cartofi stricaţi.
Un număr de 23 de elevi de la Şcoala Specială din Şiria (Arad) au fost duşi cu ambulanţele la spital, suspecţi de intoxicaţie cu alimente. Ei au luat masa la cantina instituţiei, după care au început să acuze dureri de burtă şi să vomite. Primele simptome au apărut sâmbătă noaptea, apoi pe întreaga durată a zilei de duminică, toţi cei 23 de copii au fost preluaţi de maşinile de salvare şi duşi la spital. 11 dintre ei au fost transportaţi la spital cu ambulanţele ieri după prânz, restul până la ora 18. Cei 23 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16, ani vor rămâne internaţi câteva zile, sub strictă supraveghere medicală. La Şcoala Specială din Şiria învaţă 45 de copii, însă 22 au fost plecaţi acasă la finele săptămânii. Medicii cred că cei 23 de minor au primit alimente stricate. Cantina centrului a fost închisă şi inspectorii sanitari verifică modul în care se prepară hrana aici. Ei au luat probe din mâncarea servită copiilor pentru a vedea dacă nu cumva aceasta afost alterată. Din primele verificări se pare că micuţilor li s-a făcut rău în urma cinei compusă din macaroane cu cartofi.