„Important este să ai obiectele, fonduri îţi dăm noi…”, spune prim-secretarul, după care așază pe tortul culturii botoșănene cireașa de… Duminică: „Dar ce-ai zice dacă ţi-am da altă clădire?”

Paul Şadurschi își amintea, după decenii întregi, șocul pe care l-a trăit în fața lui Petre Duminică.

„Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că n-am fost destul de convingător în prezentare şi că nu mai primim clădirea. Am îngăimat că deja s-au făcut unele cheltuieli cu reparaţia clădirii şi acoperişului, cu proiectarea expoziţiei, cu releveul acestei construcţii, s-a plătit studiul pentru panotarea încăperilor şi proiectarea mobilierului”.

Înainte de a da glas tuturor temerilor care deja își făceau loc în mintea sa, Paul Şadurschi vrea, totuși, să afle ce clădire se oferă în schimb.

„Îţi dăm vechea Prefectură, ai ce pune în ea?”, a fost răspunsul lui Duminică.

Paul Şadurschi a înlemnit.

Mai ales că, știa bine, acolo, în vechea Prefectură de pe Unirii, se instalaseră de puțină vreme Comitetul municipal de partid şi Consiliul popular municipal Botoşani.

„Tocmai asta-l deranja. Cei de la municipiu dispuneau de un spaţiu mai arătos decât cei de la judeţ. Cum nu-mi închipuisem aşa ceva?

I-am răspuns că lipsa unui spaţiu cu adevărat adecvat şi îndestulător ne-a impus să ne limităm la prezentarea doar a istoriei vechi a României, oprindu-ne la formarea poporului român şi a limbii române, că mai avem materiale şi pentru evul mediu, partea de istorie modernă şi contemporană, că ne vom intensifica eforturile şi vom face în scurt timp noi achiziţii etc., etc.”, consemnează mai departe Paul Șadurschi.

Petre Duminică nu glumea deloc. Dimpotrivă. Treaba trebuie făcută repede, i-a atras atenția directorului de muzeu.

„Stă o clădire frumoasă la discreţia câtorva funcţionari, pentru care se întreţine şi se încălzeşte un spaţiu prea mare... Toate astea costă... Şi ei ce fac? Fac noi cheltuieli!

Au schimbat pardoseala înlocuind mozaicul cu marmură la parter, nu mai pot de bine, în timp ce la Comitetul judeţean spaţiul este restrâns, clădirea a fost prost construită, tâmplăria s-a curbat şi când bate vântul se produce curent... Este frig, iar când plouă, curge apa prin tavan! Vă mutaţi imediat şi faceţi acolo muzeul! Dar repede!”, a fost ultimul cuvânt al lui Duminică.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric