Actorul american Tony Curtis, unul dintre puţinele staruri hollywoodiene a cărui viaţă privată a fost la fel de spectaculoasă ca şi rolurile pe care le-a interpretat, s-a stins, ieri-noapte, în jurul orei locale 21.35, la reşedinţa sa din Henderson, Nevada.
În vârstă de 85 de ani, Curtis a suferit un atac de cord şi a decedat în somn. Vestea tristei dispariţii a fost dată chiar de fiica sa, Jamie Lee Curtis. "Tatăl meu lasă în urmă moştenirea unei cariere strălucite în cinematografie, tablourile sale şi toate valorile pe care le-a strâns într-o viaţă de om, dar o familie care l-a iubit şi l-a respectat", au fost primele declaraţii formulate de fiica starului.
Roger Moore: "Nu credeam că prietenul meu va muri"
Dispariţia actorului a generat imediat un val de reacţii din partea celor care l-au cunoscut şi i-au fost alături în viaţă şi pe ecran. Primul omagiu l-a primit din partea actorului britanic Roger Moore, care i-a fost partener în serialul de televiziune, difuzat în anii '70, "The Persuaders!" (Brett şi Danny, în versiunea românească)
Într-o scurtă declaraţie citată de Sky News, Moore a spus: "Sunt şocat. Ştiam că Tony nu se simţea prea bine, dar nu m-am gândit niciodată că prietenul meu va muri. Sunt foarte trist şi sunt alături de Jill, soţia lui, care l-a iubit până la adoraţie. Am râs de multe ori împreună vreme de 15 luni, lucrând împreună în fiecare zi. Era amuzant să lucrezi cu el. Avea un simţ al umorului foarte dezvoltat şi un extraordinar simţ al improvizaţiei. A fost un actor al dracului de bun. Îmi va lipsi. Mi-e greu să exprim tot ce simt acum, doar în câteva secunde...".
Şi-a petrecut ultimii ani în scaunul cu rotile
Starea de sănătate a lui Tony Curtis era tot mai precară în ultima perioadă. După ce, în decembrie 2006, actorul s-a aflat la un pas de moarte, din cauza unei pneumonii galopante şi a petrecut câteva zile în comă, la mijlocul lunii iulie a acestui an, presa americană a anunţat că acesta a fost transportat de urgenţă la spital din cauza unor probleme respiratorii severe, pe care le-a suferit în timp ce se afla în Las Vegas. Diagnosticul formulat atunci de medici a fost de "boală pulmonară cronică obstructivă" (BPOC), termen generic folosit pentru un grup de boli ale tractului respirator, caracterizate prin limitarea fluxului de aer.
În ultimii ani, Curtis se putea deplasa numai pe distanţe scurte şi doar cu ajutorul unui scaun cu rotile.
PALMARES
Rebelul care a jucat în 140 de filme şi a sedus 1.000 de femei
După o serie de filme caracterizate de critici drept "frivole", care puneau în valoare mai mult capacităţile sale de seducător decât talentul actoricesc, Tony Curtis a trecut la roluri cu o mai mare consistenţă. Primul dintre acestea este cel din pelicula "Gustul dulce al succesului" ("Sweet Smell of Success" - 1957).
Un an mai târziu, "Lanţul" ("The Defiant Ones"), în care a jucat alături de Sidney Poitier, i-a adus o nominalizare la Oscar pentru interpretarea rolului unui deţinut alb dominat de o atitudine puternic rasistă, care a evadat şi a rămas legat cu cătuşele de un condamnat de culoare.
Anul 1959 a fost la fel de benefic pentru cariera băiatului din Bronx, mai ales că prestaţia sa alături de Marilyn Monroe în comedia "Unora le place jazzul" a fost considerată drept cea mai mare realizare profesională a acestuia. Tony Curtis a colaborat cu unii dintre cei mai pretigioşi regizori ai vremii, Billy Wilder, Blake Edwards, Stanley Kubrick, Elia Kazan, Vincente Minnelli Nicolas Roeg.
Cu toate acestea, actorul a declarat, la un moment dat, că unul dintre cele mai mari regrete ale sale a fost acela că nu a reuşit să adune în palmares mult-râvnita statuetă Oscar. Însă, în 1995, cea de-a doua carieră a sa, aceea de artist plastic a fost încununată cu Ordinul de Cavaler al Artelor şi al Literelor.
Picturile sale sunt expuse în întreaga lume
Mai puţin cunoscut este faptul că rebelul Tony Curtis devenise, în ultimii ani, un prolific artist plastic. Întreaga sa creaţie valora peste 50.000 de dolari, spun cunoscuţii.
"Sunt încă interesat de filme, dar îmi dedic întregul timp picturii", a spus actorul. Lucrările lui sunt expuse în galerii din întreaga lume, inclusiv în Las Vegas, Londra, Paris şi New York. Starul hollywoodian a fost şi un pasionat de cai, sprijinind, alături de soţia sa Jill, organizaţia nonprofit "Shiloh Horse Rescue and Sanctuary", care se ocupa cu salvarea cabalinelor. La ferma lor din Nevada, Tony şi Jill aveau nu mai puţin de 200 de cai pe care i-au salvat.
Marele cuceritor
În afară de palmaresul profesional bogat - 140 de lungmetraje - Tony Curtis a fost şi un mare cuceritor. Fizicul de june prim şi accentul newyorkez l-au propulsat pe Curtis în fruntea celor mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood. Astfel că, în numai 10 ani, actorul a fost căsătorit de trei ori.
Până la final, Tony Curtis a avut şase soţii. Celor şase căsătorii le-a adăugat însă şi seriale extraconjugale, unul dintre acestea fiind chiar cu partenera sa din celebrul "Unora le place jazzul", Marylin Monroe.
Într-un amplu interviu acordat în aprilie 2008 publicaţiei britanice "Daily Mail", actorul estima că prin patul lui au trecut cel puţin 1.000 de femei.
IDILĂ CU MARYLIN MONROE
"Am simţit ca şi cum l-aş fi sărutat pe Hitler"
Primul contact al starului cu cea mai cunoscută dintre blondele lumii, Marylin Monroe, nu a fost unul tocmai reuşit. La finalul filmărilor pentru "Unora le pcale jazzul", când Curtis a fost întrebat dacă i-a făcut plăcere să o sărute pe Marylin, răspunsul lui a venit absolut surprinzător: "M-am simţit de parcă l-aş fi sărutat pe Hitler".
Mai târziu însă, actorul a revenit asupra afirmaţiei şi a spus că a glumit. "Era o întrebare atât de stupidă încât nu merita decât un răspuns pe măsură. În ciuda ironiilor aparente, între Tony şi Marylin s-a înfiripat o poveste de dragoste, pe care actorul a descris-o drept un detaliu nesemnificativ. "Ea ajungea cu greutate la orgasm, eram amândoi lipsiţi de experienţă. Nu aveam decât 22 de ani sau cam aşa ceva".
Celelalte femei "oficiale" din viaţa lui Tony Curtis au fost actriţa Janet Leigh (1927-2004) cu care Curtis a fost căsătorit 11 ani (1951-1962) şi care i-a dăruit două fiice, Jamie Lee şi Kelly, actriţa germană Christine Kaufmann, alături de care a jucat în pelicula "Taras Bulba", Leslie Allen (1968-1982), apoi Andra Savio (1983-1992), Lisa Deutsch (1993-1994) şi Jill Vandenberg Curtis (1998-prezent).
DRAGOSTE. "A fost o adevărată harababură relaţia asta a noastră", a spus Tony Curtis despre relaţia sa cu Marylin Monroe