Tudorel Toader spune că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să formeze completurile cum spune legea încă din 2014.
„Ce era de făcut - în primul rând trebuia ca Înalta Curte să respecte legea şi să formeze completele cum spune legea încă din 2014. Dacă să spunem că în 2014 poate nu au înţeles, ulterior a venit o decizie a Curţii Constituţionale, care a explicat. Dacă nici după decizia Curţii, se modifică legea a treia oară şi spui că noi o ţinem pe-a noastră, preşedinţi suntem noi şi restul îi tragem aleatoriu, îi întrebaţi pe dânşii de ce nu au respectat legea, că până la urmă toţi trebuie s-o respecte, chiar dacă e judecător”, a declarat Toader, joi, la intrarea în sediul MJ.
El a adăugat că, în cei doi ani de când este ministru, a observat că "au ieşit la suprafaţă multe, multe nereguli".
„Aşa şi Lazăr este încă procuror general. Deci sunt mulţi (...) care nu sunt la locul lor. Eu, după doi ani de când sunt ministru, am constatat şi m-am convins de ceea ce ştiam, au ieşit la suprafaţă multe, multe nereguli”, a susţinut Toader.
Miercuri, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis ca dosarele de pe rolul completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ să fie judecate în continuare de completurile trase la sorţi pe 13 decembrie, potrivit unor surse din cadrul CSM.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat pe 13 decembrie, prin tragere la sorţi, componenţa noilor completuri de cinci judecători, valabile pentru anul 2018. Tragerea la sorţi a fost efectuată de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, în şedinţă publică, numele judecătorilor fiind introduse în bile, transmite Agerpres.