Fost diplomat român: Rușii nu ne iau niciodată în serios pe noi, românii. Ei respectă doar forța și puterea
- Iulia Moise
- 14 aprilie 2025, 21:03
Rusia vs SUA / sursa foto: dreamstime.com- Ioan Mircea Pașcu, interviu pentru un important ziar din Chile
- Pașcu: Credibilitatea NATO depinde de credibilitatea Statelor Unite
- „Cred că știți că Rusia încearcă, în primul rând, să reconstruiască Uniunea Sovietică”
- Ioan Mircea Pașcu: Rușii nu ne iau niciodată în serios
- Pașcu: Prezența americanilor în Ucraina îi va descuraja pe ruși
Fostul diplomat Ioan Mircea Pașcu a observat că țările europene au început să se pregătească pentru o alianță NATO fără implicarea Washingtonului.
„Nu cred că americanii și-ar pierde cel mai bun instrument pentru a interacționa cu țările europene importante, doar pentru că nu le convine”, a afirmat el.
Ioan Mircea Pașcu, interviu pentru un important ziar din Chile
Mircea Pașcu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat și vicepreședinte al Parlamentului European. În anul 2000, a fost numit ministru al Apărării, având un rol esențial în integrarea României în NATO.
Recent, Pașcu a vizitat Chile pentru a participa la ceremonia de deschidere a anului universitar la Universitatea Alba din Santiago, La Serena. Cu această ocazie, a susținut un curs despre Politica Externă a Uniunii Europene pentru studenții de la Drept și Administrație Publică.
Într-un interviu acordat publicației La Tercera, el a discutat despre războiul Rusiei în Ucraina și provocările legate de securitate, conform celor relatate de Rador Radio România. Interviul este redat mai jos.
Pașcu: Credibilitatea NATO depinde de credibilitatea Statelor Unite
La întrebarea „Credeți că ar fi posibil să existe NATO fără Statele Unite?”, politicianul a declarat că „știți că alte țări membre, precum Canada și țările europene, vor dori să rămână în NATO chiar dacă Statele Unite nu ar face parte din ea și știu că au început deja să se pregătească pentru o asemenea eventualitate.
„Cred că știți că Rusia încearcă, în primul rând, să reconstruiască Uniunea Sovietică”
Ioan Mircea Pașcu: Rușii nu ne iau niciodată în serios

Ioan Mircea Pașcu / sursa foto: Facebook
De aceea am vrut să ne alăturăm unui spațiu de predictibilitate, cu instituții și apărare. Și de aceea am vrut să aderăm la NATO și la Uniunea Europeană, să nu rămânem pe dinafară și să așteptăm ca rușii să-și rezolve problemele și să se întoarcă”, mai spune fostul diplomat.
Pașcu: Prezența americanilor în Ucraina îi va descuraja pe ruși
„Acesta este probabil cel mai dificil aspect, pentru că dacă garanția nu este implementată în mod credibil nu este o garanție. Nu se poate avea încredere în ea. Sper că ei știu că acest lucru se va întâmpla la sfârșitul procesului și că lucrurile se vor echilibra și că mediul va fi diferit când se va ajunge la asta. Guvernul SUA a spus indirect că dacă stabilesc relații economice cu Ucraina, prezența lor acolo îi va descuraja pe ruși, pentru că suntem noi (Statele Unite).
Mă întreb dacă este suficient ca rușii și americanii să fie prieteni și să coopereze. Ce fel de descurajare este asta? Sunt multe aspecte care trebuie să fie rezolvate pentru a se ajunge la această etapă de garanții de securitate. Din propria mea experiență, o garanție este ca o sticlă frumoasă, pe un raft.
Te uiți la ea, spui că există garanția, dar nu vrei să o deschizi și să vezi că e goală. Ei nu vor să aibă o asemenea surpriză”, a afirmat în încheierea interviului, Ion Mircea Pașcu.