În 1992 aveam 23 de ani, eram student și făceam trecerea din anul II spre anul III al Facultății de drept a Universității din București. O perioadă extraordinară, de schimbări și de libertate în societatatea românească pe care le trăiam și în mediul universitar.
Chiar dacă acele cămine studențești din Panduri, 6 Martie sau Grozăvești, în care fusesem sau eram cazat, nu se schimbaseră deloc. Încă se întâmpla ca iarna, în plină sesiune de examene, să fim lipsiți adesea de apă caldă, lumină și căldură…Și încă mâncam doi pe cartela celui ce era bursier și beneficia de trei mese gratuite la cantina din 6 Martie...
În orice caz, eram, ca toți cei din generația respectivă, plini de uriașe speranțe si optimism, dar și profund neștiutori de ce va urma în viața noastră și a țării. Era anul în care, profitând de (încă) existența unei remarcabile generații de profesori la Facultate, care în general nu prea mai există în universitățile de azi, îmi doream să devin un foarte bun magistrat, precum tatăl și bunicul meu.
Era în același timp și anul în care am făcut prima ieșire din viața mea din țară în țări occidentale, cu un minibus de 18 locuri, împreună cu studenți de la Drept din București și Cluj-Napoca, din nucleul „European Law Students Associaton-ELSA” - România (eram membrii fondatori ai filialei din România), traversând Europa spre Oslo-Norvegia.
O călătorie fascinantă pentru orice tânăr din acea vreme (mai ales fără prea mulți bani în buzunar), cu descoperirea unor țări europene occidentale uimitoare pentru noi și cu un program profesional pregătit la Oslo de colegii studenți ai ELSA-Norvegia care m-a și reorientat ulterior spre o carieră care a însemnat „Drept internațional înainte de toate”.
În sfârșit, 1992 era perioada în care am început să descopăr presa românescă liberă de după Revolutie, între care și, evident, Evenimentul Zilei, cu al său exotic șef, Ion Cristoiu (așa mi se părea omul cu plete, mai plinuț și îmbrăcat în geacă și pantaloni de blugi prespălați)...
Mă bucură continuitatea, anduranța și aniversarea a 28 de ani de apariție a Evenimentului zilei, un cotidian care și-a păstrat incisivitatea și calitatea în toți acești ani și pe care l-am apreciat, și atunci când mă intervieva Florian Bichir, dar și atunci când, prin jurnaliștii săi acreditați la PSD, începând cu Florin Ciornei sau Oana Dobre, îmi făcea zile negre (cam prin 2004-2005, când eram tănăr purtător de cuvânt, în an electoral, al PSD).
Urez cu sinceritate succes în continuare actualei echipe a Evenimentului Zilei, condusă de Dan Andronic. Cu speranța că poate măcar această echipă va scrie ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în noiembrie 2014.
Cu stimă, Titus Corlățean
Recomandările noastre
