Sătenii din Budeşti, Vâlcea, nu lasă căpşunile româneşti pentru cele spaniole: la un hectar, câştigă peste 30.000 de lei.

Câteva familii din comuna Budeşti, de lângă Râmnicu-Vâlcea, ţin, an de an, pariul cu soarele, vântul şi ploaia şi se încăpăţânează să ducă mai departe afacerile şi tradiţia în zona care era considerată la un moment dat patria căpşunarilor.

În zeci de ani de lucru pe plantaţii, bătrânii au prins secretul căpşunii care se topeşte în gură şi, prin propria experienţă, au tras concluziile afacerii: „Recolta e de cam 2 kg pe metru pătrat”, „cele mai bune soiuri sunt cele româneşti”, iar modelul propus de cei de la UE nu prea ar avea succes la noi - „s-ar pierde prea mult teren dacă s-ar cultiva după cum cer ei”.

Pe Strada Căpşunelor, la numărul 19

Săptămâna trecută, toată comuna Budeşti a petrecut la cea de-a 40-a ediţie a „Sărbătorii Căpşunilor”. Cel puţin o lună pe an, în comună miroase a parfum de căpşună.

Ce-i drept, după cum recunosc sătenii, mireasma nu e la fel de puternică aşa cum era înainte de ’89, atunci când de dimineaţă până seara târziu roiau camioane cu lădiţe pline cu vârf şi nu era grădină în care să nu vezi „struţi” mai mici sau mai mari - părinţi, bunici şi nepoţi ieşiţi la cules.

Printre gospodăriile care mai ţin „parfumeria” deschisă este şi cea a familiei Ţiţirigă, domiciliată pe Strada Căpşunelor, numărul 19. „Numele străzii a fost după grădinile mele”, spune mândru Nicolae, naşul plantaţiilor familiei sale de peste 70 de ani. Primul căpşun a fost plantat de moş Ţiţirigă prin anii ’40. „Eram copil, nici 10 ani nu aveam. Am amenajat o bucă ţică mică de grădină de lângă casa părin ţilor şi am plantat. Mai multe bătăi de cap nu mi-a dat vremea, ci găinile care tot săreau gardul”, îşi aminteşte căpşunarul.

Marketingul lui Ţiţirigă şi concurenţa din ţările calde

Experienţa a început să capete după ce s-a căsătorit. Iar de atunci, a devenit tradiţie de familie. „Le muncim în familie, numai la cules vin copiii. Şi babe de prin sat care mai pot merge la sapă. E multă muncă, dar şi satisfacţia e mult mai mare, iei banul grămadă, repede, în doar câteva săptămâni. Eu am cam început să stau mai mult la umbră, vârsta îşi cam spune cuvântul. Am făcut exact cum fac albinele, ăi bătrâni se dau deoparte şi vin tinerii”, zice râzând căpşunarul Ţiţirigă către Puiu, unul dintre fiii săi.

De când au invadat pieţele tot felul de „fructe crescute cu injecţia şi la lumina becului”, moş Ţiţirigă trebuie să facă şi muncă de marketing. „Sunt mulţi care nu cred că sunt româneşti. Mi-am făcut o copie mare după buletin ca să le arăt - «uite, dom’le, stau pe Strada Căpşunelor, într-o zonă vestită». Oamenii îşi pun întrebări până gustă una, apoi ar băga cu pumnul”. Tot prin pieţe se dau mulţi interesaţi de afacere. „Îmi cer adresă, numărul de telefon, toţi zic că se apucă, însă până la primăvară uită”, spune căpşunarul.

Puiu nu crede în proiecte europene

Într-un şopron acoperit cu plăci de azbest stau îngrămădite câteva lădiţe de lemn cu pete roşii. Miroase puternic a căpşuni. În grădină, Puiu Ţiţirigă a luat-o în viteză pe alei, prin plantaţie, verifică cu atenţie printre frunze, ultima tranşă de recoltă pe anul acesta.

„Ăstea le băgăm la dulceaţă şi sirop. Am făcut anul ăsta, pe aproape un hectar, în jur de 5 tone. Nu a ieşit foarte mult pentru că au fost şi foarte multe ploi, iar în prima tranşă au fost foarte multe care au putrezit. Depinde şi de an, dar, dacă e unul bun, se fac între 5 şi 7 tone la hectar, cine se laudă cu mai mult minte”, spune Puiu. Fructele dulci îi aduc la buget în jur de 30.000 de lei.

S-a gândit şi la un proiect cu fonduri europene, însă, după ce s-a sfătuit cu tatăl său, a ajuns la concluzia că nu se poate aplica în grădinile familiei: „Noi facem răzoare, dacă ar fi să facem cum cer ei ca la spanioli, şiruri, nu am face mai nimic, s-ar pierde foarte mult din teren. Nu dă randament şi pierzi din teren, de ce să nu producă metrul ăsta de teren şi să fie potecă”.

Cel mai dulce, Premial de Mărăcineni

Spre marginea terenului, familia Ţiţirigă a plantat puietul. „Cam după trei ani încep să fie din ce în ce mai mici, nu mai au aceeaşi calitate şi trebuie înlocuite. Ţin foarte mult la soiul ăstă, soi Premial, românesc, de la Mărăcineni. L-a luat taică-miu în urmă cu vreo 15 ani. Am folosit mai multe, dar nu a avut niciunul dulceaţa şi calitatea asta. Cele spaniole n-au niciun Dumnezeu, zici că mănânci iască”, e de părere Puiu.

Căpşunarul mai crede că un centru de achiziţie ar rezolva toate problemele: „Îi vine greu omului să meargă prin pieţe, să-şi vândă marfa. Dacă ar organiza din nou centre, cum era înainte de Revoluţie, să aducă omul căpşuni, cireşe şi să se dea atunci subvenţia pe ce ai produs, s-ar schimba foarte mult situaţia. Îmi amintesc, când eram eu mai mic, cum plecau camioane întregi de la noi”. Căpşunarul acordeonist

Pe lângă căpşuni, familia Ţiţirigă mai are o pasiune, muzica, ce vine tot de la moş Nicolae. „Cânt la acordeon şi la voce de zeci de ani, am fost şef de formaţie cu aceiaşi oameni şi am scos peste 10 albume. Dacă întrebi la casete, oamenii mă ştiu de «Ţiţirigă şi nepoţii»”, explică acordeonistul căpşunar.

Puiu a ales chitara bas, iar fratele său clapele. „În weekend, când mai prindem câte una, mai cântăm pe la nunţi. Acum însă, căpşunile sunt pe primul plan”. Dacă până acum, în cântecele sale a preaslăvit strugurele şi vinul, când va scoate un nou album, Moş Ţiţirigă vrea să compună o melodie şi pentru căpşună. INVESTIŢIE

O plantaţie de căpşuni costă 11.000 de euro

Anul acesta, în Satu-Mare sunt înregistrate peste 1.100 de hectare cu plantaţii de căpşuni. Faţă de 2009, suprafaţa cultivată în zona Halmeului, considerată „Ţara căpşunilor”, a scăzut cu peste 200 de hectare.

Potrivit celor de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), motivul acestei scăderi este, în principal, faptul că plantele îmbătrânesc, iar cam o dată la trei ani trebuie înlocuite, ceea ce e destul de costisitor.

Apoi, mai există şi problema pieţei de desfacere. Dacă nu vor să stea la mâna intermediarilor care trag în jos preţul, ţăranii trebuie să meargă către alte judeţe, şi astfel mai cheltuiesc nişte bani în plus.

Potrivit datelor DADR, în 2009, în zona Halmeu a fost o recoltă cam de 12 tone pe hectar, iar căpşunile s-au vândut cu un preţ mediu de 4 lei pe kilogram. Halmeu are o întreagă tradiţie în plantaţiile de căpşuni, fructele roşii şi zemoase se cultivă aici din anii ’60. După Satu-Mare, cu suprafeţe mari de plantaţii mai sunt Giurgiu, Vâlcea şi Gorj.

Cele mai indicate sunt cele din nordul şi sudul ţării, unde precipitaţiile sunt mai reduse. Specialiştii în agricultură spun că înfiinţarea unei plantaţii de căpşuni costă între 10.000 şi 11.000 de euro.