Reprezentanţii societăţii civile din Timişoarei atrag atenţia că, de când a intrat în posesia Ţiriac Holding, clădirea fostului abator de pe Bulevardul Eroilor se degradează văzând cu ochii. Imobilul, inclus în categoria monumentelor de patrimoniu naţional, a fost construit între 1904-1905 de arhitectul Laszlo Szekely, cel care a proiectat şi Palatul Regal din Budapesta.
În 2006, Ţiriac Holding a plătit 22 de milioane de euro pentru abator şi terenul pe care urma să ridice un mall, Civis Center, şi o zonă rezidenţială. Lucrările nu au început încă, iar clădirea abatorului, ce urma să fie integrată în viitorul mall, a început să se degradeze. Anul trecut, au dispărut ţiglele de pe clădirea principală, iar ploile din ultimele luni au început să distrugă încet construcţia veche de o sută de ani. ”Se vede că ţiglele acelea au fost înlăturate de mâna omului”, spune Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara.
Sciitorul Daniel Vighi, membru în Comitetul Civic pentru Patrimoniul Timişoarei (CCPT) atrage atenţia că pentru investitorul privat terenul valorează mai mult decât opera lui Szekely.
”Nu ar fi primul monument care se distruge sub ochii noştri prin această metodă. Clădirii i se descoperă acoperişul, ploaia îşi face treaba, iar zidurile cad. În centrul Timişoarei am pierdut o clădire din secolul al XVIII-lea exact aşa. Pe locul ei, se va construi un hotel”, punctează Vighi. De altfel, CCPT a cerut autorităţilor locale să oblige firma Ţiriac Holding să pună ţiglele înapoi.
”Sunt în termen”
Potrivit Doinei Antoniuc, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu proprietarul este cel care are obligaţia să întreţină monumentul respectiv. ”Primăria are atribuţii cu privire la protejarea patrimoniului din oraş. Ea trebuie să constate eventuale distrugeri şi tot ea să pună în vedere proprietarilor să intervină”, susţine Antoniuc. Pe de altă parte, reprezentanţii primăriei nu sunt pregătiţi să acţioneze încă.
”În septembrie 2008 Ţiriac a primit o autorizaţie de construire, cu obligaţia de a păstra monumentul istoric şi, mai mult decât atât cu obligaţia de a-l renova. Cât timp este valabilă autorizaţia, adică 12 luni, ei pot să se apuce de lucru. Sunt în termen, au timp până la toamnă să demareze lucrările. Dacă abatorul se deteriorează în acest timp, tot ei vor trebui să-l repare şi-i va costa mai mult”, explică Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
Clădirea va fi ca nouă
În replică, reprezentanţii Ţiriac Holding spun că, în final, abatorul va arăta ca nou. ”Am solicitat un raport tehnic referitor la situaţia existentă şi pe baza acestuia, vom lua toate măsurile pentru conservarea şi/sau restaurarea monumentului, astfel încât la finalul proiectului clădirea istorică să arate conform proiectului avizat de autorităţile locale”, susţine Ruxandra Bucă – Chendi, marketing manager la Ţiriac Imobiliare.