Țineți păianjenii departe da casă și de mașină. Produsul care nu le place
- Maria Dima
- 30 septembrie 2024, 06:52
Păianjenii nu sunt o prezență tocmai plăcută, mai ales pentru persoanele care suferă de arahnofobie, dar nu numai. Multe persoane intră în panică atunci când observă un păianjen în casă, dar mai ales în mașină, unde spațiul este mult mai mic.
Pentru a evita reacțiile neplăcute, panicarde, mai ales dacă observați un păianjen în mașină, există soluții care vă ajută să evitați riscul de a avea parte de un incident în trafic. Keith Hawes, director la Nationwide Vehicle Contracts, Regatul Unit, a dezvăluit trei sfaturi simple care ar putea ajuta la ținerea păianjenilor la distanță:
Nu lăsați alimente în mașină
Dacă lăsați mâncare în mașină, puteți atrage insecte și păianjeni nedoriți în vehicul. Păstrarea curățeniei în mașină va contribui la reducerea șanselor ca păianjenii să fie atrași în vehiculul dvs.
Asigurați-vă că toate produsele alimentare și băuturile din mașină sunt sigilate și nu le lăsați în autovehicul pentru perioade lungi de timp, pentru a minimiza și mai mult riscul prezenței păianjenilor în mașină.
Verificați periodic mașina
Verificați periodic mașina, în special crăpăturile și zonele ascunse. Sub scaunele pentru copii, sub parasolar și sub centurile de siguranță sunt locuri comune în care se pot ascunde păianjenii. Astfel, reduceți riscul ca păianjenii să se înmulțească.
Folosiți citricele. Păianjenii fug de mirosul lor
Frecați marginile portierelor cu citrice, mai ales cu lămâie, asta poate ajuta la ținerea departe a păianjenilor deoarece nu le place mirosul de citrice. De asemenea, folosiți odorizante cu miros de citrice în interiorul vehiculului.
Experții auto de la Nationwide Vehicle Contracts au mai spus pentru mirror.co.uk că păianjenii sunt un inconvenient pentru șoferi, în special pentru cei cu fobii severe: „Este extrem de important să asigurați siguranța pe drumuri pentru dumneavoastră și pentru cei din jur în timp ce conduceți. În Marea Britanie, șoferii pot fi amendați cu până la 2.500 de lire sterline pentru conducere imprudentă și cu până la nouă puncte de penalizare, astfel încât este extrem de important ca șoferii să nu reacționeze exagerat și să nu permită păianjenilor - sau oricăror altor insecte - să le afecteze siguranța pe drumuri”.