Tinerii, atrași de un sat izolat din munții Apuseni. Cum arată viața în mijlocul naturii
- Ramona Rotaru
- 24 august 2024, 15:25
În ultimii ani, tinerii au început să fie atrași din ce în ce mai mult de viața la țară și de liniștea pe care o oferă natura. Un sat izolat din munții Apuseni, situat la limita județelor Hunedoara și Alba, a cucerit inimile celor care vor să înceapă o viață nouă, în mijlocul naturii. Deși este greu practicabil cu autoturismele și fără un acces prea bun la internet, unii părinți îl consideră locul ideal pentru a-și crește copiii frumos și sănătos.
Tomnatec, un satul izolat din munții Apuseni de o frumusețe aparte
Tomnatec este un vechi sat din munții Apuseni atestat în jurul anului 1500. Este cunoscut pentru peisajele sale pitorești și tradițiile autentice, însă pentru câțiva ani a fost aproape pustiu. Satul este așezat într-o zonă muntoasă, la altitudini moderate, înconjurat de păduri dense, pajiști alpine și văi adânci. Regiunea este renumită pentru peșteri, chei și peisaje naturale spectaculoase, cum ar fi Cheile Turzii sau Peștera Scărișoara.
Satul din Apuseni are o istorie veche, strâns legată de viața pastorală și de exploatarea resurselor natural. Fiind un loc izolat, stilul de viață a fost mereu unul tradițional. Chiar și locuitorii de astăzi se ocupă cu meșteșugurile străvechi, transmise din generație în generație. Agricultura, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului sunt principalele ocupații. Peisajul pare desprins dintr-o poveste însă, în ultimele decenii, modernizarea și migrația au schimbat structura demografică și socială a satului. A rămas aproape părăsite până de curând, când câteva familii de tineri au decis să își cumpere proprietăți și să se mute în mijlocul naturii.
În jurul anilor ’30, numeroase familii au fost strămutate în județul Alba. Scopul autorităților era acela de a popula intens satele de la hotarele de vest. Oamenii au primit terenuri fertile și promisiunea unui trai la un nivel ridicat. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii au migrat spre zonele industriale, unde puteau fi angajați la mine sau uzine. În jurul anilor ’90, satul Tomnatec din munții Apuseni a început să fie din ce în ce mai pustiu. Bisericile au fost părăsite, iar pădurea a înghițit cimitirul satului.
Satul aproape părăsit renaște. Râsete de copii se aud din nou pe ulițe
Tinerii dornici de o viață tradițională au rămas impresionați de frumusețea și potențialul satului izolat din Apuseni. Una dintre tinerele mutate în Tomnatec, Cristina, a spus că acest sat este un loc bun unde poți crește copiii și duce o viață liniștită. Pământul este roditor și pot fi cultivate diverse soiuri de legume. În plus, au și condiții moderne. Semnalul la telefon este bun, este apă curentă, iar drumul până la Bulzeștii de Sus a fost reparat în ultimii ani, oferind un acces acceptabil.
Cristina s-a mutat în satul izolat din munții Apuseni împreună cu familia sa și a surorii sale. Ei nu sunt singurii tineri atrași de viața tradițională. Mai multe familii au cumpărat proprietăți părăsite în Tomnatec și satele din împrejurimi. Majoritatea dintre ei locuiesc în casele pitorești cu acoperișuri din stuf doar pe perioada verii. Unii însă sunt tentați să rămână definitive în sat, să locuiască alături de pădurar și soția sa și vârstnicii care nu și-au părăsit niciodată casele.
Tomnatec este un sat în care poți ajunge cu mașina pe timp bun. Există două drumuri de pământ de aproximativ 10 – 15 km. Nu același lucru se poate spune și de cătunele din împrejurimi, legate prin drumuri de munte. Vârstnicii rămân permanent în casele lor, însă cei mai tineri doar le îngrijesc, preferând să locuiască în municipiul Brad, unde străzile sunt asfaltate. Tomnatecul de Jos a rămas pustiu în munții Apuseni. Călătorii pot ajunge acolo pe drumul forestier care traversează Cheile Ribicioarei. Locul este spectaculos, cu peșteri locuite în cele mai vechi timpuri. Când ajung în sat, turiștii găsesc case tradiționale abandonate de mulți ani, ascunse de copaci.
Sătenii cer asfaltarea drumurilor din munții Apuseni
Localnicii spun că drumul dintre satele Tomnatecul de Jos și cel de Sus sunt inaccesibile mașinilor. Totuși există câteva variante în munții Apuseni. Cele două drumuri de pământ din Bulzeștii de Sus și alte drumuri forestiere pietruite sau parțial asfaltate. Ultimii șapte kilometri din drumul spre Tomnatec rămân inaccesibili cu mașina pe timp de iarnă sau după ploaie. Cei aproximativ 300 de oameni rămași în comuna Bulzeștii de Sus, de care aparține și Tomnatec, au solicitat autorităților ca drumul să fie reparat.
„Este vorba despre Drumul Județean 762 care leagă Bulzeștii de Sus de comuna Avram Iancu și care se află într-o stare precară de mulți ani. Pentru cei ce nu știu sau se fac că nu știu, acest drum este mândria Apusenilor, este drumul care leagă, între ele, cele șapte văi minunate care duc în inima Apusenilor. Este drumul pe care, până nu demult circula autobuz, până la Câmpeni acolo unde mergeau localnicii la târg. Este drumul care duce la Muntele Găina, este drumul pe care a pășit Avram Iancu, este un drum care, odată modernizat, ar aduce o dezvoltare a turismului, fără precedent în întreaga zonă. Considerăm că este o datorie de onoare, un omagiu și o datorie sfântă ca acest drum să fie adus la stadiu de normalitate”, se arată într-o petiție transmisă recent de mai mulți localnici din Bulzeștii de Sus, către Consiliul Județean Hunedoara, potrivit Adevărul.