Ca să ajungă șeful Comisiei Europene, Timmermans e gata să uite că e incoruptibil! Olandezul pune, însă, o condiție: "Nu sunt sigur că ar trebui să înregistrăm toate astea"

Ca să ajungă șeful Comisiei Europene, Timmermans e gata să uite că e incoruptibil! Olandezul pune, însă, o condiție: "Nu sunt sigur că ar trebui să înregistrăm toate astea"

După răscoala de duminică seara a liderilor PPE împotriva acordului negociat de Angela Merkel la Osaka, liderii politici ai Uniunii Europene au făcut noapte albă încercând să ajungă la un acord. Chiar dacă cina s-a transformat în mic dejun, tot nu s-a ajuns, însă, la un compromis.

La ora la care scriu, se discută despre un pachet care să obțină susținerea tuturor forțelor așa-zis pro-europene. În ce constă târgul? Frans Timmermans ar urma să devină președinte al Comisiei Europene, bulgăroaica Kristalina Georgieva, președinte al Consiliului European, iar Margrethe Vestager sau Charles Michel (amândoi liberali)- sunt pe lista scurtă pentru funcția de înalt reprezentant UE pentru politică externă.

Cât îl privește pe spitzenkandidatul PPE Manfred Weber, acesta ar urma să împartă șefia Parlamentului European cu Guy Verhofstadt. Varianta ar împăca, se pare, orgoliul popularilor, care ar ceda șefia Comisiei pentru celelalte două funcții importante- șefia Consiliul European și președinția Parlamentului, chiar dacă aceasta din urmă ar fi împărțită cu un reprezentant al alianței lui Macron- Renew Europe. Târgul nu e, însă, pe placul polonezilor, italienilor și al ungurilor, care nu vor să audă de socialistul iubitor de imigranți Timmermans în fruntea comisiei.

Discuțiile continuă și orice rezultat e posibil, mai ales că „lideriipolitici privați de somn pot accepta orice”, după cum le spunea jurnaliștilor un diplomat aflat la Bruxelles. Dincolo de compromisul la care se va ajunge, altceva mi se pare extrem de interesant. Felul în care se desfășoară târguiala. O mostră edificatoare despre calitatea acestor negocieri ne oferă site-ul politico.eu, ai cărui ziariști au urmărit în direct transmisia live de pe pagina de Facebook a premierului bulgar Boyko Borissov. În toiul negocierilor, Borissov, care face parte din PPE, se întâlnește cu Timmermans, spitzenkandidatul social-democrat, marele favorit în cursa pentru șefia Comisiei Europene. Deși colegii săi populari se opun din răsputeri acestei nominalizări, Borissov e hotărât să-și joace cât mai bine propria carte. „Se face un compromis - Weber va prelua Parlamentul și dumneavoastră veți prelua Comisia, așa că am vrut să discutăm. (…)

Am lucrat minunat de-a lungul anilor", i-a spus Borissov lui Timmermans, când acesta a intrat în sediul misiunii diplomatice bulgare la UE. Dar bulgarul, fost pompier și bodyguard, nu e omul care să piardă mult timp cu politețea, așa că trece direct la subiect, prezentându-i lui Timmermans o listă cu punctele importante pentru țara sa- un gazoduct internațional prin Bulgaria, intrarea în zona Schengen și încheierea monitorizării în ceea ce privește combaterea corupției. "Voiam să vă văd ca să discutăm despre aceste lucruri".

Mai mult, ca să-l convingă pe Timmermans că e în avantajul lui să le dea bulgarilor tot concursul, Borisov nu ezită să-i spună olandezului ce servicii i-a adus deja. "Există unele state membre ale UE în Europa Centrală și de Est care au unele preocupări, dar le-am spus că eu cred în integritatea dumneavoastră", (...) Weber are ani de experiență în Parlament, în timp ce dumneavoastră aveți mai multă experiență în Comisie, în calitate de prim-vicepreședinte".

În loc să iasă trântind ușa la auzul propunerilor neprincipiale ale bulgarului sau măcar să-i tragă un perdaf despre statul de drept, Timmermans își abandonează integritatea pe loc și intră în joc. "Da, sunt de acord, cred că am lucrat întotdeauna foarte bine împreună, întotdeauna am fost direct și cinstit cu dvs. și mi-am exprimat mereu admirația față de ceea ce faceți în lupta împotriva crimei organizate din țara dvs. Am avut multe discuții sincere, am prețuit prietenia noastră ". O singură condiție pune apostolul anticorupției europene. "Nu sunt sigur că ar trebui să înregistrăm toate astea", a spus olandezul întorcându-se spre camera de luat vederi...

Ce s-a întâmplat mai departe, cum au decurs negocierile, numai cei doi știu, pentru că din acel moment fluxul de imagini s-a întrerupt brusc. Poate nu vi se pare nimic ciudat în această negociere... În definitiv, politica seamănă bine cu cea mai veche meserie din lume și nimeni nu se așteaptă ca jocurile de pe scena publică să le facă niște fecioare. Un lucru este, însă, greu de acceptat. Ca după ce te bălăcești în troaca porcilor să mai ai și tupeul de a poza în apostolul dreptății și a da lecții polonezilor și ungurilor.