Timișoara lui Dominic Fritz, în criză cu un an înainte de a fi Capitală Europeană a Culturii. Demisie răsunătoare la vârful Asociației care a făcut proiectul
- Georgeta Petrovici
- 27 decembrie 2021, 17:09
Cu un an înaintea celui în care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii, Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii (ATCEE) a rămas fără director executiv. Simona Neumann, cea care a condus structura în ultimii ani, și-a depus luni demisia, cu preaviz. Ea va părăsi această structură cu începere din 25 ianuarie 2022.
Simona Neumann a transmis, luni, o scrisoare publică, în care își explică demisia. Ea a transmis primarului Dominic Fritz, președintele Consiliului Director al Asociației preavizul în vederea demisiei. „Precizez că este alegerea mea personală la care am reflectat îndelung”, notează Simona Neumann în începutul scrisorii sale către presă.
Potrivit acesteia, proiectul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii s-a confruntat în ultimii doi ani cu un climat de nesiguranță, caracterizat adesea prin decizii pripite și chiar contradictorii cu angajamentele luate în perioada în care orașul participa la concursul pentru titlul european sub umbrela Asociației.
Simona Neumann: „Astăzi... motivația inițială s-a destrămat”
„Astăzi, după aproape un deceniu de muncă și rezultate concrete, motivația inițială care m-a determinat să accept procesul candidaturii și, apoi, gestionarea Proiectului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii, care m-a încurajat să pun mereu în prim-plan interesul comunității și al orașului (chiar înaintea propriei persoane ce am fost adesea subiectul unor dezbateri inutile și fanteziste), s-a destrămat.
Ceea ce înseamnă că misiunea mea în acest proiect, pentru care m-am întors la Timișoara în decembrie 2012, după o carieră internațională, se oprește aici. Împreună cu oamenii de bună credință din comunitatea locală, parteneri naționali și internaționali, am parcurs nouă ani fantastici, cu multe provocări, ani în care ne-am bucurat de câștigarea prestigiosului titlu european.
Apoi, ne-am concentrat pe pregătirea Programului Cultural, păstrâdu-i coerența și structura care au făcut ca un juriu de zece specialiști europeni să-l selecteze ca fiind cel mai bun.
Nimeni nu va putea șterge cu buretele rezultatele Asociației, ale comunității timișorene și ale partenerilor europeni. A venit timpul ca responsabilii proiectului să ia în considerare obiectivul final - anul 2023 și cei care urmează - pentru a valorifica această oportunitate unică pentru oraș.
În anul capitalei culturale Timișoara va trebui să facă față cu succes și unui public european, iar pentru acest lucru va fi nevoie mai degrabă de decizii constructive, luate cu onestitate și serenitate operațională redescoperită, decât de „salvatori” cu o viziune distorsionată asupra trecutului și una, deocamdată, neclară în ceea ce privește viitorul imediat”, a mai notat Simona Neumann în scrisoarea sa.
Primarul Dominic Fritz: „Ne-am pierdut şi încrederea în capacitatea asociaţiei”
Demisia vine în contextul unor tensiuni care, apărute în timpul mandatului fostului primar, s-au acutizat de la venirea la conducere a lui Dominic Fritz, edil susținut de USR. Acesta s-a și exprimat, în repetate rânduri, în dorința de a iniția o structură paralelă asociației conduse de Simona Neumann, care să se ocupe, concret, de proiect.
În luna iunie, Dominic Fritz, primarul Timişoarei, le spunea membrilor Adunării Generale a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii că a constatat că aceasta şi-a pierdut încrederea comunităţii, iar în acest context municipalitatea nu va mai asigura finanţarea asociaţiei conduse de Simona Neumann.
„Cred că avem mai multe probleme cu această asociaţie, probleme care au fost mult discutate şi în trecut şi care au fost cauzate de executivul acesteia. Avem o lipsă mare de încredere, de implicare şi reprezentativitate. Foarte multe asociaţii culturale partenere s-au retras din asociaţie din cauza modului în care aceasta a funcţionat în ultimii ani, netransparent, ceea ce e grav pentru că de doi ani are statutul de utilitate publică.
Pentru că nu a reuşit să creeze entuziasm şi încredere, Asociaţia nu a reuşit nici să atragă finanţări private şi depinde de bani publici. Am făcut şi o analiză a programului cultural care cu această pandemie trebuie să treacă prin schimbări. E evident că programul cultural aşa cum e gândit acum are o lipsă de coerenţă. Ne-am pierdut şi încrederea în capacitatea asociaţiei de a livra programul cultural pentru 2023.
Nu mai este timp de lamentări şi amânări, prin urmare am decis ca din această săptămână să nu mai finanţăm această asociaţie până când ea nu va traversa o reformă profundă prin care să recâştige încrederea comunităţii”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz în urma şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor ATCEE din 18 iunie.
„Prin demisia mea doresc să las loc decidenților politico-administrativ”
În replică, în scrisoarea prin care își anunță demisia, Simona Neumann face și un bilanț al „moștenirii” pe care o lasă la plecare. Între cele 12 puncte menționate vorbește despre „proiecte originale”, „peste 5000 de apariții în media, din care 95% favorabile” etc.
„Prin demisia mea doresc să las loc decidenților politico-administrativi și reprezentanților oficiali în Consiliul Director al Asociației să se concentreze exclusiv pe asumarea obiectivelor ce le revin conform dosarului de candidatură câștigător și pe finanțarea și asumarea proiectului de importanță națională care are menirea de a schimba în bine destinul orașului.
Ceea ce a fost mult și greu a trecut și a fost pregătit din punct de vedere al Programului Cultural. Prin urmare, nimeni nu va trebui să înceapă de la zero, iar o finanțare așa cum a fost deja anunțată public de către autorități că se va întampla la anul – finanțare de care Asociația nu a beneficiat până acum în mod predictibil și nici la nivelul asumat la început – va atrage încrederea și a mediului de afaceri de a se implica prin sponsorizări.
Finanțarea publică și privată va putea, astfel, oferi condițiile pentru ca operatorii culturali să continue pregătirea unui program de succes în 2023 și a lăsa o moștenire solidă pentru viitorul Timișoarei, al României și al Europei. Timpul este acum elementul critic și nu mai trebuie irosit în discuții sterile”, mai notează directorul executiv al ATCEE, înainte de a încheia mulțumind.
„Colegilor cu care am lucrat în toți acești ani, membrilor Asociației care au sprijinit în mod constant acest demers, partenerilor, colaboratorilor din toate domeniile (cultură, arhitectură, urbanism, industria spectacolelor, educație, sport, industria HoReCa, turism, administrație, mediul de afaceri și cel medical), sutelor de voluntari, organizațiilor de tineret și studențești, instituțiilor de ordine publică, persoanelor de orice vârstă din oraș, din județ și din regiunea Banat, și nu în ultimul rând, jurnaliștilor care au urmărit subiectul în mod consecvent”, se mai arată în demisia directorului excutiv al ATCEE.
Primarul Timișoarei a înființat o organizație paralelă ATCEE
Pe de altă parte, așa cum a anunțat în vară primarul Dominic Fritz, programului cultural asumat de Timişoara, va fi implementat de către partenerii culturali prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, o structură nou înființată la nivelul administrației publice locale.
Nu în ultimul rând trebui spus că demisia Simonei Neumann nu e singulară în rândul organizației. De-a lungul timpului s-au mai produs demisii răsunătoare.
Seria a fost deschisă, în 2018, de președintele de onoare al Asociației, ilustrul Ioan Holender, timișoreanul care a fost director al Operei de Stat din Viena, rămas, după pensionare, consultant artistic al instituției. Acesta a renunțat public la funcția oferită de ATCEE menționând că nu își vede rostul, atât timp cât nu a fost niciodată consultat. În același an, Corina Răceanu, reprezentanta Institutului Intercultural în board-ul ATCEE, a anunțat că demisionează, scrisoarea prin care anunța că părăsește organizația fiind făcută publică pe Facebook.
Anul trecut, din Consiliul Director al Asociației și-au dat demisia actorul și regizorul Ion Caramitru, care fusese ales în calitate de personalitate publică din domeniul culturii, cu profil internațional, și doctorul Mihai Gafencu, reprezentantul scenei culturale independente si al sectorului industriilor culturale și creative. Tot în iulie 2020 și președintele Consiliului Director al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2021, omul de afaceri Horațiu Rada a demisionat din funcție.
Sursa foto: Facebook, Primăria Timișoara