Timiș. Sirieni solicitanți de azil de formă, prinși la frontieră

Timiș. Sirieni solicitanți de azil de formă, prinși la frontieră

Au cerut azil în România, dar numai ca să profite și să își organizeze fuga mai departe spre Europa. E cazul unor sirieni care au fost prinși, noaptea trecută, în timp ce încercau să treacă, ilegal, granița spre Ungaria.

Cei șase sirieni au fost depistaţi în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, în jurul orei 2,00, în localitatea de graniță Beba Veche. Cu ajutorul aparatelor de termoviziune, oamenii legii au văzut un autoturism care a oprit pe comunicaţia Cherstur - Beba Veche, pentru a lăsa să coboare mai multe persoane, care apoi s-au îndreptat, pe jos, spre graniță.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat şase cetățeni străini, patru adulţi şi doi minori. În acelaşi timp, în zonă l-au reţinut şi pe şoferul autoturismului, acesta fiind un cetăţean irakian în vârstă de 23 de ani, rezident în România. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni sirieni, adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, iar cei doi copii sunt în vârstă de doi ani fiecare. Cetăţenii sirieni, solicitanţi de azil în ţara noastră, au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul cetăţeanului irakian.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de cetăţenii sirieni. De asemenea, cetăţeanul irakian, cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Petre Nicola, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.