Suntem în fața celui de-al doilea moment de obtuzitate politică britanică, combinată cu încăpățânare și constrângerile unui guvern minoritar, care se exportă asupra întregii Uniuni Europene, a cetățenilor britanici din UE și celor europeni din Marea Britanie. Dar mai ales se exportă asupra propriei perspective de prosperitate și pace, odată ce turbulențele inter-irlandeze au început să se manifeste, iar transformarea frontierei inter-irlandeze, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, în frontiera între UE și un stat exterior, amenință pacea din Irlanda de Nord.

Doamna May nu a mai venit cu nici o idee sau nouă soluție și, deși Uniunea Europeană a anunțat explicit că acordul la care s-a ajuns – respins într-o formă copleșitoare de parlamentarii britanici – nu va fi renegociat, a mers înainte cu propria viziune de Brexit cu condiții mai bune, pe care încearcă să le stoarcă de la UE, pe seama Uniunii Europene. Totuși subiectul pare a fi complet ireal, odată ce Parlamentul britanic este pus, a doua oară, să meargă cu o voință ce nu concură cu nici o așteptare a unei soluții negociabile cu UE. Practic, din motive de prezervare a Guvernului, doamna May împinge Marea Britanie spre Brexit fără acord.

Premierul britanic nu a fost de acord cu repunerea în discuție a unei consultări populare care să conțină anularea Brexit. Ca să fim corecți, însă, Premierul Marii Britanii a anunțat că va reveni în Parlament, peste 2 săptămâni, cu un nou acord sau cu deschiderea și posibilitatea Parlamentului, la acel moment, să preia inițiativa și să decidă ce-și dorește în raport cu Brexitul, odată ce și a doua sa încercare de acord va fi respinsă de către UE. Deci e posibil ca, la acel moment, votul pentru anularea Brexit să revină pe masa, dar acest moment va testa dacă majoritatea din Parlamentul britanic este pentru ieșirea fără acord – prin simplu vot în Parlament – sau revenirea la votul cetățenilor britanici.

Discuțiile sunt extrem de complicate în Camera Comunelor, acolo unde scindarea e mai mare chiar decât la nivelul populației, dar unde hard Brexit-erii storc la maximum rezultatul referendumului privind ieșirea Marii Britanii din UE. Într-adevăr, pe baza acestui vot, există o presiune enormă de a aplica cu orice preț și orice cost această “voință a poporului” înainte de a discuta măcar orice variantă de revizuire a deciziei, dacă un nou referendum ar decide o variantă opusă. Deci abordarea majoritară din Parlament este ca mai degrabă Brexitul să fie aplicat, chiar dacă ar fi un hard Brexit, decât să se treacă din nou la vot, iar majoritatea și Guvernul să fie sancționați pentru că nu au aplicat voința primului referendum.

Și aici e o interpretare profund britanică a mandatului dat de referendum. Și aici lucrurile se complică prin diviziunile interne din cadrul Parlamentului britanic. Până acolo încât premierul May să considere că nu e cazul să demisioneze pentru votul rușinos împotriva acordului de Brexit negociat timp de 2 ani cu UE, în schimb să nu fie de acord să conducă Guvernul care se întoarce din nou la referendum și trebuie să aplice, ulterior, eventual, o decizie contrară Brexit a publicului britanic. O chestiune care e situată la granița dintre verticalitate și principialitate profund britanică și inflexibilitate, lipsă de realism și viziune politică respectiv încăpățânare personală și calcul politic îngust, de partid.

 

Te-ar putea interesa și: