Evenimentul Zilei > International > THE NEW YORK TIMES: Planul lui Trump destinat Orientului Mijlociu le lasă palestinienilor puţine opţiuni
THE NEW YORK TIMES: Planul lui Trump destinat Orientului Mijlociu  le lasă palestinienilor puţine opţiuni

THE NEW YORK TIMES: Planul lui Trump destinat Orientului Mijlociu le lasă palestinienilor puţine opţiuni

Peisajul s-a schimbat atât de mult încât o soluţie, care acum zece ani nici măcar nu s-ar fi propus, îl leagă acum pe liderul palestinian Mahmoud Abbas de mâini şi de picioare

„Unul are probleme cu destituirea, celălalt, cu punerea sub acuzare, iar Abbas are 85 de ani”, a declarat Dimitri Diliani, în vârstă de 46 de ani, membru al Consiliului Revoluţionar Fatah, care aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă plecat pe preşedinte, acum încă în vârstă de 84 de ani. „Caută o cale prin care să pareze glonţul şi să rămână la putere”.

Dar chiar dacă ar dori, palestinienii nu dispun decât de o capacitate limitată pentru a putea face faţă parteneriatului americano-israelian.

Yara Hawari, în vârstă de 31 de ani, profesoară şi analistă pentru Al Shabaka, o reţea palestiniană de analişti, afirmă că planul lui Trump este o poveste care avertizează că legislaţia internaţională contează mai puţin atunci când cei care fac regula jocului nu se mai tem să-şi exploateze puterea. „Ce se întâmplă aici s-ar putea foarte uşor întâmpla oriunde”, a spus ea. „Dacă nu-ţi pasă de palestinieni, măcar să-ţi pese de tine”.

Diversele apeluri la acţiune din partea activiştilor palestinieni, a experţilor şi analiştilor doritori să alunge inerţia generală au sunat ca nişte variaţiuni pe aceeaşi temă, respectiv, recunoaşterea eşecului Autorităţii Palestiniene în eforturile sale de a deveni un stat.

Unii au cerut Autorităţii să se autodizolve, ceea ce ar face ca Israelul să-şi asume costurile sănătăţii, educaţiei, ajutorului social şi supravegherii palestinienilor din Cisiordania or, asta ar îndepărta o perdea care, în opinia lor, ascunde mizeria ocupaţiei.

„Dacă ar fi fost declarat un stat al apartheidului, săptămâna trecută n-am mai fi văzut în Israel 50 de preşedinţi şi de premieri”, declară Hamada Jaber, din Ramallah, referindu-se la comemorările de la Ierusalim pe tema holocaustului, care au atras zeci de lideri din întreaga lume. „(Israelul) Încă se mai ascunde în spatele Autorităţii Palestiniene”.

Dar Tareq Baconi, 36 de ani, analist palestinian din Grupul Internaţional de Criză, avertizează că orice scădere a autorităţii va trebui să fie strategică, nicidecum impulsivă.

Ca de-obicei, dl Abbas a rămas opac, exprimându-şi prea puţin adevăratele gânduri Sari Nusseibeh, în vârstă de 70 de ani, fost rector al Universităţii Al Quds, spune că unul dintre punctele slabe ale conducerii a fost „incapacitatea sa de a se adresa în mod deschis oamenilor şi de a-şi prezenta ideile. Nu ştiu dacă ei gândesc lucrurile în adâncime”, a continuat dl Nusseibeh, „iar Abbas, după cum spune lumea, rămâne foarte mult un ‘one-man show’. „El devine totodată din ce în ce mai autoritar”, a observat dna Hawari. „Încerc să nu cad în capcana de a cere ceva ca să nu fiu arestată”, a mai spus ea, după care a adăugat: „Cu Autoritatea Palestiniană la putere, nu văd un viitor palestinian al dreptăţii şi libertăţii”.

Marţi, dl Abbas a pledat din nou pentru alegeri, uimindu-i pe criticii care observă că el ar obţine un al 16-lea mandat, care ar urma să fie valabil patru ani. Puţini cred că el vorbeşte serios.

Unii pretind că o idee mai bună ar fi organizarea unor alegeri pentru Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ca modalitate de revigorare a unei organizaţii încă văzută de mulţi ca reprezentantă a poporului palestinian.

Şi totuşi, mulţi palestinieni consideră că Autoritatea, una dintre puţinele realizări tangibile pe tema cauzei naţionale, merită păstrată.

Raja Khalidi, economist care conduce un institut de cercetări, spune că apoi mai există şi un simţ al datoriei. „Nu-mi imaginez vreo conducere politică în stare să fugă de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o timp de 30 de ani şi care să lase acum Israelul să-şi asume această responsabilitate”, spune el.

Deziluzionați în privinţa statului, mai ales de ceea ce oferă acum un asemenea stat, palestinienii resping tot mai mult soluţia a două state, adică şi a unui stat palestinian cu drepturi egale şi cu drept de vot pentru toţi oamenii care trăiesc între Iordan şi Mediterana.

Totuşi, ideea este „nerealistă”, afirmă Sani Meo, jurnalist la This Week in Palestine, o revistă din Ramallah. „Cu siguranţă că Israelul nu ne va vota niciodată”.

Asupra a ceea ce ar mai putea cădea de acord palestinienii de toate vârstele şi categoriile este ideea că rămânerea pus şi simplu pe acest teritoriu şi îndârjirea manifestată – „sumud”, în limba arabă – este prin ea însăşi o dovadă de rezistenţă.

.Economistul Khalidi spune că palestinienii trebuie să se concentreze asupra treburilor interne aşteptând de-afară nişte ocazii mai bune.

„Cum putem să ajungem din nou o comunitate”, întreabă el. „Ce putem face pentru a-i convinge pe oameni să-şi construiască o viaţă a lor şi propria naţiune fără ca ea să fie neapărat un stat”. După care adaugă: „La ce mi-ar trebui un stat dacă el nu-mi oferă mai mult decât am deja?”

Articol de David M. Halbfinger şi Isabel Kershner – Traducere RADOR

PAGINA ANTERIOARA