Limba, de una singură, nu poate constitui o națiune, dar este foarte de dorit să existe una - dacă nu de-a dreptul necesar - în calitate de piesă care facilitează cel mai mult funcționarea statelor naționale. Cuvintele, și limba în care sunt rostite, chiar contează pentru țesutul social extins în care familia e întrețesută în comunitate și comunitatea în stat. O limbă comună facilitează configurarea legilor comune, articulează un sentiment împărtășit al trecutului și construcția unui viitor comun. Cu siguranță oferă o alternativă de preferat la Turnul Babel sau la un multiculturalism impus artificial care caută să substituie mai degrabă decât să complementeze valorile fundamentale ale oricărei națiuni.
Unul dintre atuurile lui Connelly în calitate de istoric este abilitatea lui de a detecta deopotrivă similitudini și diferențe ale unor evoluții istorice paralele, în antiteză cu a încerca să le izolezi complet sau să le faci pe toate să se potrivească unei teorii favorite. Un bun exemplu în acest sens este evaluarea lui a Primăverii de la Praga din 1968, care a dus la o reprimare dură impusă de Rusia în Cehoslovacia după efemerul experiment al lui Alexander Dubcek cu „comunismul cu față umană”. „A fost Primăvara de la Praga parte a unei mobilizări democratice care a luat cu asalt întreaga Europă?
La fel cu studenții de la Paris sau din Berlinul de Vest, cehii și slovacii s-au ridicat împotriva multiplelor alienări ale societății moderne, contestând prezumția mașinăriilor birocratice și administrative care le controlează viețile.” Dar exista această diferență importantă: „Cehii și slovacii făceau de asemenea agitație pentru lucruri pe care francezii sau vest-germanii ajunseseră să le ia ca date: dreptul de a-ți forma fără teamă propriile opinii, de a citi sau scrie ce cărți vrei tu, de a călători și de a putea trage la răspundere conducătorii pe baza legilor țării.
Asemenea drepturi elementare, câștigate sub generațiile anterioare aflate sub cârmuire habsburgică, s-au pierdut sub dictatura leninistă a proletariatului importată de la Moscova. Un lucru pe care intelectualii cehi îl conștientizau și-l regretau tot mai mult în anii '70, parte a unei aprecieri din ce în ce mai mari a drepturilor civice și ale omului, care fuseseră sufocate și compromise de un regim ce susținea că aplică drepturile sociale - drepturile clasei muncitoare în calitate de întrupare a Istoriei - mai presus de orice.
Triumful naționalismului asupra internaționalismului colectivist în Europa de Est este o poveste încurcată, cu un specific aparte la fiecare dintre țările regiunii. Persistă multe pericole și e imposibil să nu mai fie întâlnite și multe alte gropi pe drum. Dar restaurarea autenticei suveranități naționale și a unei guvernări cu adevărat reprezentative la atât de multe popoare care au suferit vreme îndelungată refuzându-li-se o existență materială decentă și dreptul de a-și trăi viața - de a-și menține limba, cultura și valorile - este poate cea mai mare realizare a ultimilor ani ai secolului 20, un veac ce s-a remarcat mai degrabă prin coșmaruri sângeroase decât prin vise îndeplinite.
Apartenența la UE a deschis libera circulație a bunurilor, șanselor și ideilor ce nu pot fi oprite și care într-un final vor ameliora orice măsură retrogradă luată de un stat est-european anume care face exces de zel pentru a-și apăra granițele, limbile și identitățile. Oricât de imperfectă ar fi totuși, e probabil cea mai bună lume posibilă pentru popoarele și națiunile despre care Connelly scrie cu atâta compasiune și convingere. Articol de Aram Bakshian Jr. (consilier prezidențial în administrațiile Nixon, Ford și Reagan)
Traducere -Rador
Recomandările noastre
