Şi o luăm de la capăt. În Marea Britanie plouă şi s-a declarat stare de urgenţă. Aproape 600 de avertismente de inundaţie au fost lansate în Anglia într-o singură zi şi secretarul mediului, George Eustice, a declarat că e imposibil să fie „protejată chiar fiecare gospodărie”. Dar Biroul Meteorologic îl poate proteja. El va mai primi încă 1,2 miliarde de lire din bani publici pentru un „super-computer”, la numai şase ani după ce a primit 97 de milioane de lire pentru anteriorul. Se pare că nu poate exista vreun proiect de natură a suscita atenţia presei pentru care actualul guvern să nu aibă disponibil un miliard.

Cu excepţia celor costale, inundaţiile ţin de râuri. Râurile s-au tot revărsat pe parcursul istoriei şi motivul pentru care o fac nu e nicidecum un mister. Se numeşte gravitaţie. Râurile drenează zonele de colectare înspre câmpii, mutând apa din regiunile înalte în cele joase. Variaţiile acestui comportament sunt rezultatul unor planificări din trecut legate de aceleaşi râuri şi câmpii. Oricare va fi fiind rolul crizei climatice, a da vina pe ea nu ajută cu nimic victimele inundaţiilor de azi.

Când Cockermouth din Cumbria a ajuns sub ape în 2009, a fost clar că principala cauză fusese drenajul realizat în pripă la fermele de pe dealurile de lângă Lake District pentru promovarea păşunatului. Când Somerset Levels au fost inundate în 2014, o primă cauză a fost schimbarea utilizării dealurilor din jur în cultivarea de porumb de mare densitate, fapt care a favorizat alunecările de teren. În mod similar, plantaţiile subvenţionate de conifere au eliminat pretutindeni restul vegetaţiei şi au provocat revărsări anormale ale râurilor.

Cât despre construcţia de diguri pentru protecţia comunităţilor de pe malul râurilor, ea nu face decât să mute volumul de apă în aval. Unde el se întâlneşte cu disponibilitatea planificatorilor locali de a permite construcţia de locuinţe în zone de câmpie inundabile. Răspândirea locuinţelor oriunde le este acum cerută consiliilor locale de un guvern opus cu fanatism planificării. După cum vă va convinge o plimbare cu maşina prin Somerset Leveles, rezultatul îl constituie hectare de accidente aşteptând să se întâmple. Nimic nu-i place mai mult unei inundaţii decât o porţiune frumos betonată.

Prin urmare, aceste inundaţii nu sunt un act divin, ci sunt, într-o mare măsură, un act guvernamental. Pentru că o majoritate a lor poate fi prevenită printr-o gestionare a râurilor în amonte şi printr-o politică de bun simţ la câmpie. National Trust a răspuns la dezastrul din Cockermouth prin măsuri contra scurgerilor de pe dealurile din jur, în ciuda opoziţiei agricultorilor. Catastrofa nu s-a mai repetat. Mişcarea de „re-sălbăticire” caută să încurajeze vegetaţia variată şi retenţia apei în mlaştini. Reintroducerea castorilor, care acum „operează” din Angus până-n Sussex şi Devon, a avut deja rezultate remarcabile prin îndiguirea unor pârâuri şi încetinirea vitezei de curgere. Deci se poate.

Cu alte cuvinte, soluţia pentru inundaţii o reprezintă o mie de măsuri concrete menite a corecta decenii de politici absurde. Problema e că acestor o mie de măsuri le lipseşte strălucirea unui computer de 1,2 miliarde de lire. Victimele inundaţiilor nu pot face altceva decât să se uite cu invidie şi să se întrebe câte canapele, paturi, bucătării distruse s-ar fi putut cumpăra de banii aceia.

Articol de Simon Jenkins

Traducerea: Andrei Suba, RADOR