The Financial Times îi cântă iar prohodul lui Putin. E “Țarul” în pericol?
- Ovidiu Drugă
- 29 aprilie 2020, 09:29
Editorialiștii prestigioasei publicații britanice The Financial Times sunt convinși că Vladimir Putin e într-o situație grea. Atât din pricina crizei din sănătate, cât și a deciziei catastrofale de a se angrena într-un război al prețurilor petroliere cu Arabia Saudită. Până la un moment dat, analiza Financial Times e chiar pertinentă. Situația economică a Rusiei nu e deloc roz. Argumentele pierd, însă, din credibilitate când vine vorba de forțele interne care i-ar putea face necazuri “Țarului”. Nu de alta, dar e greu de crezut că un lider fără multe scrupule, crescut în “tradiția” KGB, s-ar putea teme de proteste pe internet sau de "oligarhii" și „securo-crații” care îi datorează nu numai averea, dar chiar și viața.
“Reputația de maestru tactician a lui Vladimir Putin a fost dintotdeauna exagerată. Oricum ai lua-o însă, decizia lui de luna trecută de a declanșa un război al prețurilor petroliere cu Arabia Saudită a fost un dezastru în ce privește momentul ales.
A venit la câteva zile după ce pandemia de coronavirus începuse să forțeze economii din întreaga lume să se închidă, reducând cererea de țiței.
Rusia a căzut apoi ea însăși pradă virusului.
Președintele rus a fost nevoit să anuleze un referendum pentru aprobarea unor amendamente constituționale care i-ar permite să conducă pentru încă două mandate după 2024, precum și o paradă de Ziua Victoriei care ar fi trebuit să aibă loc la Moscova luna viitoare, la care spera să găzduiască în capitală alți lideri mondiali.
În realitate, reducerea producției cu 1,5 milioane de barili pe zi de către OPEC și Rusia, pe care Moscova a respins-o pe 5 martie, ar fi devenit rapid nesemnificativă; cererea globală de țiței a scăzut între timp cu până la 30 de milioane de barili pe zi.
Însă respingerea arogantă a acelui plan - într-o tentativă de diminuare temporară a prețurilor pentru a rezulta costuri mai mari pentru producătorii americani de petrol de șist - a torpilat relațiile cu Riadul tocmai atunci când ar fi fost înțelept ca ele să fie conservate.
Un acord de reducere a producției cu 9,7 milioane de barili pe zi convenit acum două săptămâni a însemnat prea puțin, prea târziu.
Dl Putin a admis vineri că Rusia se confruntă acum cu o criză economică mai gravă decât recesiunea globală din 2009. Prețurile principalului export al țării, fundamentul economiei și bugetului ei, s-au prăbușit fix atunci când Covid-19 o forța să intre în carantină.