Textele apocrife și Noul Testament. Nu știai asta despre Biblie

Textele apocrife și Noul Testament- ce sunt și cum s-a structurat textul Noului Testament în forma oficială de astăzi?

Fără îndoială, textele apocrife incită și sunt prezentate drept elemente menite să aducă informații noi despre viața Mântuitorului.

Textele apocrife - ce sunt și care este diferența în raport cu textele canonice?

Noțiunea de apocrif vine din greaca veche și este un adjectiv care s-ar traduce prin „nesigur”. Practic, textele apocrife sunt texte care nu au întrunit unanimitatea celor ce au structurat textele biblice în privința autenticității autorului și textului însuși. Spre deosebire de acestea, textele canonice sunt texte atestate oficial, originale.

Evanghelia este o noțiune greacă, traductibilă prin „vestea cea bună dată de îngeri”, fiind legată de momentul în care Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gabriel potrivit căreia va da naștere Fiului lui Dumnezeu. Evangheliile apocrife sunt texte atribuite Mariei Magdalena, lui Iuda Iscarioteanul și chiar lui Pilat din Pont, lui Toma Necredinciosul. Textele respective conțin detalii necunoscute în clasicele Evanghelii: Marcu, Matei, Ioan, Luca și, evident, discutabile: minuni din copilăria lui Hristos, relația cu Maria Magdalena, vina evreilor în condamnarea lui Hristos etc.

Florin Piersic, surpriză pentru fani. Marele actor se întoarce pe scenă

„Anul nou care n-a fost”, premiat la Veneția

De ce nu au devenit texte canonice textele considerate apocrife? Trebuie spus că Evangheliile acceptate au fost scrise sub inspirația divină și prezintă elemente atestatate ale vieții pământești a lui Hristos. S-a scos în evidență latura divină de Mântuitor și Fiu al lui Dumnezeu, de aceea, copilăria lui Hristos este amintită prea puțin, mai exact mersul la Templu, la vârsta de 12 ani, după care toate Evangheliile se referă la momentul în care Hristos începe să predice și să facă minuni, adică după 30 de ani.

Cum s-a oficializat Noul Testament?

Textele apocrife au fost excluse începând din perioada Sinoadelor ecumenice (secolele IV-VIII d.Hr.), pentru a nu da apă la moară ereziilor monofizită, nestoriană, ariană etc. Oficializarea Noului Testament a avut un drum anevoios, pentru că înseși limbile  în care a fost scris, greacă, apoi latină puneau probleme. Să nu uităm că toți autorii textelor Noului Testament au trăit sub impactul de a fi prinși și martirizați pentru credință. Așadar, cei ce au oficializat textele lor au lucrat cu ceea ce au avut. În plus, nu toți creștinii știau greaca și latina cultă, de aceea, multe secole, Noul Testament în latină a fost scris în vulgata, adică limba populară.

Curățirea textelor biblice, adică redarea lor în greaca și latina cultă a fost opera umaniștilor. Erasmus din Rotterdam, în secolul XVI a decis să traducă Vechiul și Noul Testament în latina și greaca pură. I s-a atribuit faimoasa expresie: „Sfântul Apostol Pavel trebuie să se fi adresat într-o latină mai bună în Epistolele către Romani”.

Așadar, Noul Testament a fost redactat oficial după ce creștinismul a fost oficializat adică în secolul IV d.Hr. Ori, timp de patru secole, textele originare au fost autentificate prin talentul, flerul și credința celor ce au sistematizat Noul Testament. Predicile Sfântului Pavel au făcut diferența. Ori, textele apocrife au fost respinse pentru că ele ar fi contribuit la propagarea ereziilor împotriva cărora, Biserica Creștină a luptat încă de la începuturile sale.

Sursa foto: Wikipedia