Evenimentul prin care testamentul Seniorului a fost făcut public a fost organizat ieri, la Teatrul Naţional din Bucureşti, de către Fundaţia Corneliu Coposu şi Asociaţia 21 decembrie 1989. Documentul a fost găsit după 23 de ani de la trecerea în eternitate a Seniorului de reprezentanții Fundației Corneliu Coposu, în arhiva acesteia. În ultima săptămână, după anunțul că Testamentul Seniorului a fost găsit, casa surorilor Coposu a fost spartă de trei ori. Iată ce scria Seniorul în urmă cu 24 de ani.

„Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări”

„În momentele de răscruce, care învederează scadențele inevitabile și rigoarea fără excepții a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schița intenții sau dorințe care să supraviețuiască dispariției lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligația de a da destinație unor „bunuri”. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziția surorilor mele dragi, Flavia Bălescu și Rodica Coposu, care vor ști cui și cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparținut. Îmi reproșez că sub presiunea continuă a evenimentelor și obligațiilor, nu am reușit să exhum osemintele tatălui meu de la Coșlar și să le reînhumez lângă mama, la București. Deasemenea nu am reușit să organizez micro-cimitirul de lângă biserica din Bobota, unde odihnesc strămoșii familiei. Sper că surorile mele vor reuși să facă față acestei pioase obligații. Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări, în cimitirul din București. Conducerea Partidului Național Țărănesc trece sub jurisdicția lui Ion Diaconescu, primul vicepreședinte. Nădăjduiesc sincer ca toți prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească și să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-și valorifice veleitățile”, scrie la începutul documentului.

 

„Restaurarea monarhiei este salvarea noastră”

Seniorul continuă şi îşi exprimă regretul că nu va putea fi printre cei care să predea ştafeta generaţiilor viitoare: „Generația veche, din care fac și eu parte, și-a făcut cu prisosință datoria. Ultima ei obligație este, ca prin seninătate și înțelepciune, să predea ștafeta generațiilor viitoare. Îmi pare rău că nu am ajuns să conduc eu această operațiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni. Frământările din trecut ale generațiilor apuse trebuie să ne servească drept învățământ . Au fost mulți orgolioși care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate (Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghițit pe toți istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenților și a fripturiștilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu țin seama de experiențele din trecut. Am încredere că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine. Am încredere în viitorul României. Cred că această catastrofă a ultimelor decenii, comunismul, s-a prăbușit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituțiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră”.

 

„Gratitudine surorilor mele, care s-au sacrificat pentru mine”

Testamentul continuă cu o parte în care Seniorul îşi exprimă aprecierea pentru o parte din colaboratorii săi politici: „Mă socotesc obligat să adaug câteva rânduri din inimă: Recunoștiința mea fără margini pentru scumpii mei părinți, care m-au învățat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna și fățărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe carel servesc. Gratitudine surorilor mele, care s-au sacrificat pentru mine, care mi-au fost suport moral, care n-au precupețit nici osteneală, nici sacrificii, în interesul meu. O caldă și fermă adiere de curaj de dincolo de mormânt pentru Uchi și Rodi. Afecțiune deplină și prețuire pentru prietenul bun de bucurii și necazuri Nelu Diaconescu. Îi urez norocul și prestigiul cu care îl îndreptățesc calitățile și onestitatea lui. Printre cei mai apropiați, mai sinceri și mai loiali prieteni, de care mă leagă un trecut plin de afecțiune și sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica, gentlemenul prezent în toate momentele grele, omul de temei pe care te poți sprijini. Nu poate fi uitat din însemnarea gratitudinii Mișu Barcan, prieten sincer și devotat care mi-a făcut infinite servicii. Doctorul Michael Baican din Germania a fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de neprețuit. Cred că a cheltuit o avere cu „reparațiile capitale” spre care m-a îndrumat.

Eternă recunoștiință. Nu pot să nu menționez devotamentul sincer, corectitudinea și loialitatea celor de la secretariat, oameni de temei, care m-au sprijinit efectiv, prin muncă, încredere și afecțiune: Mihaela, Cristina, Cristinica, Nadia, Felicia, Mircea, Costică. Tuturor recunoștiință. Desigur că prietenia, aprecierea și simpatia mea se îndreaptă către zeci și sute de persoane apropiate, pe care nu le mai enumăr. Leg mari speranțe de activitate politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuț Muntean, Ionuț Gherasim. Le prevăd un viitor bun. Simpatia mea pentru tânăra generație de parlamentari, a căror promovare a fost benefică pentru Partid: Lepșa, Mureșan, Dunca, Ionescu, Opriș și ceilalți. Multă încredere în rodajul și afirmarea supleanților noștri. Cred că forțele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formației noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Șerban, Laurențiu Ulici, Doctor Nae Constantinescu, Romulus Rusan”.

 

„Am detestat pe cei care negociază principiile”

„S-ar putea ca intervenția chirurgicală să-mi fie fatală. Câteva concluzii finale: cred că mi-am făcut datoria față de țară, față de conștiința mea. Nu cred că am să-mi reproșez vinovății majore. Am căutat să- mi respect principiile, angajamentul ideologic și toate acțiunile născute din dragoste de Patrie și de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală și nu poate fi delimitată de etică și de onestitate. Am prețuit întotdeauna oamenii cinstiți și leali și am avut strângere de inimă atunci când prin forța împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor și a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esența obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut și detestat, din prima tinerețe, materialismul istoric și dialectic, concepțiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă țării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu știu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o”, mai scrie în Testamentul lui Corneliu Coposu.

 

„Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român”

„Dacă aș fi întrebat în ziua judecății despre urmele pe care le lasă străduințele mele de o viață, aș răspunde fără ezitare că mă socot cel puțin co-ostenitor la supraviețuirea Partidului Național Țărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaționala CreștinDemocrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuție și supraveghere polițienească; în noaptea Revoluției din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desființat în iulie 1947 (în realitate funcționând clandestin chiar și în pușcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferințele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu și Mihalache, peste un hău de patruzeci și cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Național Țărănesc, cu definiția pe care i-am adăugat-o „Creștin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul București, în registrul formațiunilor politice); prin eforturi susținute și osteneli necântărite, prin deplasări obositoare și demersuri repetate, am reușit să integrez Partidul în conclavul formațiunilor politice respectate și respectabile ale Occidentului, marcând o prezență europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizația continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalități de decizie din apus și am obținut prețuirea și ajutorul moral și material al acestora. Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană Creștin Democrată, în Internaționala Creștin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare – iar organizațiile noastre speciale (de tineret, muncitori, femei) fac parte din organismele internaționale ale categoriilor respective. Am avut satisfacția de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu șefii de stat și prim-miniștrii statelor occidentale, cu șefii electivi și exponenții de căpetenie ai țărilor democrate din Europa și Statele Unite. În toate acțiunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale Partidului pe care-l reprezentam, ci și pentru prestigiul și interesele țării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că nu mi-am etalat, dintr-o decență explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naționalism”.

 

„Din partea-mi i-am iertat pe toți!”

„Am avut satisfacții și decepții. Îmi pare bine că decepțiile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate și incorectitudinea unor oameni apropiați nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice și morale ale căror țintă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistența și facultatea de a trece, cu oarecare înțelepciune, peste dovezile de ingratitudine și „lucrăturile clandestine” încropite cu vicleșug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele postrevoluționare. Intransigența mea, refuzul compromisurilor anti-morale și fermitatea unor atitudini devotate intereselor țării, nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei credințe, a corupției și a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de „restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente”. Nu cred că acțiunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De alt fel, ce le-aș putea reproșa celor pe care însăși existența mea îi proiectează spre băncile acuzării? Reproș îndreptățit aș putea avea doar celor racolați pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului (înțeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul țării, rândurile de față ar putea servi ca argument în instanță, în favorul celor încriminați. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la acțiunile degradante ce li se vor pune în sarcină (teroare, asasinate, torționări, persecuții criminale) nu trebuie să fie pedepsiți, ci internați în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toți, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică și morală, de toate crimele și păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat și pe cei care s-au întrecut întro condamnabilă competiție a calomniei și defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperați de societatea onestă a României viitoare. Ispășirea acțiunii lor mercenare se va solda cândva prin remușcări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omenește în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supraviețui. Voi, care veți scă- pa de iadul comunist, aveți datoria să duceți mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!”). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar și în condiții deosebit de dificile, îl trec în sarcina generației tinere a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat. Cu credința în Dumnezeu și în viitorul neamului românesc, înainte.”

 

Comuniştii l-au ţinut 17 ani în detenţie

Corneliu Coposu s-a născut în data de 20 mai 1914, în comuna Bobota, din judeţul Sălaj. Absolvent de Drept şi ziarist, Coposu a fost asistentul liderului ţărănist Iuliu Maniu în a doua parte a perioadei interbelice. De asemenea, el a fost unul dintre liderii Partidului Naţional Ţărănesc, până la interzicerea acestuia survenită în 1947. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciar, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila.

În momentul arestării, Corneliu Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare 51. După Revoluţia din 1989 a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, pe care l-a condus între 1990 şi 1995. Corneliu Coposu a trecut în nefiinţă în data de 11 noiembrie 1995. Moartea sa a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţară.

 

 

Te-ar putea interesa și: