România trebuie să-l aleagă dintre trei tipuri de avioane de luptă F16 (SUA), Gripen (Suedia) şi Eurofighter Typhoon (consorţiu european) pe acela cu care se va echipa Armata Română în următoarea perioadă. Piloţii militari români care au zburat cu aparatele de luptă intrate în competiţia pentru dotarea armatei române descriu experienţele pe care le-au avut.

Un înalt oficial al Ministerului Apărării Naţionale mărturisea, într-o discuţie pe care am purtat-o în urmă cu câteva zile, că decizia privind achiziţionarea avioanelor de luptă pentru dotarea Armatei Române va ţine cont de elemente atât economice, cât şi politice. Performanţele celor trei tipuri de avioane dintre care va trebui să aleagă Guvernul României (F16 - american, Gripen - suedez, sau Eurofighter - produs de un consorţiu european) sunt excelente şi asemă- nătoare, fiecare având deopotrivă avantaje şi dezavantaje.

Ministrul Teodor Meleşcanu declara că se va ţine cont de preţ, atât de cel de achiziţie, cât şi de cel care priveşte „costurile totale pentru următorii 20-30 de ani, perioada de exploatare a unui astfel de avion“. De asemenea, spune ministrul, guvernul e preocupat ca „industria naţională de apărare să fie implicată cât mai mult posibil în contractele militare“.

Deocamdată, avioanele americane par să fie cu un pas înainte, după ce, zilele trecute, Pentagonul a informat Congresul SUA cu privire la posibilitatea de a-i vinde României 24 de avioane de luptă noi produse de Lockheed Martin Corp şi alte 24 de avioane F16 modernizate, împreună cu echipamentele aferente, totul în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. E doar o procedură, nu există favoriţi, a comentat ministrul.

Fiind vorba despre o sumă atât de mare, părerea contabililor şi a politicienilor pare să aibă mult mai multă greutate decât cea a piloţ ilor, adică a celor care vor zbura efectiv cu aceste aparate. De aceea, „Evenimentul zilei“ a vrut să afle de la piloţii militari români cum văd ei cele trei avioane intrate în competiţie. Am căutat şi am vorbit cu trei piloţi care au zburat, fiecare, cu cel puţin unul dintre aceste aparate.

"F16 şi Gripen, dar şi Eurofighter au cam aceeaşi tehnologie, şi nu au minusuri. Diferenţa constă în costurile de întreţinere.", Laurenţiu Chiriţă, căpitan-comandor

F16 ŞI GRIPEN, LA SUPERLATIV

Avionul suedez foloseşte o invenţie a lui Aurel Vlaicu

Laurenţiu Chiriţă (foto), comandant adjunct de escadrilă la Baza 71 de Aviaţie de la Câmpia Turzii, are 38 de ani şi este considerat unul dintre cei mai buni piloţi ai aviaţiei militare din România. Este singurul pilot român care a zburat pe două dintre tipurile de aparate aflate în competiţie pentru a intra în dotarea Armatei Române, F16 şi Gripen. Le găseşte încântătoare pe amândouă.

F16, un vis frumos

A zburat prima oară cu un F16 în anul 1999, la Escadrila 160 de aviaţie din Garda Naţională a SUA. Avea 29 de ani. „A fost un vis, o experienţă fantastică. Autonomia de zbor este impresionantă. Într-o misiune de aproape o oră şi jumătate am abordat cu F16 toate categoriile de misiune pe care noi le facem separat: naviga- ţie tactică la mică înălţime, simulă ri de atacuri la sol, lupta aeriană, acrobaţie“, povesteşte pilotul.

Laurenţiu Chiriţă spune că a avut nevoie de o singură zi pentru a se putea acomoda cu F16 pentru că aparatura de la bord este similară cu cea existentă pe MiG 21 Lancer modernizat. „Când au văzut că pot ateriza şi decola la simulator nu au mai avut nicio reţinere. Eu deja aveam experienţa MiG-ului 21 Lancer şi a simulatorului de zbor. Am putut să fac o comparaţie din punctul de vedere al avionicii, al sistemelor de afişaj şi erau compatibile pentru că sunt derivate din F16. Dar nu poate exista compara- ţie între cele două modele. La F16, ai senzaţia că te integrezi cu avionul, e un aparat făcut să ajute pilotul. Este foarte manevrabil, stă mai mult în aer datorită consumului redus de combustibil, are o generaţie mai nouă de motoare, iar partea de armament integrat îţi dă posibilitatea să speri într-o reuşită într-un conflict 1 la 1“.

Gripen, un „fâşneţ“

La începutul lunii martie 2008, comandorul Chiriţă a participat la un antrenament pe o bază aeriană din Suedia. „A fost un zbor cu două ieşiri efectuat împreună cu piloţii de la fabrica SAAB“, explică el. Cu acea ocazie, a reuşit o performanţă rară, a zburat cu un Gripen într-un viraj de 360 de grade la o acceleraţie gravitaţ ională de 8.5 G. „Am simţit presiunea şi pot să spun că au nişte costume grozave“.

Când vorbeşte despre avionul suedez, pilotul român se simte ca peştele în apă: „Gripen este un avion de generaţie nouă faţă de F16, care a fost proiectat prin anii ’70. A devenit operaţional în anii ’90 şi, ca să fie compatibil cu standardele NATO, au apărut variantele C şi D. Rămâi fără cuvinte. Este foarte puternic şi foarte fâşneţ. Este foarte simplu, iar calculatorul îţi dă siguranţa că nimic nu se poate întâmpla fără să fi anunţat sau fără să-l poţi controla într-o manieră foarte uşoară“.

Şi despre motorul avionului suedez, comandorul Chiriţă are doar cuvinte de laudă. „Este bine proporţionat raportat la greutatea avionului şi simţi excedentul de tracţiune la anumite manevre. În plus, poate decola şi ateriza pe o distanţă de maximum 400 de metri şi este proiectat pentru a fi folosit în zone sumar amenajate, inclusiv pe autostrăzi, dacă este nevoie. O altă performanţă deosebită este că poate trece în viteză supersonică la nivelul mării“.

Nu în ultimul rând, căpitanulcomandor iubeşte Gripen fiindcă are încorporată o invenţie a lui Aurel Vlaicu, şi anume două aripi mici care sunt montate în faţa avionului. În termeni moderni, acest sistem se numeşte „ampenaj canard“. „Cu acest sistem ai senzaţ ia că avionul rămâne pe loc la multe manevre. Totul se datorează unui sistem care a fost inventat de Aurel Vlaicu, şi compensează aerodinamic în anumite manevre mai ales în regimul vitezelor mici“, mai spune Chiriţă.

Şcolit la US Air Force

Locotenentul-comandor Nicolae Tănăsie, pilot la Câmpia Turzii, este pilotul român care are la activ cele mai multe ore de zbor împreună cu piloţii americani. A participat în anul 1999 la un program de instruire la o academie a forţelor aeriene ale SUA din Texas. În total, are până acum peste 800 de ore de zbor, dintre care 200 pe diferite tipuri de avioane de vânătoare americane. Dacă îl întrebi care e tipul de avion cu care şi-ar dori să zboare, răspunde fără vreun fel de reţinere. „Pe primul loc e F16, blocul 52, cel mai nou. Pe locul doi ar fi Eurofighter, apoi Gripen“. (Mihai Şoica)

EXPERIENŢA EUROFIGHTER TYPHOON

„M-am dat jos din Trabant şi m-am urcat în Mercedes“

Instructor-şef navigaţie la Baza 86 Aviaţie Bărăganu, locotenent-comandorul Gheorghe Stancu (foto), căruia amicii îi spun Gika, are mai bine de 1.800 de ore de zbor. Cel mai mult a zburat pe avioanele de luptă MiG 21, F16 şi F15.

Cea mai frumoasă experienţă pe care a trăit-o ca pilot a fost însă atunci când a zburat pe Eurofighter Typhoon, într-o demonstraţ ie care a avut loc în urmă cu câteva luni la Băneasa. „Am fost răsfăţat de soartă că am avut ocazia să zbor cu Typhoon şi îmi doresc să avem un astfel de aparat şi-n dotarea armatei române“, spune pilotul Gheorghe Stancu.

„Citisem despre avion înainte să-l văd, dar nu mi-am închipuit că poate face chiar tot ce era scris în prezentări“, spune pilotul. „În zbor am plecat de la 1.500 m în viteză de 900 km/h şi am ajuns până la 12.000 m la 500 km/h, în 40 secunde am trecut în supersonic şi apoi am făcut un viraj maximal, ceea ce este extraordinar!“, descrie acesta experienţa trăită.

Locotenent-comandorul Gheorghe Stancu spune că i-ar trebui o zi ca să vorbească despre performanţ ele Typhoonului, şi tot n-ar termina. Ne spune despre cele două motoare extrem de puternice şi despre faptul că, dacă pierzi unul dintre ele, celălalt te poate aduce în siguranţă la sol. Vorbeşte despre varianta de vârf a aparatului, cu comenzi vocale. Practic, spune el, pilotul doar decolează şi aterizează. În rest, sistemul execută comanda vocală a pilotului. „Cred că în 20 de ani avioanele de top vor avea nevoie numai de operatori la sol“, apreciază el.

Iar termen de comparaţie cu avioanele cu care a mai zburat pur şi simplu nu există. „E ca şi cum te-ai da jos dintr-un Trabant şi te-ai urca la volanul unui Mercedes de ultimă generaţie. Nu m-a dezamăgit nicio clipă, este tot ce şi-ar putea dori un pilot de la un avion de luptă“, spune locotenent- comandorul Gheorghe Stancu, şi ochii îi strălucesc. (Petronel Tudor)