De 40 de ani, Tescanii au devenit peisaj și asta nu este puțin lucru. Ba, aș zice, este consacrarea supremă pe care o poate avea un colț de natură.
Găsim în peregrinările noastre multe locuri frumoase, topografii line sau sălbatice care rezonează direct în sufletul nostru. Creația lui Dumnezeu este sublimă în multe segmente ale ei, ne copleșește sau ne binedispune, ne liniștește sau ne agită, ne amuțește sau ne entuziasmează. Dar, pentru ca asemenea locuri să devină peisaj, este nevoie de ochiul și mîna pictorului. Sensurile unei topografii rămîn pentru noi misterioase și nedeslușite în plan uman, oricîte trăiri ne-ar produce, pînă cînd vin pictorii și ni le revelează.
Nu este acum momentul să inventariez teoriile din istoria artei despre peisaj. A făcut-o, printre alții, admirabil dl Andrei Pleșu în cartea sa mai veche,„Pitoresc și melancolie”. Vreau, doar, să subliniez că Tescanii, care deveniseră loc istoric încă de la finele secolului al XIX-lea, cînd familia Rosetti-Tescanu a construit conacul și, mai ales, de la începutul secolului XX, cînd George Enescu a început să vină, des și rodnic, la conac, a devenit peisaj marcant pentru vizualul românesc abia cu pictorii care au lucrat, în trei generații, acolo. Casa Rosetti-Tescanu a intrat în istoria culturii românești odată cu Enescu, însă, istoria s-a sublimat și a devenit peisaj abia din 1976, cînd artiști precum Paul Gherasim sau Afane Teodoreanu au început să frecventeze locul și să picteze aici. A urmat o adevărată reînviere spirituală a locului. Regimul comunist, care l-a îndepărtat brutal pe George Enescu de România, condamnatse acest loc, care decăzuse la o protocolară întrebuințare de partid. Pictorii, însă, au fost cei care au reinventat locul, repet, consacrîndu-l ca peisaj. În ani, au venit acolo și poeți, muzicieni, filozofi care au făcut Tescanii să devină o legendă culturală românească. Dar, fără pictori, Tescanii nu ar fi fost ceea ce sînt astăzi. Dar, de ce au ajuns pictorii la Tescani și, mai ales, ce i-a ținut acolo, ce i-a făcut să producă atîta artă acolo?
Trec peste împrejurarea fericită că acel loc a avut un destin al său, de vreme ce acolo a ajuns să lucreze dl Alexandru Popovici. Cînd spunem că omul sfințește locul sîntem cumva nedrepți cu locurile. În cazul Tescanilor, poate că este mai corect să spunem că locul sfințit are o putere a lui de a atrage oamenii care îi redescoperă sfințenia, cînd ea este profanată. Povestea Tescanilor, însă, este minunată și pentru că are o determinație specifică istoriei artelor.
Dintotdeauna pictorii au căutat lumina. Lumea pictorilor este o lume a luminii. Peisajul nu este doar un simplu exercițiu de stil, sau o exacerbare, en plein air, a sensibilității plastice. Peisajul este o încercare de cuprindere a necuprinsului în granițele unei lumini. Fiecare loc are lumina lui, așa cum are un duh al lui, cu precizarea că spectacolul luminii este, mai ales, spectacolul modificărilor ei. Lumina naturală nu este niciodată statică - ea se modifică secundă de secundă și, astfel, dezvăluie neîncetat cîte un „altceva”. După acest spectacol la luminii aleargă pictorii, așa cum misticii caută neobosit lumina spirituală. Nu degeaba se spune că pictura este esențialmente mistică. Nu degeaba, odată descoperită plastic, lumina de la Tescani a produs, în prelungirea picturii, și gîndire - dovada cea mai bună este chiar „Jurnalul de la Tescani” al dlui Pleșu.
În istoria artei românești, avem o tradiție consistentă a căutării luminii, așa cum avem în toate marile școli de pictură națională sau regională, de la flamanzi la italieni, de la americani la chinezi. De la Barbizon la Balcic, după cum le-a permis istoria, pictorii noștri au elaborat peisajul din elocvența luminii. Tescanii sînt un asemenea loc, privilegiat, în marele atlas a luminii văzută de ochiul românesc.
Lista artiștilor care au făcut din Tescani o mare poveste culturală este impresionantă - avem, acolo, aproape toată gloria modernității românești tîrzii: Horia Bernea, Paul Gherasim, Mihai Sârbulescu, Horea Paștina, Constantin Flondor, Ilie Boca, Vlad Micodin, Ion Bițan, Vladimir Șetran, Marin Gherasim, Ovidiu Maitec, Viorel Mărginean, Ion Stendl și mulți mulți alții. Și povestea merge mai departe…
Recomandările noastre
