Fostul campion mondial a suferit anul trecut un transplant de ficat. „A doua zi am mers deja pe picioarele mele, deşi am avut o tăietură mare de-a latul stomacului”. Într-o lume dominată de fotbal şi de cancanuri cu vedete fabricate peste noapte, care ne intoxică mintea pe micul ecran, Ştefan Birtalan pare un anonim. Cândva desemnat de trei ori cel mai bun handbalist al lumii, dublul campion mondial a trecut anul trecut prin clipe de coşmar, fiind nevoit să suporte un transplant de ficat pentru a supravieţui.

Birtalan rămâne acelaşi magician care, acum peste 30 de ani, câştiga două titluri mondiale cu naţionala de handbal, cucerea Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi era încununat cu medaliile de argint şi de bronz la Jocurile Olimpice.

Ei bine, acest geniu al semicercului, desemnat de trei ori cel mai bun jucător de pe planetă, care a adus glorie României şi o multitudine de medalii alături de Gaţu sau Oţelea, a trebuit să treacă anul trecut prin clipe de coşmar. În 2008, pe 25 septembrie, de ziua lui, Birtalan se bucura că trăieşte şi că e sănătos după un transplant de ficat efectuat la Clinica Fundeni, din Bucureşti. Din fericire, totul a trecut, iar „Bibi” păşeşte acum voios spre borna celor 61 de ani.

La opt luni de la operaţie, celebrul handbalist al Stelei şi al primei reprezentative se simte excelent. Arată cu zece ani mai tânăr, n-are cearcăne, ar putea fi un manechin de succes la categoria old-boys şi datorită staturii sale (1.95 metri), vorbeşte vioi despre ceea ce i s-a întâmplat. În rândurile următoare, puteţi citi un interviu exclusiv despre supravieţuire, o lecţie de viaţă în adevăratul sens al cuvântului dată de un supercampion care a triumfat nu numai pe terenul de joc, dar şi pe patul de spital, în lupta teribilă cu moartea.

„Ceaiul era berea mea”

EVZ: Cum aţi ajuns să faceţi transplant de ficat? Ştefan Birtalan: De la o infecţie. M-am trezit cu o hepatită C cronică, un virus pe care nu ştiu de unde l-am luat. Mi s-a dat „cadou” de undeva... În timp, am ajuns la faza de ciroză hepatică. Când am depistat hepatita C, m-am şi lăsat de antrenorat. Eram principal la Steaua. Când aţi depistat această boală? În urmă cu opt ani. A fost un şoc pentru mine, fiindcă boala era deja avansată. Am aflat de ea după un control medical banal. M-a convins o asistentă medicală de la club să fac analizele de rutină. Ţin minte că, a doua zi, aveam meci cu echipa şi tot atunci am aflat rezultatul. Asistenta mi-a spus: „Domnule colonel, sunteţi bolnav”. Eu mă simţeam însă perfect sănătos. Este o boală atât de parşivă, încât nici nu-ţi dai seama de ea. Aveam transaminazele crescute şi colesterolul mic. Ulterior, am citit multe cărţi de medicină pe tema asta. Ce tratament aţi urmat până în faza operatorie? La mine fusese diagnosticat că virusul C acţiona de peste 20 de ani, fără să ştiu. Nefiind niciun medicament în lume care să trateze hepatita C, am urmat o serie de tratamente alternative, naturiste. Problema este că eu am antrenat şi o perioadă lungă în Qatar, unde am stat patru ani. Mi s-au făcut analize, însă nu mi s-a spus niciodată dacă am vreo boală. Tratamentele naturiste n-au avut niciun efect. Vreme de opt ani, am avut o dietă strictă. Am băut ceaiuri specifice, câte un litru pe zi. Ceaiul era berea mea. „Te rog să nu te mai văd în pat. Mişcă-te!”

Aţi avut un regim strict? N-am mâncat deloc carne de porc, nici acum nu mănânc, fiindcă are grăsimi, am interdicţie totală la alcool, nu consum nici dulciuri. Am mâncat carne de pui, de vită, peşte, legume. Şi am avut nevoie de odihnă multă. Am fost trist că nu am putut să beau atunci când jucătorii serbau campionatul. Şi acum îmi pare rău de mor că nu pot bea un şpriţ cu voi, dar n-am ce să fac! Înainte de această boală, am fumat, dar nu mai mult de 10 ţigări pe zi, şi am consumat alcool cu moderaţie. M-am obişnuit cu greu să stau în pat, eu fiind un tip dinamic, care nu poate să lâncezească. Mi s-a recomandat să stau 16-18 ore în pat, deci vă daţi seama că nu este uşor. V-a fost teamă de operaţie? Nu mi-a fost frică deloc. Am intrat pe lista de aşteptare pentru transplant la Clinica Fundeni, la domnul profesor Irinel Popescu, un medic de renume mondial. Principalul om care m-a ajutat a fost Cristian Gaţu, preşedintele federaţiei. N-am simţit nimic nici în timpul operaţiei, nici după. Mi-au dat două pastile şi m-am trezit a doua zi, deşi operaţia a durat 10 ore. Am primit ficat de la un tânăr din ţară, care se afla în moarte cerebrală în urma unui accident de circulaţie. Mi s-a înlocuit tot ficatul. Iar după două săptămâni, mă plimbam deja pe la mine prin Obor şi lumea se minuna când mă vedea pe stradă sau pe la meciuri! Cât aţi stat în spital? Zece zile. După operaţie m-am simţit foarte lucid şi vesel. Repet, nu m-a durut nimic. Deşi am avut o tăietură mare de-a latul stomacului, a doua zi deja mergeam pe picioarele mele, fără niciun ajutor. E o tăietură serioasă, dar măiastră: nici nu se vede. Alţii nu se ridică din pat nici în cinci luni. Irinel Popescu mi-a spus după operaţie: „Te rog să nu te mai văd aici în pat. Mişcă-te!”. În primele zile am mâncat supă de pui şi am băut ceaiuri. Am văzut toate meciurile de la Campionatul European de fotbal în rezerva de la Clinica Fundeni. Cum vă simţiţi acum? Foarte bine. Eu nu mi-aş pune bască pe cap nici să mor, dar iau medicamente care îmi scad imunitatea pentru ca organul străin, ficatul, să fie acceptat de corpul meu, să nu fie respins. La început am mers la control în fiecare săptămână, apoi o dată pe lună. Sper să ajung la spital doar din trei în trei luni. Trebuie să fiu atent la complicaţii, pentru că, având imunitatea scăzută, pot contacta alte boli. Iau medicamente care să îmi întreţină transplantul. Am început cu 50 de pastile diferite pe zi. În fiecare oră luam câteva. Acum iau doar 10 pastile pe zi… ANTRENAMENT

Merge pe jos zilnic cel puţin două ore

„În fiecare zi fac obligatoriu două ore de mişcare. Plec de la mine, de la Obor, la ora 17.00, traversez toată Calea Moşilor, până la Universitate, apoi mă întorc la 19.00. Merg cu soţia la cumpărături, nu mă lasă să car nicio plasă. Nici nu mă recunoaşte lumea pe stradă... Nu mă supăr că am două titluri mondiale şi că sunt anonim. Dacă Mutu a răcit, se scrie toată ziua. Mi se pare o aberaţie. Numai la noi se întâmplă aşa ceva. Am medalii pentru o echipă întreagă”, ne povesteşte Birtalan. VERDICTUL DOCTORULUI Irinel Popescu: „A luat virusul C de la o seringă”

Celebrul chirurg Irinel Popescu, de la Clinica Fundeni, a purtat un dialog cu EVZ pe tema transplantului de ficat pe care i l-a făcut lui Birtalan acum opt luni.

„Ştefan a ajuns la mine prin intermediul domnului Gaţu, care mi-a spus că e fratele lui mai mic... Singurul lucru periculos este că transplantul s-a făcut, în cazul lui Birtalan, pe hepatită C, un virus care nu dispare niciodată din organism. Din acest motiv sunt condiţii în care ficatul poate fi distrus şi trebuie schimbat din nou. Acum sunt metode revoluţionare de transplant, s-a depăşit perioada în care bolnavul stătea mult la terapie intensivă. În procesul de vindecare, pe Birtalan l-a ajutat foarte mult constituţia de sportiv. Cel mai probabil, el a luat virusul C dintr-o seringă, i s-a transmis în urma unei injecţii. După o vreme, Ştefan va lua un singur medicament pe zi şi va veni la control o dată pe an. Am bolnavi care au deja opt ani de când au făcut transplantul hepatic şi se simt bine”, ne-a declarat Irinel Popescu.

Chirurgul de la Clinica Fundeni a povestit despre perioada în care a început să facă astfel de operaţii. „Pentru mine este o rutină să fac transplanturi... Am învăţat asta în Statele Unite ale Americii, unde am stat trei ani, între 1992-1995. Primul transplant pe care l-am văzut a durat două zile. Am intrat şi eu în operaţie. Trebuia să oprim sângerarea. Ăsta era marele risc. În acest moment, avem 300 de oameni pe lista de aşteptare, dar nu sunt organe disponibile. Anul trecut am făcut 42 de transplanturi. Anul ăsta sper să atingem cifra 50”, a mai spus, pentru EVZ, renumitul doctor, care, în timpul liber, joacă tenis de câmp la du blu cu actorul Horaţiu Mălăele.

AMINTIRE DE GROAZĂ

„Eram la zece metri de terorist”

Birtalan a povestit, pentru EVZ, şi despre tragicele evenimente care au avut loc la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, când 13 sportivi israelieni au fost ucişi de terorişti: „Totul s-a întâmplat în faţa clădirii în care era cazată delegaţia României. Blocul israelienilor era pe partea dreaptă, vizavi de al nostru. Aveam un aparat foto Kiev... M-am dus să fac poze. Am văzut totul de aproape... Şeful teroriştilor avea o grenadă prinsă de antebraţ şi negocia cu ministrul de interne al Germaniei eliberarea ostaticilor. Iar eu eram la 10 metri de terorist şi îi făceam poze! Când mi s-a terminat filmul, m-am dus în cameră, să iau altul. Am turbat de nervi, fiindcă - prostul de mine - n-am ştiut să scot corect filmul şi am pierdut toate cadrele. Pe urmă, la Olimpiada următoare, din 1976, la Montreal, lucrurile s-au schimbat. Erau controale extrem de severe. N-am putut mişca în front nici eu, ca sportiv, că erau forţele de ordine cu puşca pe mine”.

ATAC LA NAŢIONALĂ

„Avem o generaţie de doi lei”

Ştefan Birtalan şi-a amintit de perioada în care juca handbal, criticându- i dur pe jucătorii de acum: „Acum, tinerii vin să facă sport pentru bani, nu pentru că ar fi pasionaţi sau de valoare. Ştiţi ce mi-am luat eu cu banii primiţi după al doilea titlu mondial, din 1974? Un televizor alb-negru, un frigider Arctic şi o bere! Am câştigat Cupa Campionilor cu Steaua şi am primit 3.800 de lei. Cred că mi-am cumpărat atunci vreo patru scaune... La 11 seara eram în pat. Jucătorii de acum la ora 11 abia ies prin localuri. Asta nu e viaţă de sportiv. Avem o generaţie de doi lei”. CV

Ştefan Birtalan

• Data şi locul naşterii: 25 septembrie 1948, la Zalău, judeţul Sălaj.

• Înălţime: 1,95 metri

• Greutate: 105 kilograme

• Echipe la care a jucat: Minerul Baia Mare (1967-1969), Steaua Bucureşti (1970-1985)

• Echipe pe care le-a antrenat: Steaua (1985-1994, 1999-2002), naţionala de tineret (1986-1992) naţionala de seniori (1992-1993), naţionala Qatarului (1994-1999). A obţinut şase titluri şi trei Cupe.

• Palmares ca jucător: 12 titluri şi cinci Cupe ale României; campion al Europei cu Steaua (1977); dublu campion mondial cu naţionala României, în 1970 şi 1974; golgheter la Campionatul Mondial din 1974, cu 43 de reuşite; la Olimpiadă a obţinut, cu România, o medalie de argint la Montreal (1976) şi două de bronz, la München (1972) şi la Moscova (1980)

• Distincţii: desemnat cel mai bun jucător de handbal al lumii în 1974, 1976 şi 1977; Maestru emerit al sportului (1974); ocupă locul şapte în clasamentul mondial al celor mai buni jucători de handbal din secolul XX.