La dosarul lui Teohari Georgescu, ministru comunist de interne arestat pe 18 februarie 1953 împreună cu Ana Pauker şi Vasile Luca pentru „deviaţionism de dreapta”, există un document provenit de la cotidianul Scânteia pe 12 septembrie 1952.

Documentul înaintat conducerii de partid de „Documentarea de partid” de la Scânteia era o turnătorie, botezată „Informaţie No. 733”, primită de la un anume Iosif Cărbunescu, care scria: „În anul 1949 chiaburul Iustin Ionescu din com. Sîrbeşti, raionul Novaci, a fost destituit din Sfatul Popular al fostei plăşi Novaci. Chiaburul s-a lăudat că va fi ajutat de cumnatul său Teohari Gerogescu să ia alt post. Într-adevăr, el a fost numit director la o şcoală din regiunea Bucureşti.

În 1950, Sfatul Popular al aceleiaşi comune a confisctat de la chiabur două cazane de ţuică şi o casă. Teohari Georgescu a trimis imediat la faţa locului doi colonei de securitate care au tras direct la chiabur. Ei l-au chemat pe Ilie Chivulescu, secretarul organizaţiei de bază, şi i-au cerut socoteală pentru neplăcerile aduse lui Iustin Ionescu.

Nuţa Mircea, fiica chiaburului Gheorghe Mircea din comuna Sîrbeşti a fost încadrată de Teohari Georgescu la Ministerul de Interne, unde se află şi acum. Sfatul Popular din com. Roşia de Amaradia a primit dispoziţii de la Teohari Georgescu să lase ţăranii să cumpere pământul chiaburoaicei Nuţa Mircea. În felul acesta ea s-a deschiaburit.

. Tatăl ei, moşierul Gheorghe Mircea, unchiul lui Teohari Georgescu, mai deţine încă pământul care trebuia să-i fie expropriat.

Tot cu ajutorul lui Teohari Georgescu s-au deschaiburit chiaburii Aurel Comînescu şi Emil Spătaru din comuna Alimpeşti”.

 

Şefii UTM Călmăţui, băgaţi în ceaţă

Pe aceeaşi foaie în care era pârât Teohari Georgescu, Scânteia mai informa conducerea de partid despre o rugăminte a unei utemiste: „Bacalu Zamfira de la UTM, regiunea Galaţi, raionul Călmăţui, ne roagă să aducem la cunoştinţa Comitetului Central că la mitingurile ţinute, UMT-iştii C. Copăeru, D. Vâlcu, I. Doagă, Victor Boanga şi pionierul Gh. Bârgoană au întrebat de ce tov. Lotar Rădăceanu nu mai este secretar la CC al PMR. Tovarăşii din biroul organizaţiei UTM a raionului Călmăţui n-au ştiu să răspundă”

 

Tovarăşului tâmplar Ibănescu i se pregăteşte un loc în nomenclatură

În vara lui 1966, Gheorghe Ibănescu absolvea Şcoala superioară de partid de pe lângă CC al PCUS, unde fusese trimis cu trei ani înainte, iar partidul îi căuta un post potrivit cu noile competenţe pe care le dobândise la Moscova.

Secţia de cadre a CC al PCR considera că, că din punct de vedere al încrederii politice, corespundea să ocupe o funcţie de răspundere în nomenclatură.

Până să se şcolească la sovietici, tovarăşul Ibănescu avansase de la tâmplar cu trei clase industriale şi Şoala Superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu” până la „meseria” de instructor al Direcţiei de Propagandă şi Cultură al CC al PCR. „În cei şapte ani cât a lucrat în aparatul CC al PCR a fost apreciat ca un tovarăş capabil, perseverant şi preocupat permanent de îmbunătăţirea stilului şi metodelor sale de muncă. În activitatea sa a dat dovadă de orientare politică, iniţiativă şi exigenţă faţă de lipsuri. În relaţia cu oamenii a manifestat o atitudine principială şi modestă, fiind stimat de colectivul în care a lucrat”, consemna Secţia de Cadre.

După 23 august 1944, s-a înscris sindicat şi a luat parte la diferite acţiuni organizate de comunişti. În martie 1945 era deja secretar la Comitetului judeţean Dolj al UTC. În actombrie 1945 era primit în PCR, apoi a fost scos din producţie şi promovat instructor la Secţia cadre a Comitetului de partid al Sectorului 2 Negru A. Întors din armată, a urmat cursul de partid de trei luni de la Breaza. După absolvire i s-a dat pe mână agitaţia în Bucureşti. În septembie 1951 a fost trimis la „Ştefan Gheorghiu”.

Născut în 1924 într-o familie de ţărani mijlocaşi din Stâncăşeni-Gorj, tovarăşul Gheorghe Ibănescu avea tot viitorul luminos al României comuniste înaintea sa, mai ales că absolvise la Moscova. Însă, istoria nu mai consemnează până unde a ajuns.

CV-ul unui ofiţer pe care comuniştii îl numeau şeful Securităţii din Ialomiţa

La începutul anului 1971, Secţia Cadre a CC al PCR considera că maiorul Gheorghe Dănescu este corespunzător pentru a i se încredinţa funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Securitate Judeţen Ialomiţa. El fusese propus de Secţia pentru controlul muncii la MFA, MAI, CSS şi Justiţie.

Născut în 1928 în comuna Vânătorii Mici – Ilfov, într-o familie de ţărani cu gospodărie mică, era şef de serviciu la Securitatea Bucureşti.

Ca şi Nicolae Ceauşescu, Dănescu începuse să se afirme la 14 ani ca ucenic de cizmar. În 1948 a ajuns la Uzinele 7 Noiembrie în calitate de muncitor necalificat, iar după ce s-a îmbolnăvit a lucrat ca ajutor de şofer. În ciuda bolii, i s-a încredinţat de partid sarcina de secretar UTC al unei organizaţii de bază.

După armată s-a întors la uzină ca pontator. În ianuarie 1953 a fost trimis la Şcoala de ofiţeri de Securitate, de unde a ieşit locotenent.

Doisprezece ani a lucrat la Direcţia de anchete penale, timp în care a făcut liceul şi Facultatea de Drept. Mai mulţi ani a fost secretar de partid, unde „s-a achitat conştiincios” de sarcini, însă „uneori nu a fost suficient de ferm pentru înlăturarea metodelor necorespunzătoare de anchetă”. În 1967 a ajuns şef de serviciu la Securitatea Bucureşti, ocupându-se de sectorul „cultură, artă, studenţi”. În 1969 a urmat un curs de pregătire de luptă pe care l-a absolvit cu calificativul „foarte bine”.

Secţia Cadre consemna că „se orientează în mod just, are tactul necesar în relaţiile cu instituţiile. Este exigent, perseverent şi cu un dezvoltat simţ de răspundere”. În familie şi societatea avea o comportare corerspunzătoare, deşi era recăsătorit. Tatăl său era paznic, mama casnică, iar soţia croitoreasă.

 

Te-ar putea interesa și: