Teo Trandafir s-a luptat ani la rândul cu kilogramele în plus, trecând prin multe perioade în care lumea râdea de ea. Fiind în perioada adolescenței, mulți dintre colegii săi au considerat că greutatea sa corporală este un subiect bun de amuzament. Acum șase ani a apelat la operația de micșorare a stomacului și a reușit să slăbească ajungând la greutatea indicată de medici.

Prezentatoarea de la emisiunea Teo Show a povestit cum a reușit să scape de kilogramele în plus, dar și ce a pățit în perioada lungă în care a fost grasă. Ea a spus că perioada adolescenței a fost una normală, doar că apoi totul s-a schimbat.

Atunci avea 21 de ani. Colegii au râs de multe ori de ea, au făcut „mișto-uri”, dar vedeta, pe atunci doar o adolescentă, a reușit să treacă cu bine peste toate „glumele” care o afectau destul de tare.

„Undeva la 21 de ani am început să mă îngraş. Pentru început au fost 25 de kilograme, din ianuarie până în septembrie. Mi-am dat seama că nu mă pot opri. Nu era din cauza mâncatului şi asta mă speria. Cred că totul a avut o componentă hormonală.

În momentul în care s-au schimbat anumite lucruri şi am devenit femeie, brusc am început să o iau razna şi asta fără a modifica dozele de mâncare. Am stat şi m-am gândit în toate felurile. Nu mâncam mai mult decât altă dată, nu mâncăm la alte ore. Am continuat să mă îngraş, am ajuns la un moment dat la 140 de kilograme. Dar viaţa mi-a dat şansa exact atunci să fiu aleasă pentru asta”, a povestit Teo.

„Multe dintre telespectatoarele noastre de atunci s-au identificat cu mine. Eram grasa poporului român. Şi am avut norocul să fiu oarecum atipică şi extrem de familiară celor care mă urmăreau”, a completat Teo Trandafir, conform Cancan.