Teo Trandafir a vândut şi a plecat! Da, această decizie majoră are şi nişte explicaţii

Teo Trandafir a vândut şi a plecat! Da, această decizie majoră are şi nişte explicaţii

Prezentatoarea emisiunii Teo Show (Kanal D), Teo Trandafir, a dezvăluit recent una dintre cele mai grele decizii din viaţa ei.

Într-un interviu acordat revistei VIVA!, Teo Trandafir a rememorat momentele critice din viaţa ei şi cu această ocazie a mărturisit ce soluţii a adoptat pentru a trece peste ele.

Prezentatoarea de la Kanal D este conştientă şi mulţumeşte destinului că i s-a oferit o a doua șansă în viață, de care a și fost capabilă să profite la maximum.

„VIVA!: Cu toții avem regrete, visuri neîmplinite, poate cuvinte pe care nu am apucat să le rostim la momentul potrivit…

Ne puteți urmări și pe Google News

Trăiești cu vreo părere de rău? Ceva ce nu ai apucat să spui sau să faci în trecut? Poate vreo greșeală pe care ai vrea să o îndrepți…

Teo Trandafir: Am avut norocul să-mi pun această întrebare la Viena. Neputând vorbi, am avut timp mult să mă gândesc la ce greșeli am făcut, ce n-aș mai face și ce n-am făcut.

Mi-am dat răspunsurile și când mi-am revenit și mi-am dat seama că mi s-a dat a doua șansă; am reparat tot ce am considerat că am stricat.

Să facem un mic exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să te întorci în trecut, poate în copilărie, și te-ai duce în locul în care ai fost cea mai fericită…

Care ar fi acela? Dar locul în care te-ai simțit cel mai tristă?

Teo Trandafir: M-aș întoarce în locul în care m-am născut, casa nașei mele din Pitești. Mă întorc acolo în fiecare lună, împreună cu Maia.

Acolo am trăit cea mai frumoasă perioadă, avea o grădină fantastică, totul era la linie, nășica era minunată, blândă și autoritară în același timp. Știa să ne educe, să ne crească, să ne învețe, să ne lase să ne dăm cu capul de pereți.

Acela a fost paradisul meu. Am fost tristă mult, mult timp în casa pe care am vândut-o. De aceea am și luat decizia asta.

Am început să ridic acea casă cu un an înainte să vină Maia, am simțit că va veni. Maia a fost singura bucurie pe care am trăit-o acolo.

În rest, mă deteriorasem sentimental și fizic, foarte multe lucruri rele am trăit acolo, așa că am vândut și am plecat”, a declarat Teo Trandafir, printre altele, în interviul menţionat.

Amintim că la 11 ianuarie 2011, fanii popularei Teo Trandafir intrau în alertă după ce favorita lor era transportată cu un avion privat la Clinica AKH din Viena.

Măsura era luată după 6 zile de internare la Spitalul Elias din Capitală, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.

Drept urmare, la 24 februarie, Teo era supusă unei intervenții chirurgicale majore, în urmă complicațiilor provocate de pancreatită și a unei infecții abdominale.

La sfârșitul lunii martie, Teo suferea o nouă intervenţie chirurgicală pentru a înlătura alte urme de necroză și țesut infectat din abdomen.

Ea revenea în țară la data de 20 aprilie, după aproape patru luni de spitalizare la celebra clinică AKH din Viena.

În toamna anului 2011, Teo Trandafir se întorcea la clinica din Viena pentru a fi supusă unei noi intervențîi chirurgicale.

De data aceasta, chirurgii interveneau din cauza apariției unor complicații după operațiile suferite în primăvară.

Mai multe detalii despre trecutul mai puţin ştiut al îndrăgitei prezentatoare de la Kanal D puteţi citi AICI.

sursa: viva.ro