Două foste vedete ale Pro TV pe vremea când au participat în reality show-ul Ferma, Brigitte Sfăt și Florin Pastramă, au scăpat ca prin minune de un atac care poate fi catalogat drept tentativă de omor.
După ce s-au cunoscut la filmările emisiunii de la Pro TV, cei doi s-au căsătorit în iulie 2019 şi au avut o căsnicie nu chiar dintre cele mai liniştite. La începutul lunii octombrie, presa tabloidă avansese scenariul conform căruia ineditul cuplu din showbiz s-ar pregăti de divorţ.
Revenind la tentativa de omor la adresa celor doi, trebuie spus că Brigitte Sfăt a fost cea care a vorbit despre momentele cumplite, în urma cărora viaţa lor a fost pusă în pericol. Teribilul eveniment s-a consumat în urmă cu doar câteva luni şi totul a pornit din senin, fără nici un fel de avertisment sau semnal.
Bătuţi şi atacaţi cu topoare şi greble
Astfel, Brigitte Sfăt și Florin Pastramă au fost bătuți cu bestialitate de locatarii clandestini ai unui teren în cel din urmă dorea să investească. Odată ajunşi la faţa locului, cei doi soţi au început să măsoare terenul alături de specialişti, dar cei care locuiau deja acolo n-au fost de acord cu demersul lor.
A fost tentativă de omor, dar a fost şi tâlhărie, semn că indivizii clandestini au mai avut probleme cu legea şi în trecut. După ce au fost bătuţi cu sălbăticie, celor doi li s-au luat şi banii pe care îi aveau asupra lor în acel moment. „După investiții costisitoare, dar și după ani buni de plată, soțul brunetei ar fi fost acuzat de fraudă chiar de banca în colaborare cu care ar fi dorit să devină proprietar de drept al terenului…
Acum, după luni bune de de la trauma trăită, dar și de la aflarea adevărului, Brigitte și Florin Pastramă își vor căuta dreptatea în instanță. Cei doi vor să li se restituie terenul cumpărat pe credit pe numele mamei lui Florin”, arată viva.ro.
Situaţie controversată cu terenul
„Familia lui Florin a cumpărat un teren, a dat avans, s-a pus ipotecă pe teren. Au vrut să construiască ceva, au luat acordul de la bancă. Când s-a dus să pregătească actele, a descoperit că un act este ilegal, iar banca știa. Acum stau acolo niște oameni care nu au acte, nici buletin n-au, nu e nimic acolo…
Stau unii clandestin într-o casă. Când ne-am dus cu niște cadastriști acolo, pe terenul mamei lui Florin, dar nu am intrat în casă, deși este terenul lui”, a povestit Brigitte în emisiunea „Brigitte și Pastramă” de la Antena Stars.
„Când stăteam să măsurăm, au ieșit unii cu niște topoare și cu niște greble și ne-au bătut pe toți. Florin este tăiat tot în cap, a fost foarte grav. Ne-au zis să plecăm, că ne omoară, că noi suntem cu escrocherii. Deși familia lui Florin are blocare pe cont pentru creditul ăsta și 11 imobile cu sechestru pe ele de la bancă... Ne-au bătut rău de tot, era să îl omoare, l-au lăsat rău”, a mai spus fosta soţie a lui Ilie Năstase.
foto: Brigitte şi Florin Pastramă, foste vedete Pro TV
sursa: viva.ro