Tensiune în penitenciar. Doi gardieni, luați ostatici. Au fost eliberați după ce s-au comandat 20 de pizza

Tensiune în penitenciar. Doi gardieni, luați ostatici. Au fost eliberați după ce s-au comandat 20 de pizza

O luare de ostatici a doi gardieni de închisoare de către doi deţinuţi periculoşi în Suedia s-a încheiat cu eliberarea lor miercuri seară, după nouă ore de negocieri şi o improbabilă livrare de 20 de pizza kebab la centrul penitenciar, notează AFP.

Gardienii, care au fost eliberaţi în două etape în cursul serii, "nu au fost răniţi şi vor merge la familiile lor", a declarat pentru AFP Stina Lyles, o purtătoare de cuvânt a administraţiei penitenciare suedeze.

Miercuri, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT), doi deţinuţi din centrul penitenciarului de înalta securitate Hällby, în apropierea oraşului Eskilstuna, au reuşit să pătrundă în spaţiul rezervat gardienilor, a făcut cunoscut Torkel Omnell, un alt responsabil penitenciar.

În interior se aflau doi gardieni care au fost imediat luaţi ostatici. Apoi "am trimis un mediator la faţa locului" şi poliţia a fost mobilizată, a explicat Torkel Omnell.

Potrivit mai multor media suedeze, două condiţii au fost puse pentru eliberarea ostaticilor: un elicopter pentru a fugi şi 20 de pizza cu carne kebab care să fie împărţite între deţinuţi.

"Da, mai multe pizza au fost livrate", a confirmat Stina Lyles pentru AFP. O pizzerie locală, Hällby Pizzeria, a confirmat, de asemenea, ca a onorat comanda neobişnuită, explicând că a rămas fără carne.

"Administraţia închisorii nu a spus prea multe când a comandat. Şi nu am fost plătit, doar au venit, au luat pizza şi au plecat", a declarat la postul naţional de televiziune SVT Beshar Toma, angajat al pizzeriei.

Cei doi deţinuţi, ambii executând lungi pedepse pentru crimă, au fost transferaţi la secţia de poliţie urmând a fi audiaţi pentru "răpire", potrivit forţelor de ordine.

Ne puteți urmări și pe Google News