Tenismena Naomi Osaka, amendată fiindcă a refuzat să vorbească cu presa. Riscă eliminarea din competiții
- Adriana Mușat
- 31 mai 2021, 17:49
Naomi Osaka ar putea ajunge să fie interzisă de la French Open și chiar de la Wimbledon dacă își continuă refuzul de a nu vorbi cu jurnaliștii.
Jucătoarea de tenis Naomi Oasaka a fost de mai multe ori solicitată să participe la conferințe de presă de după meci, însă a refuzat. A fost amendată.
Miercuri, sportiva a anunțat pe rețeaua ei de socializare că nu va participa la vreo conferință de presă. Însă ieri, în cadrul competiției de pe Roland Garros, Osaka a fost de acord să dea un interviu pe teren după ce a învins-o pe Patricia Maria Tig în prima rundă. Lucrurile au luat o altă întorsătură.
Naomi Osaka, amendată cu 15.000 de dolari
Naomi Osaka a fost amendată cu 15.000 de dolari (10.500 de lire sterline) pentru că a refuzat să participe la conferința de presă de după meci. Aceasta a urmat declarației ei că nu va mai colabora cu presa pentru solicitările de interviu, deoarece consideră că întâlnirile cu jurnaliștii sunt dăunătoare sănătății sale mintale.
Printr-o decizie intransigentă, campioana US și Australian Open a fost avertizată de cele patru Grand Slam-uri că riscă mai mult decât simple amenzi cu poziția sa actuală, scrie Daily Mail.
Adevărul este că aceste amenzi repetate sunt plătite cu ușurință de cineva care are un câștig estimat la aproape 40 de milioane de lire sterline anul trecut, în principal de la sponsori japonezi și globali.
Amenințată cu excluderea din compețiile majore
Duminică seară, totuși, cele patru Grand Slam-uri s-au unit pentru a lua decizia în privința tenismenei Naomi Osaka. O consideră o „faptă majoră” și sportiva a fost amenințată că va fi exclusă din cele mai mari turnee ale anului.
„Un element esențial din regulamentul Grand Slam este responsabilitatea jucătorilor de a interacționa cu mass-media, indiferent de rezultatul meciului lor”, au comunicat organizatorii.
Un element esențial al reglementărilor Grand Slam este responsabilitatea jucătorilor de a interacționa cu mass-media, indiferent de rezultatul meciului lor
Există în mod clar o iritare la modul în care Osaka și consilierii ei au încercat să-și prezinte poziția, cu referiri la o aparentă lipsă de comunicare.
Declarația oficială, publicată de ziarul englez, aparține Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open: „Echipele de la Roland-Garros i-au cerut lui Naomi Osaka să-și reconsidere poziția și au încercat fără succes să vorbească cu ea pentru a-i constata starea, pentru a înțelege specificul problemei sale și ce s-ar putea face pentru a fi abordată la fața locului”.