Temu, celebra platformă de e-commerce, acuzată de manipularea clienților
- Iulia Moraru
- 28 mai 2024, 20:48
Temu, una dintre cele mai populare platforme de cumpărături online, este acuzată de manipularea clienților și de încălcarea normelor UE privind comerțul electronic.
Potrivit acuzaților, platforma se folosește de anumite interfețe pentru a păcăli cumpărătorii și nu furnizează informații suficiente despre produsele și vânzătorii implicați.
Temu, acuzată de manipularea potențialilor cumpărători
La mijlocul lunii mai, Oficiul European al Consumatorului (BEUC) a înregistrat o plângere împotriva Temu la Comisia Europeană.
Cunoscuta platformă de e-commerce este acuzată că încalcă regulile stabilite în cadrul pachetului legislativ privind serviciile digitale (DSA), ignorând algoritmii săi de recomandare și criteriile folosite pentru afișarea articolelor.
Cu peste 75 de milioane de utilizatori lunar în UE, Temu a intrat în atenția specialiștilor în psihologie, care îi avertizează pe cei înrăiți de cumpărături cu privire la capcanele pe care le pot întâlni pe acest site și altele similare.
Prin utilizarea unor tehnici de marketing ingenioase, consumatorii sunt expuși riscului de a fi atrași să achiziționeze produse care nu există sau care nu corespund așteptărilor.
Organizațiile de protecție a consumatorilor avertizează că Temu folosește o strategie agresivă de marketing, indicând că prezența sa omniprezentă în căutările online de produse trebuie să ne dea de gândit.
ANPC, anchetă împotriva platformei de comerț online din România
În paralel, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o anchetă cu privire la activitățile Temu România.
ANPC îi avertizează pe români să nu cadă în capcana ofertelor găsite pe această platformă sau în iluzia produselor prezentate în imagini retușate cu grijă.
De asemenea, au fost semnalate plângeri legate de întârzieri semnificative în livrarea comenzilor, unele depășind chiar termenul de 30 de zile.
„În cazul în care operatorul economic îşi are sediul social într-un alt stat european, vă puteţi adresa Centrului European al Consumatorilor din România https://eccromania.ro/, care vă ajută gratuit când aveţi probleme de protecţia consumatorului cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european, vă informează gratuit asupra drepturilor pe care le aveţi în timpul unor călătorii în alt stat european si vă oferă sprijin gratuit dacă aveţi o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei”, potrivit ANPC, potrivit playtech.ro.