Templul neolitic de la Parța, cu statuile de 2 m va deveni muzeu, cu bani europeni

Templul neolitic de la Parța, cu statuile de 2 m va deveni muzeu, cu bani europeni

Cel mai bine păstrat sanctuar neolitic din România, aflat lângă Timișoara, la Parța, va deveni muzeu, cu bani europeni, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean Timiș prin Muzeul Național al Banatului (MNAB). Descoperit la finele anilor 70, acesta este, totodată, unul din puținele situri neolitice din Europa, complet restaurat. În acest moment, templul a fost restaurat și reprodus la scară mică, în incinta MNAB.

Conform cercetătorilor, în sanctuarul de la Parța, în urmă cu aproape 7.000 de ani, preotesele, slujitoare ale Zeiței Mamă, își transmiteau învățăturile și practicau ritualuri religioase legate de fertilitate și fecunditate.

Piesa centrală a templului este o statuie impunătoare, de aproximativ 2 metri înălțime, cu două siluete alipite, una cu cap de femeie, și alta cu cap de taur. Templul funcționa și ca un calendar solar. Astfel, pe peretele vestic există un orificiu ce lăsa să pătrundă soarele în interior, pe capul de taur, doar la echinocţiu, marcând astfel începutul și finalul anului agricol. Tot pe peretele vestic s-au găsit o cuvă din lut şi o râşniţă din piatră, ambele cu scop ritualic.

Cercetătorii arată că în perioada în care a fost construit sanctuarul, constelația Taurului apunea la momentul răsăritului soarelui la echinocțiul de toamnă, iar la momentul echinocțiului de primăvară, contselația răsărea din nou. Astfel, cele două siluete din tempul de la Parța priveau spre constelație, despre care se presupune să ar fi reprezentată și în picturile rupestre vechi de 17.000 de ani, găsite în peștera din Lascaux, Franța.

Ne puteți urmări și pe Google News

660.000 de euro, bani europeni

Pentru realizarea muzeului pe situl de la Parța, CJ Timiș beneficiază de o finanțare printr-un proiect în valoare de peste 660.000 euro, în cadrul Programului Interreg România-Republica Serbia 2014 - 2020. Prin punctajul obținut, acesta a ocupat prima poziție în lista proiectelor depuse pe Axa 4, Prioritatea 4.1. „Suntem în linie dreaptă cu un nou proiect menit a dezvolta turismul în județul nostru. Profităm din plin de fondurile europene și investim bani pe toate domeniile importante ale comunității noastre. Acum vorbim de turism, un sector ignorat până de curând, dar cu potențial enorm. Avem ce oferi turiștilor, dar multe dintre aceste obiective trebuie să le punem la punct. Am făcut deja pași mari. Putem aminti aici de eforturile depuse în Margina, prin crearea unui brand turistic în zonă sau de reabilitarea și transformarea în spațiu muzeal a Conacului Mocioni din Foeni”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Consiliul Județean, în calitate de lider, va realiza o pagină web privind proiectul, cât și materiale informative și de promovare. De asemenea, instituția va organiza conferințe tematice. Muzeul Național al Banatului, aflat în subordinea CJ Timiș, va contracta proiectarea și execuția punctului muzeal de la Parța.  Fiind vorbva de un proiect transfrontalier, municipalitatea Novi Knezevac va realiza materialele promoționale pentru partea sârbă, o monografie a siturilor arheologice din zona transfrontalieră, precum și o serie de conferințe în Serbia. În plus, aceștia vor contracta serviciile de întocmire a documentațiilor tehnice privind reabilitarea sitului arheologic de la Majdan (Serbia), precum și lucrările de reconstrucție a fundației bisericii de secol 13. Noile puncte de interes arheologic vor fi incluse într-un produs turistic transfrontalier care va include și o hartă cu trasee ciclistice, produs ce va fi promovat la târguri și către agențiile de turism.