Băsescu a cerut Guvernului să rezolve rapid problema ANI

Băsescu a cerut Guvernului să rezolve rapid problema ANI

Miniştrii şi premierul Emil Boc s-au întâlnit la Palatul Cotroceni, timp de trei ore, cu Traian Băsescu, la consultările convocate de preşedinte. "Ne consultăm pe chestiuni care să accelereze ieşirea din criză", a spus şeful statului la debutul întâlnirii, adăugând că reducerea cheltuielilor sociale, dar şi legea pensiilor reprezintă alte două subiecte la discuţiile de astăzi.

Preşedintele Băsescu a cerut Guvernului, la Cotroceni, să remedieze rapid problemele de funcţionare la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate, după decizia CC, astfel încât să nu existe pauze în activitatea instituţiei, premierul Boc spunând că este pregătit pentru o ordonanţă de urgenţă, potrivit unor surse prezente la întâlnire, citate de Mediafax. De asemenea, Băsescu a avertizat Guvernul că datele economice indică riscul ca deficitul bugetar să depăşească 7% din PIB în 2010 şi că reducerea cu 5% a costurilor de personal agreată cu FMI nu este suficientă, cerând astfel măsuri suplimentare, precum eliminarea oricăror excepţii de la impozitare. Ţinta de deficit bugetar convenită cu Fondul Monetar Internaţional pentru acest an este 5,9% din PIB. Şeful statului a cerut totodată Guvernului să intervină mai eficient în combaterea evaziunii şi corupţiei, în special în punctele de trecere a frontierei. O altă temă abordată de preşedinte a fost absorbţia fondurilor comunitare, Băsescu avertizând că există erori la agenţiile de plăţi din cauza cărora România ar putea fi obligată să returneze în acest an o parte din banii alocaţi de Comisia Europeană pentru agricultură. Şeful statului a solicitat şi modificarea legislaţiei achiziţiilor publice în vederea reducerii duratei aferente licitaţiilor pentru proiecte de infrastructură, în special în domeniul transporturilor. "Preşedintele i-a anunţat pe miniştri că vor mai fi chemaţi la Cotroceni", au adăugat sursele citate. Evz.ro vă prezintă evoluţia discuţiilor. 16.47 După aproape trei ore de discuţii, consultarea dintre şeful statului şi membrii Guvernului s-a încheiat. La finalul întâlnirii, nici miniştrii şi nici preşedintele nu au făcut declaraţii de presă. Administraţia Prezidenţială a anunţat că va transmite un comunicat. Printre temele de discuţie s-au numărat cheltuielile publice din administraţie, cheltuielile sociale, absorbţia fondurilor de la UE, legislaţia achiziţiilor publice, revizuirea Constituţiei, descentralizarea, legea pensiilor şi desfiinţarea ANI. Ultimele două teme nu s-au aflat pe lista iniţială a consultărilor. 14.41 "În domeniul social, obiectivul clar este realizarea codului social şi aici, împreună cu domnul Şeitan, o să vă prezentăm modul de implementare, precum şi de a aplica legislaţia ţintit la cazurile sociale eficiente şi nu la cele care astăzi, din nefericire, consumă importante resurse publice. În ceea ce priveşte procesul de descentralizare avem termene fixate şi coordonate de MAI pe fiecare componentă", a mai declarat premierul. 14.35 Emil Boc i-a mai spus preşedintelui la consultări că ăşi doreşte să discute şi câteva propuneri de îmbunătăţire a mecanismului de absorbţie a fondurilor comunitare. 14.25 Prim-ministrul a mai spus că obiectivul clar al Guvernului este cel constatat în Legea salarizării unitare: de a coborâ nivelul cheltuielilor publice cu salarizarea de la 9,4% la 7% în 2015. "Tot pe aceasta, în 2010 avem o coborâre a nivelului cheltuielilor cu salarizarea de la 9,4% la 8,7%", a continuat Emil Boc. El a adăugat că pentru anul 2010, măsurile pe care Guvernul le are în vedere sunt cele care pe de o parte sunt în acordul cu FMI, altele impuse de deciziile interne ale Guvernului. "Este extrem de important să folosim oportunitatea extraordinară a fondurilor europene", a precizat premierul. 14.23 Emil Boc şi-a început pledoaria. Cheltuielile de personal au scăzut cu 16% în intervalul decembrie 2008-februarie 2010, a susţinut premierul, care a lansat noi acuzaţii la adresa Cabinetului Tăriceanu. „Deficitul ar fi urcat la 17% din PIB în 2010, dacă am fi urma calea guvernului Tăriceanu”, a declarat Emil Boc. Conform normelor europene, România trebuie să reducă deficitul bugetar la 3% din produsul intern brut. Consiliul miniştrilor de finanţe din statele membre UE (ECOFIN) a aprobat, la mijlocul lunii februarie, prelungirea cu un an, până în 2012, a termenului acordat României pentru reducerea deficitului sub pragul reglementat european de 3% din PIB. 14.12 Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat pe miniştri că va dori să discute şi despre recenta desfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cărei lege de funcţionare a fost declarată neconstituţională. "ANI a fost desfiinţată. Nu mai are atribuţiuni spre marea veselie a unora, dar spre marele deserviciu făcut românilor. România reuşise să se credibilizeze în procesul de a elimina clauza de salvgardare şi în diminuarea timpului de monitorizare, şi prin funcţionarea ANI", a precizat şeful statului.   "Vreau să ştiu punctul de vedere al Guvernului, nu în ultimul rând, procesul de descentralizare, despre care toţi am vorbit în campanie, atât eu, în calitate de candidat la Preşedinţie, dar şi dumneavoastră, cu partidele pe care le reprezentaţi. În mod egal a vorbit şi opoziţia despre descentralizare... Şi ea nu apare în mod real şi accelerat", le-a mai spus Traian Băsescu membrilor Guvernului. 14.05 Întâlnirea dintre preşedinte şi membrii Guvernului a început. Înaintea consultărilor, Traian Băsescu şi Emil Boc au avut o discuţie timp de un sfert de oră.