Iși îngropa fiecare zi în negura băuturii, fără vreun motiv anume. Pur și simplu îi plăcea să bea până la epuizare. Nu căuta supărări sau bucurii, nu avea nevoie de companie- sticla și paharul erau cei mai buni tovarăși.

Gândurile îi erau veșnic destrămate și rareori îl vedeai rostind mai mult de 20 de cuvinte. Prin nu știu ce minune a sorții reușise să aibă o iubită, că, vorba aia, au și bețivii Dumnezeul lor. Că nu rezistaseră împreună mai mult de 7 luni, e un detaliu neimportant.

Ce ne interesează azi e felul brutal prin care viața l-a scos din joc.

Dar hai să îi dăm și un nume bețivului nostru, ca să vi-l apropii mai mult. Să-i zicem Ticu. Pe când avea 5 ani, maică-sa îl găsise în comă alcoolică, sub pat, cu o damigeană de vișinată alături. Biata femeie, plângea cu pumnii în gură, gândind că moartea îi luase plodul pe care cu greu îl născuse.

- Ticu mamii, ce mă fac eu fără tine? Că nu îmi mai dă Dumnezeu altul.

- Mai taci, muiere, și cheamă doctorul. Nu vezi că respiră? N-are nici pe dracu.

Și gloata de curioși zăpăciți adunați în jurul piciului a respirat ușurată. Ticu fusese mai tare decât băutura. Și-a revenit în simțiri după trei zile de somn adânc. În timpul ăsta maică- sa îl tot apăsa pe inimă și-i ștergea sudoarea de pe frunte, îmbibată în vișinată și miros dulce acrișor de copil nevinovat.

Taică-su îl privea cu un sentiment de mândrie :

- Ăsta e băiatul meu! Pe toți vă bagă sub masă.

- Mai taci naibii, tâmpitule! Dacă iese un bețivan ca tine, îmi pun ștreangul de gât, urla nevastă-sa.

Primarul le trimisese pe cap asistența socială mai mult de ochii lumii. Noroc că cel care venise să protejeze drepturile minorului era prieten de pahar cu taică-su, așa că, nici măcar de ochii lumii, întâmplarea nu a avut urmări.

- Bine, mă, Ioane, să lași tu bunătate de vișinată pe mâinile lui Ticu?

- Crezi că nu-mi vine să-l dau de pereți pentru isprava asta? Hai că-ți fac cinste cu o palică bună.

Și cam așa s-a încheiat prima beție a lui Ticu. Următoarele n-au mai stârnit mirarea nimănui – ce să iasă din doi părinți care-l făcuseră la beție? Maică-sa dregea și ciorba cu un pic de țuică, să nu strice tradiția familiei.

Păruiala casnică era și ea nelipsită, dar absolut necesară pentru ca femeia să nu uite unde îi era locul. Cu glasul sugrumat de spaimă, Ticu îl implora pe taică-su să n-o mai bată și, deseori, devenea scut în calea pumnilor plecați cu nemiluita.

În ajun de Crăciun ăl bătrân s-a stins. Ca o lumânare, lăsând în urmă miros greu de mort îmbibat în alcool, de nimeni plâns și uitat rapid ca un nimic ce fusese.

- Ticule, mamă, de acum nu ne avem decât unul pe altul. Să n-o iei pe drumul lui tac-tu, că te fac bucăți și te arunc la câini.

Nici ea nu credea ce spunea. Ăsta mic plecase pe calea bețivilor din fragedă pruncie. Ce așteptări să ai? În scurtă vreme, biata femeie era mai bătută ca un covor. Ticu se apropia de majorat, astfel că faptele lui riscau să aibă urmări penale:

- Băiete, bagă-ți mințile în cap, că mâine-poimâine te leg în cătușe, îl avertizase șeful de post. Mergi la oraș, fă-ți un rost, ia-ți o muiere. Așa nu se mai poate. Ai rupt oasele maică-tii.

Atât i-a trebuit. Cum nu se gândise la asta? Avea un văr în București, cu un service auto în Berceni. L-a sunat și treburile s-au legat rapid. Peste 2 săptămâni își lăsa mama în tinda casei, cu ochii vineți și umflați de plâns. Ticu îi vânduse și ultimul petic de pământ, ca să aibă bani de drum și de chirie. Măcar de s-ar pricopsi la oraș.

-Taci, fă, nu mai plânge, că mă faci de râsu’ lumii. Taci, n-auzi ? - Dumnezeu să fie cu tine, Ticule! și l-a petrecut cu privirea până când a dispărut pe șoseaua neasfaltată și prăfuită.

Nu mai călătorise niciodată cu trenul și privea stingher pe marginea peronului așteptând să-l invite cineva înăuntru. -

Urci sau faci umbră? l-a întrebat o fată cu părul roșu și blugi strâmți.

- Păi pot să urc așa? - Ia încearcă! Sau lasă-i pe ăia care se pricep. Fata l-a împins ușor și a trecut pe lângă el.

- Hai, dă-mi mâna!

Ticu a priceput îndată cum stă treaba – trebuia să se descurce singur.

- În ce vagon ai?

- Nu știu.

Laura i-a luat biletul și a zâmbit :

- Stăm unul lângă altul. Ce tare!

Trenul a plecat cu poticneli și zgomote ascuțite. Ticu și Laura priveau tăcuți pe fereastră. O oră a trecut fără să-și spună nimic.

- Și, ce faci la București?

La școală? - Eu? Nu. Vreau să mă angajez la un service. Am terminat cu școala. Tu?

- Eu fac niște cursuri de manichiuristă.

- Ți-ai găsit loc să stai?

- Încă nu. Sper să mă ajute vărul ăsta al meu. Nu cunosc Bucureștiul.

- În ce zonă?

- Berceni.

- Acolo stau și eu, chiar aș avea nevoie să împart cu cineva chiria.

- Cât dai?

- 300 de euro, 2 camere. Ce zici? Te bagi?

- Da’ ai tăi ce zic dacă o să stai cu un bărbat străin?

- N-am pe nimeni.

Ideile și planurile dezordonate ale lui Ticu începeau să se așeze. Cum ar fi fost să locuiască cu o fată?

- Cum te cheamă?

- Laura. Pe tine?

Ticu simțea că prin vene îi curg râuri de bucurie. Era prima dată când o fată îi dă atenție. Din pricina băuturii, mai toate îl ocoliseră. Își pierduse virginitatea după o beție crâncenă, iar femeile pentru el nu fuseseră decât un trup în care să-și stingă poftele. Acum era altceva. Îi plăcea ideea de a locui cu o necunoscută, care nu-i știa trecutul.

O curiozitate nepotolită îl împingea în viață fără să i se poată împotrivi.

- Laura, eu sunt bețivan.

Fata a râs și nu i-a dat atenție. L-a luat de mână și au intrat împreună în apartamentul pe care aveau să-l împartă.

- Laura, ascultă-mă. Sunt alcoolic. Beau mult și mi-am bătut mama până să o bag în groapă. Da pe tine nu vreau să te bat. Nu vreau. Auzi?

Zâmbetul ei i-a smuls ghimpele din inimă.

- O să fie bine. Cu mine n-ai să mai bei.

Șase luni au trecut ca o clipă. Ticu s-a angajat la service-ul din Berceni, iar acum urma niște cursuri de calificare. De pahar nu se mai atinsese. Fericirea, atunci când vine, dărâmă orice zid.

Într-o zi, un coleg de la muncă a venit cu două plase pline de băutură – îi născuse nevasta și voia să sărbătorească.

- Ticule, lasă și tu cheile alea și hai să sărbătorim.

- Nu beau, mă. Lasă-mă să termin. Hai mă, că aduce ghinion.

Ticu se simțea tulburat- de 6 luni nimeni nu-l mai ispitise. Credea că a scăpat.

- Adu-mi un pahar de cola.

Ăsta a fost începutul. A primit o votcă cu gust de cola și a dat-o pe gât. A simțit un gust prietenos, pe care aproape îl uitase și de cărui reîntâlnire se bucura. A mai cerut un pahar, apoi încă unul. Încerca să grăbească timpul și să recupereze lunile de abstinență.

E miezul nopții. Nu-și mai amintea cum a ajuns acasă. Privirea furioasă a Laurei îl ardea.

- Cum ai putut să bei? Mi-ai promis.

Și a început un potop de cuvinte pe care nu l-a mai putut opri decât cu o plamă serioasă ce i-a înroșit femeii colțul gurii.

- Taci, dracu’, că te omor!

Dimineața l-a găsit singur și măcinat de o aprigă durere de cap. Laura plecase. O lovise. Pe masa din bucătărie zăcea o farfurie goala, un pahar cu vin și un bilet : Te părăsesc.

A făcut țăndări paharul și a început să mestece cioburile. Sângele i se prelingea pe buze în picături și apoi șiroaie. A sunat-o. Nu i-a răspuns. I-a scris. Nimic.

- Alo, vere, vezi că nu ajung azi la muncă. Sunt bolnav.

O agasa zgomotul mesajelor, dar n-avea putere să își închidă telefonul. Îl iubea pe idiotul ăsta. Iar faptul că îi scria într-una o făcea să se simtă bine. Era obosită, zgomotul mașinilor o asurzea. Aștepta de 5 minute la o trecere de pietoni, dar nimeni nu o lăsa să traverseze.

În cele din urmă și-a luat inima în dinți și a călcat zebra. Mesaj de la Ticu: Laura, vrei să fii soția mea?

Era șocată. A încetinit pasul pentru a lăsa o mașină să treacă, după care s-a avântat cu ochii în telefon. Strada părea liberă. Ce să-i răspundă?

A simțit o lovitură puternică în genunchi. După care o izbitură violentă direct în urechea stângă. Ceva greu îi perforase pieptul, dar nu o durea nimic. Doar o liniște absurdă și o spaimă de neînțeles. Să-l ia de bărbat pe Ticu?

- E moartă! țipă o femeie.

- Nu mai mișcă.

- Are țeasta spintecată, fraților, chemați salvarea!

Cei doi șoferi vinovați priveau îngroziți. Cât ghinion! Laura se împiedicase de o bară de remorcare. Văzuse prima mașină, dar pe cea de-a doua, tractată, nu o băgase de seamă, din pricina telefonului.

Șoferul din mașina tractată nu putuse interveni în niciun fel – asistase neputincios la uciderea Laurei, apăsând inutil o pedală de frână inactivă și trăgând de volanul care nu mișcase autoturismul din pricina barei metalice care o ținea fixă.

Nu-i era scris lui Ticu să aibă noroc...