Telefonul mobil, mai nociv decât fumatul!

Telefonul mobil, mai nociv decât fumatul!

Riscul de cancer se dublează după 10 ani de utilizare a telefonului mobil, din cauza radiaţiilor emise de aparat. Avertismentul a fost lansat de un specialist american, în urma unui studiu privind efectele pe termen lung ale utilizării celularelor.

Utilizarea telefoanelor mobile aduce cu sine un risc mult mai mare de îmbolnăvire de cancer decât fumatul. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de un expert în domeniul cancerului, relatează „The Independent“.

Potrivit doctorului Vini Khurana de la Institutul Phoenix, din Arizona, un neurochirurg a cărui activitate profesională a fost recompensată cu 14 premii în ultimii 16 ani, oamenii ar trebui să evite pe cât posibil utilizarea telefoanelor mobile. Mai mult, guvernanţii şi reprezentanţii industriei telefoniei mobile trebuie să ia măsuri imediate pentru a reduce expunerea la radiaţiile emise de aceste aparate.

Studiul doctorului Khurana reprezintă cea mai devastatoare acuzaţie legată de riscurile de îmbolnăvire publicată până acum. Astfel, susţine expertul, folosirea celularelor pe o perioadă de 10 ani sau mai mult dublează riscul de a face cancer la creier. Cancerul se dezvoltă într-o perioadă de cel puţin o decadă, iar studiile precedente nu au luat în calcul utilizarea telefoanelor mobile într-un interval de timp atât de mare. Jumătate din populaţia planetei, expusă riscului Pentru această cercetare, doctorul Khurana a trecut în revistă peste 100 de studii referitoare la efectele folosirii celularelor. Deşi admite că aceste telefoane pot salva vieţi în situaţii de urgenţă, specialistul concluzionează că „există dovezi semnificative şi din ce în ce mai consistente care atestă o legătură între utilizarea mobilelor şi apariţia unor tumori pe creier“. Mai mult, Vini Khurana este convins că această legătură de cauzalitate va fi „dovedită în mod cert“ în următorii 10 ani.

„Se anticipează că acest pericol are ramificaţii mai vaste în ceea ce priveşte sănătatea publică decât fumatul sau azbestul“, a explicat doctorul Khurana. Acesta a precizat că afirmaţia se bazează pe faptul că, la nivel mondial, trei miliarde de persoane folosesc telefonul mobil, în timp ce există de trei ori mai puţin fumători. Fumatul ucide anual circa cinci milioane de persoane la nivel global, iar expunerea la azbest este responsabilă pentru moartea unui număr de persoane echivalent cu cel al victimelor accidentelor rutiere din Marea Britanie. „Interpretare individuală“ Săptămâna trecută, Asociaţia Operatorilor de Telefonie Mobilă a respins concluziile acestui studiu, pe care l-a caracterizat drept „o discuţie selectivă pe marginea literaturii de specialitate interpretată individual“.

De menţionat este însă că, la începutul acestui an, guvernul francez a avertizat cu privire la utilizarea celularelor în special de către copii. Autorităţile germane au sfătuit, de asemenea, populaţia să reducă la minimum folosirea mobilelor, iar Agenţia Europeană de Mediu a făcut apel la reducerea expunerii la radiaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News