Dar se pare ca bătrânețea l-a facut și mai uman pe Techir care, de câte ori îi dă câte o mână de fan calului, îl și mângâia ca pe un adevărat prieten, vorbind cu el despre necazurile  bătrâneții sale și durerile de picioare, care nu-i mai dădeau pace.

Techir pleacă în căutarea sănătății

Dar într-o bună zi, ieșind cu greu din iarnă, iernile dobrogene erau pedepse aspre pentru cei doi bătrâni, om și cal, cu picioarele umflate și sufletul amărât, în care își și vedea sfârșitul, Techir își aminteste de un vechi cunoscut, hoge la Muratan (Biruința astăzi), care știa de la Allah diferite leacuri pentru bolnavi.

Îl înhamă pe Belghir la cotiga cu două roți și plecă să-și caute vindecarea.

Când l-a vazut, hogea Geambec l-a salutat cu „Bine-ai venit, umbră a trecutului negru”, cunoscându-l prea bine pe Techir și aflând că venise să afle de la Allah o cale de ajutor pentru un păcătos precum fusese, a oftat din rărunchi, deschise Coranul și apoi îi spuse:

„În Coran scrie că bătrânii şi neputincioşii se pot vindeca cu iubirea copiilor, cu grija nevestelor sau cu adevărata prietenie a celor de mai aproape…”

Techir deznădăjduit îl roagă să mai citească o dată căci el, nu mai are pe nimeni, nici femei, nici copii și nici prieteni.

Hogea Geambec îi raspunde:

„Mai scrie, că pentru a ţi se uşura durerile, să te laşi în voia, în drumul şi în dragostea acelei fiinţe pe care o ai mai aproape”.

Techir îi mulțumeste pentru sfaturile sale și adaugă mâhnit:

„Nefericirea şi bătrânul Belghir sunt singurii mei tovarăşi. Trecutul mi-a fost un vis urât, iar durerile îmi sunt grele pedepse…”

Și pleacă spre casă lăsâdu-se în voia lui Belghir, adormind în cotiga-i cu două roți. Și pe când visa mai frumos de malurile răcoroase ale Bosforului, se trezește în clipocitul apei ghiolului în care-l trăsese Belghir pentru a se răcori. Se afla cu tot cu cotigă în apă și se pare că lui Belghir îi placea de minune.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Zilei