Primăria Municipiului București a anunțat că Teatrul Bulandra va intra în lucrări de renovare. Clădirea o să fie consolidată și restaurată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. De-a lungul anilor pe scena acestui teatru au urcat unii dintrei cei mai mari actori ai României.
Primăria Muncipiului București a anunțat că imobilul situat pe Bulevardul Schitu Măgureanu, nr. 1, Sector 5, locație în care se află și Teatrul Bulandra, va fi consolidat și restaurant. Lucrările vor fi finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul depus de autoritățile locale vizează consolidarea seismică și renovarea energetică a acestui clădiri.
În același comunicat se mai precizează că valoarea finanțării, aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este de 65.378.065,87 lei cu TVA. Proiectul a fost demarat încă din luna februarie a acestui an și se va încheia în luna februarie a anului 2026.
„Clădirea a fost construită în anul 1935, iar în anul 1937 a fost adăugat corpul din B-dul Schitu Măgureanu, adiacent teatrului, aflat în Zona Construit Protejată 06 - bulevardul Haussmannian Elisabeta-Kogălniceanu. Imobilul are o suprafață construită desfășurată de 11.872,82 mp. și regimul de înălțime S+P+7E+M cu funcțiune mixtă (la parter sala de spectacole ”Liviu Ciulei”)”, se mai precizează în comunicat.
Istoria Teatrului Bulandra
Teatrul Bulandra din București a purtat la început denumirea de Teatrul Municipal, în anul 1947, și a fost primul teatru de stat din România. La finalul anilor 1950 un grup de nouă actori activau la acest teatru. Ei erau condunși de cunoscuta actriță Lucia Sturdza Bulandra. Tot ea a fost și primul director al instituției și a rămas în această funcție până la finalul vieții. Autoritățile au decis ca teatrul să poarte începând cu anul 1963 numele îndrăgitei actrițe. Tot în acel an la conducerea teatrului a fost numit Liviu Ciulei.
Primul spectacol de pe scena teatrului a fost o adaptare scenică a piesei neterminate „Insula” scrisă de Mihail Sebastian. Regizorul spectacolului a fost Mircea Șepticili. La doar o lună distanță teatrul a înregistrat un mare succes cu piesa lui G. B. Show, „Nu se știe niciodată”. Oamenii s-au bucurat atât de mult de această piesă încât ea s-a mai jucat de 111 ori pe aceeași scenă, iar peste 73.000 de oameni au venit să o vadă. Pe scena Teatrului Bulandra și-a făcut debutul dramaturgic și Horia Lovinescu în stagiunea 1954/1955 cu piesa „Lumina de la Ulmi”.
Actori celebri pe scena Teatrului Bulandra
Teatrul Bulandra s-a bucurat de un real succes și sub conducerea lui Liviu Ciulei. El s-a ocupat de această instituție între 1963 și 1972, iar în tot acest timp au fost puse în scenă 70 de spectacole, dintre care 29 de piese aparțineau autorilor români și 41 autorilor străini. De asemenea, trupa teatrului a avut în anii 1970 și 1971 mai multe turnee în strâinătate regiile lui Lucian Pintilie și Liviu Ciulei, potrivit Monden.ro.
Este important de precizat că pe această scenă s-a făcut remarcat și actorul Ion Caramitru, în mod special în piesa „Leonce și Lena”. Regretata actriță Valeria Ogășanu a fost și ea unul dintre artiștii care au urcat pe scena Teatrului Bulandra. Actrița a lucrat la acest teatru din anul 1969 și până în 2017, perioadă în care a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante. La conducerea teatrului se află în prezent actorul Vlad Zamfirescu.