Pentru cei care n-au fost tineri în perioada comunistă poate li se pare curios să le spui că Teatrul (sau și teatrul!) ne-a salvat. Trebuie să știe sau să-și reamintească din poveștile părinților sau bunicilor că pe români teatrul i-a făcut să reziste într-un sistem plin de opreliști.

Actorii noștri erau respectați, îndrăgiți, li se știa numele, iar la premiere se mergea cu flori. Sala de teatru era un loc încărcat de emoție, iar publicul trăia un sentiment de libertate pentru că de pe scenă ajungeau la ei și replici critice, care vizau sitemul dictatorial și camarila sa. Scăpau la Cenzură aceste „șopârle” și erau apreciate cu ropote de aplauze. Aplauze pentru improvizații, pentru jocul sugestiv al dialogurilor periculoase.

Ce se întâmplă azi cu Teatrul românesc nu este o temă de neglijat. Politicul și-a băgat demult nasul și aici și i-a aliniat pe artiști la stadiul de buticari ai culturii. Salarii mici, sedii mizere, unele nerenovate de zeci de ani, bugete insuficiente pentru a pune în scenă o piesă care să strălucească. Noroc că actorii și restul echipei sunt oameni care-și iubesc meseria, iar cei mai bătrâni au învățat cândva „să facă din rahat, bici”. Scuzați expresia golănească, dar golăneală este și atitudinea primăriilor care au lăsat să se degradeze clădirile teatrelor, a guvernelor care au alocat mereu bugete mici pentru cultură, a politicienilor care, în general, au ignorat artiștii, dar s-au așezat în poze când a fost vorba de vreun eveniment cultural marcant.

Să ne întoarcem puțin în timp. La Revoluție, primele persoane pe care le-au văzut românii, bulversați de ce se întâmpla, au fost niște oameni de teatru și scriitori. Primele imagini difuzate de „Televiziunea Română Liberă” i-a avut în prim plan pe actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu. Curând aveau să apară și regizorul Sergiu Nicolaescu, actorii Mircea Diaconu și Ștefan Radof, scriitorii Ana Blandiana,  Andrei Pleșu. Oameni cunoscuți, apreciați, care insuflau încrederea că Nicolae Ceaușescu a căzut, că România o ia pe alt drum, așa cum se petrecuse în țările vecine și în Germania divizată.

După ce s-au estompat rănile provocate de evenimentele dure din primii ani de după Revoluție, sălile de teatru au început să se aglomereze. Lumea se întorcea la artă, la artiști, căutând picul de uitare sau salvare intelectuală. România nu se transformase în ceea ce visaserăm.

Au fost oameni de teatru care au simțit că în templul lor s-au strecurat și oportuniști cu cârlig în partide. Și au plecat. Așa au apărut teatrele particulare, în săli mici, închiriate. N-au răzbit toate, din lipsă de finanțare, dar cele care au rezistat s-au luptat să adune în jurul lor un public generos și așa să convingă decidenții politici să-i includă în rețeaua și bugetele primăriei municipale.

Unul dintre cele mai prospere teatre nou înființate a fost Teatrul Metropolis din București. Prin 2007-2008, actorul și profesorul de la Academia de Teatru și Film George Ivașcu a reușit să facă dintr-o clădire aflată în paragină un loc frumos și modern. Acolo se juca cu casa închisă. Garnitura de mari artiști pe care a adus-o să joace în piesele de la Metropolis i-a atras pe bucureșteni în număr mare. Profesorul Ivașcu a dat șanse și tinerilor actori ca să învețe cum se joacă lângă un star ca Olga Tudorache. A intrat însă cu Teatrul Metropolis sub tutela Primăriei Capitalei. Era nevoie de bani ca să faci lucruri de calitate.

Ce s-a întâmplat cu George Ivașcu sub mandatul primarului Nicușor Dan? A fost dat afară din funcția de manager al teatrului pe care îl crease, evaluat de unii din Direcția de Cultură a Primăriei Capitalei care, poate, au reușit să aplaude doar de 2-3 ori în viață niște actori într-o sală de teatru.

Ivașcu nu a fost singurul schimbat din funcția de manager, aceeași măsură s-a luat și în alte teatre, Nottara și Odeon fiind printre ele. Unii au câștigat procesul la prima instanță, dar acest lucru nu a părut să-l miște pe primarul general.

De altfel, în cei peste doi ani de când este primar al Capitalei, Nicușor Dan nu a făcut nimic pentru Teatre, deși le are în subordine. În birourile primăriei se găsesc expertize ale clădirilor cu săli de spectacole care au risc seismic ridicat, făcute din 2016. Sunt și proiecte de renovare (unele aprobate) a unor clădiri de patrimoniu, făcute în vechile mandate.

Îmi amintesc de postarea lui Vlad Zamfirescu, managerul Teatrului Bulandra, care arăta, prin 2021, că sala „Toma Caragiu” de la Grădina Icoanei e în paragină și arăta poze cu cabina celebrei Lucia Sturza Bulandra, nerenovată de zeci de ani. Sau spusele maestrului Victor Rebengiuc care a tot cerut o lege a teatrelor: „Trebuie o lege să asigure existența teatrului, să asigure continuitatea muncii în teatru, să fie plătiți actorii după valoare”. Nu s-a făcut nimic, de niciun guvern sau parlament.

Iar acum citesc cu surprindere anunțurile primarului Nicușor Dan, postate pe pagina lui de Facebook, după ce PNL i-a trasat sarcină să se prezinte la partid cu 10 realizări din mandat, dacă mai vrea să fie susținut pentru încă o candidatură.

După Revelion, și-a amintit de Teatrul Bulandra, monument istoric, care are o expertiză de consolidare din anul 2014. Ne-a anunțat că pentru această clădire și pentru alte imobile a depus 24 de cereri de finanțare. „Vor fi renovate în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, desfășurat de Ministerul Dezvoltării”, a scris Nicușor Dan, precizând că suma alocată va fi de 620 de milioane de lei.

Săptămâna trecută, primarul ne-a transmis rezultatul demersului său din ianuarie: „Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR. Valoarea finanțării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de 65.378.065,87 lei. Proiectul vizează consolidare seismică şi renovare energetică a imobilului situat în Bd. Schitu Măgureanu nr. 1, sector 5, București, care adăpostește Teatrul Bulandra”.

Desigur, o scăpare: suma indicată nu este toată pentru renovarea Teatrului Bulandra. Dar nu ne împiedicăm de un amănunt. Interesează însă când se trece de la stadiul de promisiuni la demararea șantierului. Înainte de producerea unui cutremur major sau după strângerea dărâmăturilor?

Și încă un amănunt transmit primarului general Nicușor Dan! În 2011 sala „Izvor” a primit numele de „Liviu Ciulei”, în memoria regizorului, actorului și directorului teatrului Bulandra. Poate nu uitați să puneți pe clădire și o plachetă cu acest mare și important nume din istoria teatrului și filmului românesc! În vară marcăm Centenarul Liviu Ciulei. Ne anunțați pe Facebook când o faceți, lângă o poză, bineînțeles.