Hipnotizaţi de eterna vânzoleală din ograda noastră dâmboviţeană, asurziţi de ciorovăiala claponilor politici care îşi camuflează impotenţa prin cârâieli isterice, nu băgăm de seamă evenimentele importante care vin peste noi. Cum ar fi, bunăoară, scrisoarea lui Macron către popoarele Europei.

Personajul de la Elysée, aşa ridicol în fudulia lui cum este, nu trebuie subestimat. După ce referendumul pentru Brexit l-a scos pe premierul britanic din sfera decizională a UE, cu o Angela Merkel grav afectată de simptomele menopauzei politice, după ce tânăra speranţă a Italiei, Matteo Renzi, a fost măturat de la guvernare de valul naţionalist al lui Salvini, după ce socialistul Pedro Sanchez nu a nici nu a apucat să se aşeze bine la putere, la Madrid, că a fost nevoit să convoace alegeri anticipate pe care probabil le va pierde, Emmanuel Macron a rămas ultimul muschetar al Uniunii Europene. Ultimul lider politic cu suficientă putere pentru a-şi asuma rolul de locomotivă a integrării.

Iar francezul, zămislit în pântecele Sistemului de către serviciile secrete tocmai în acest scop, are intenţia (sau misiunea) să-şi joace până la capăt şansa pe care i-o oferă conjunctura istorică. De aceea, fiecare gest al său este important. Cu atât mai mult cele programatice. Pentru că numita scrisoare nu este altceva decât un „manifest” al cărui scop declarat este, nici mai mult, nici mai puţin, decât „renaşterea Europei”.

Dacă la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai forţele naţionaliste şi eurosceptice nu vor obţine un rezultat suficient de bun (peste o treime din voturi) pentru a răsturna sau măcar încetini cursul integrării, manifestul lui Macron va constitui foarte probabil baza programului pentru realizarea Statelor Unite ale Europei şi dispariţia de facto a statelor naţionale.

Iată de ce scrisoarea francezului merită o lectură mai atentă.

Primul aspect care trebuie remarcat este că documentul a fost publicat în toate cele 28 de state membre ale UE (inclusiv Marea Britanie). Încă un indiciu că se pregăteşte uciderea Brexitului peste capul şi voinţa britanicilor. De altfel, în preambul, Macron numeşte Brexitul „simbolul crizei Europei” şi afirmă că felul în care au votat britanicii în iunie 2016 a fost efectul minciunilor cu care au fost alimentaţi. (Am arătat în alte dăţi ticăloşia mincinoasă a acestei afirmaţii.)

Tocmai pentru a sublinia caracterul programatic al scrisorii, aceasta este împărţită în trei teme principale: „Apărarea libertăţii noastre”, „Protejarea continentului nostru” şi „Redescoperirea spiritului progresului”, tot atâtea mijloace pentru a opri „revenirea naţionalismului, care nu propune nimic”. Aşa cum i-a trântit-o în nas şi lui Trump, pe 11 noiembrie, la Paris, naţionalismul este coşmarul lui Macron.

„APĂRAREA LIBERTĂŢII NOASTRE”

„Crearea unei agenţii europene de apărare a democraţiilor, care va oferi experţi europeni fiecărui stat membru pentru a-şi proteja procesul electoral de atacuri cibernetice şi manipulări”, este prima dintre măsurile propuse de Macron.

Dacă termenul „atacuri cibernetice” este limpede, ce înseamnă „manipulări”? Pentru cei care urmăresc presa progresistă, cuvântul este adeseori folosit ca sinonim pentru „fake news”. Franţa, Germania şi alte ţări europene au adoptat deja legi speciale prin s-a înfiinţat o poliţie care supraveghează reţelele sociale. Bruxelles-ul pregăteşte o astfel de instituţie transnaţională la nivelul întregii UE.

Există însă suficiente semnale că nici presa europeană nu va scăpa fără cenzură. Recent, Macron propunea ca în fiecare redacţie din Franţa să existe câţiva ziarişti plătiţi de stat care să stabilească în ce măsură materialele propuse sunt corecte şi pot fi publicate. Prin scrisoarea sa de luni, Macron propune ca cenzura presei şi a internetului să fie operată de „experţi europeni”, trimişi de la centru.

O altă propunere: „Interzicerea partidelor politice europene de către puterile străine”. Formularea nu este clară: se referă la partidele care activează în Parlamentul European (ex.: PPE, ALDE etc.), la formaţiunile din fiecare ţară europeană sau la ambele? Dacă e vorba de formaţiunile naţionale, firesc ar fi ca o astfel de măsură să fie prevăzută de legislaţia ţării respective. Şi totuşi: de ce finanţarea unui partid românesc de către Germania sau Franţa ar fi posibilă, dar de către Statele Unite, nu?

Alta: „Interzicerea de pe internet, prin reguli europene, a tuturor discursurilor de ură şi de violenţă.” La fel ca mai sus, sintagma „discurs de ură” este frecvent folosită de corifeii Corectitudinii Politice pentru a califica orice critică la adresa imigraţiei masive, a islamizării, a agendei LGBT impuse la nivel instituţional etc. Aşadar, încă o dată cenzură!

„PROTEJAREA CONTINENTULUI NOSTRU”

„Refacerea de la zero a Spaţiului Schengen”: „Toţi cei care vor să participe trebuie să îndeplinească obligaţii de responsabilitate (control riguros al frontierelor) şi de solidaritate (o politică unică de azil, cu aceleaşi reguli de primire şi de refuz).”

Prima concluzie: speranţele României de a intra curând în Schengen (inclusiv datorită promisiunilor lui Macron) au fost iluzorii. A doua: „politică unică de azil” înseamnă impunerea ca politicile privind imigraţia să nu mai fie stabilite la Bucureşti, ci să fie dictate de la Bruxelles. O revenire mascată a cotelor unice.

„REDESCOPERIREA SPIRITULUI PROGRESULUI”

„Instituirea unui scut social” pentru „fiecare lucrător, de la Est la Vest şi de la Nord la Sud” din Europa, prin garantarea „aceleiaşi remuneraţii pentru acelaşi loc de muncă şi un salariu minim european, adaptat pentru fiecare ţară şi discutat anual în colectiv.”

Prin socialismul său agresiv şi stupid, propunerea ar trebui să stârnească fiori atât companiilor care operează în ţările mai sărace din UE cât şi bugetelor din aceste ţări. Concluzia esenţială este că salariul minim din România va fi stabilit la Bruxelles. Expresia „discutat anual în colectiv” l-ar face invidios până şi pe Saşa Bîrlădeanu, Marx să-l odihnească!.

Crearea „unei bănci europene a climatului pentru finanţarea tranziţiei ecologice”; „UE trebuie să-şi fixeze ţinta: ZERO emisii de carbon până în 2050.” Că această bancă va fi finanţată din banii europenilor (deci şi ai românilor) pare limpede ca lumina zilei. La fel de limpede este că din banii noştri vom primi credite la dobânzi stabilite de Bruxelles pentru a ne dezafecta unităţile industriale producătoare de emisii de carbon (adică toate!) în termen de 30 de ani. Ceea ce înseamnă o dez-industrializare naţională galopantă care să creeze terenul viran pentru companiile străine. Definitivarea statutului de colonie economică.

„Încheierea unui pact al viitorului” cu Africa, „asumând un destin comun, prin susţinerea dezvoltării sale (a Africii – n.r.) de o manieră ambiţioasă şi activă: investiţii, parteneriate universitare, educaţia tinerelor fete…”

Senzaţia creată de această propunere este că Franţa, care are mari interese în fostele colonii din Africa (Algeria, Mali, Senegal, Ciad etc), vrea să culeagă curmalele cu mâna (şi banii) altora.

 În fine: „o conferinţă pentru Europa, până la sfârşitul anului pentru a propune toate schimbările necesare proiectului nostru politic, fără tabu-uri şi fără revizuirea tratatelor”.

„Fără revizuirea tratatelor”, pentru ca, Doamne fereşte!, să nu fie nevoie ca aceste schimbări să fie supuse aprobării populare: nici prin referendum (UE este păţită, inclusiv cu Franţa, care a respins proiectul de Constituţie europeană în 2005), nici măcar de către parlamentele naţionale. Dictat direct!

Spaţiul nu ne permite să trecem în revistă toate propunerile lui Macron, nici măcar în mare, deşi, o repet, ele ar trebui citite cu lupa. Mai importante, însă, mi se par tocmai propunerile care lipsesc cu desăvârşire, legate de cele mai fierbinţi teme pentru Europa: imigraţia, multiculturalismul, islamizarea, agenda LGBT. Teme omise de Macron şi în aşa-numita „Mare Dezbatere” pe plan intern, lansată ca urmare a protestelor masive ale Vestelor Galbene, deşi ele au fost cerute insistent de protestatari.

Prietenul Bogdan Calehari face o remarcă excepţională: început prin desconsiderarea voinţei britanicilor, manifestul lui Macron se încheie sforăitor: „În această Europă, popoarele îşi vor redobândi cu adevărat controlul asupra destinului lor”.

Ipocrizia va deveni şi ea condiţie obligatorie pentru statutul de membru în viitoarea UE.